Recenzie: Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul

Întotdeauna mi-a fost puțin teamă de cărțile lui Phillip K. Dick, pentru că zile întregi după terminarea lecturii nu poți să nu te întrebi dacă tu ești cu adevărat real și ce înseamnă, de fapt, realitatea. Însă, citind Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul, mi-a făcut plăcere să descopăr că, de fapt, realitatea e și ea subiectivă.

Povestea:
Jason Taverner este un om de televiziune faimos, veșnic asaltat de fani și un cetățean de Rang Șase, ceea ce înseamnă că, la nivel genetic, e mai bun decât semenii săi. Viața lui e, așadar, o veșnică petrecere, condimentată cu femei care îl adoră. Totuși, una dintre aceste femei nu suportă ideea de a fi abandonată și găsește o cale să se răzbune, aproape reușind să-l ucidă pe Taverner.

Planul ei eșuează, Jason supraviețuiește, dar se trezește într-o cameră de hotel dintr-un cartier rău famat, cu o sumă de bani suficientă cât să reziste o vreme, dar fără niciun act de identitate. În plus, nimeni nu pare să-l recunoască, nici măcar Guvernul, care nu mai are în bazele sale de date niciun document despre Jason Taverner. Și într-un stat aflat la finalul unui război civil în care poliția și jandarmeria stăpânesc străzile, lipsa unui act de identitate poate fi fatală.

Părerea mea:
Cum ar fi să dispari într-o zi? Nu complet, corpul tău, mintea ta, amintirile tale, toate ar rămâne intacte. Dar nimeni altcineva nu te-ar recunoaște, nici colegii tăi, nici prietenii tăi, nici măcar persoana cea mai dragă. Ba mai mult, oricât ai încerca, n-ai putea găsi nicio dovadă că ai existat vreodată sau că amintirile tale sunt reale? Ce ai face?

Jason Taverner își păstrează calmul și o ia pas cu pas, ceea ce mi s-a părut simultan admirabil și nebunesc, pentru că a-ți păstra mintea limpede într-o astfel de situație cere, simultan, un autocontrol excepțional, dar și o doză de curaj nebunesc, pentru că, mai devreme sau mai târziu, panica își va face simțită prezența, iar momentul s-ar putea să fie complet nepotrivit. Din fericire, Jason are și ceva noroc (nu prea mult, totuși, doar s-a trezit un nimeni), așa că e un personaj pe care îți face plăcere să-l urmărești în încercările sale de a-și recăpăta viața.

Totuși, nu e un personaj cu care e ușor să empatizezi, fiind deseori puțin prea arogant, mai ales că, prins în tăvălugul evenimentelor, deseori nu e el dirijorul situației. În plus, încă de la început, are un puseu de rasism, dar care poate fi pus pe seama faptului că lumea în care trăiește e axată pe puritatea genetică, așa că e posibil ca rasismul să fie norma în acest viitor alternativ. De fapt, pe lângă tema realității, sunt destule astfel de mici episoade care denotă faptul că lumea e foarte diferită de ceea ce cunoaștem, ceea ce te provoacă să-ți imaginezi cum au ajuns lucrurile așa cum sunt.

Acțiunea, în schimb, te prinde deseori și nu te lasă să pici pe gânduri decât la finalul romanului. Situațiile la limită se adună ună după cealaltă și până și scenele care, teoretic, durează puțin (cum ar fi trecerea printr-un punct de control al poliției) se prelungesc în clipe lungi de suspans și tensiune, astfel încât, curând, ești la fel de prins în tăvălugul evenimentelor precum e și Jason.

Însă ceea ce mi-a plăcut cu adevărat a fost explicația finală, motivul pentru care Jason a devenit inexistent. E suprinzător, e ciudat, e nedrept, e fantastic și deschide portița unei lumi în care n-ai vrea să trăiești vreodată, unde poți fi oricând târât din cotidian fără voia sau știința ta, devenind o victimă nevinovată a unei persoane pe care nici măcar n-o cunoști și care nici măcar nu ți-a făcut rău intenționat.

Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul este un carusel de întâmplări fantastice care au o motivație și mai incredibilă. Phillip K. Dick are un stil de a scrie în care pare că jonglează cu îndemânare cu mai multe planuri ale realității, astfel încât e greu să-ți dai seama ce a fost real și ce a fost iluzie sau vis. Povestea o să te poarte cu ea până la ultima pagină, așa că o recomand oricui își dorește o poveste ieșită din tipare, în care niciodată nu poți fi sigur că ai redescoperit drumul spre realitatea ta sau ești în continuare pierdut în realitatea altcuiva. Totuși, nu o citiți înainte de culcare, o să descoperiți că și în mintea voastră se pot ascunde vise la fel de bulversante care vi se vor strecura printre gânduri și după trezire.