Film: Captain America - Civil War

Notă: urmează ceva spoilere despre motivele conflictului dintre cele două tabere, plus o scenă de urmărire disecată bine, plus spoilere din filmele anterioare din MCU și posibil ceva spoilere de prin alte universuri din zona Marvel. Ah, și dacă e cineva care ia lucrurile mult prea personal, sunt #teamCap și se vede în articol.

Nu știu când am devenit fan al filmelor Marvel. Am crescut alături de super-eroii lor, pentru că în copilăria mea cele mai bune desene animate erau cele cu super-eroi (X-men, Spider-man, Iron Man, Fantastic 4), iar episoadele mele preferate erau cele în care erau aduși la un loc protagoniștii din mai multe seriale. Primul film pe care l-am văzut la cinematograf a fost primul Spider-Man și mi-a plăcut. Apoi, mult mai târziu am văzut primul Iron-Man și mi-a plăcut și acela. Însă după, ceva s-a rupt și n-am mai văzut filmele din MCU. De fapt, până acum un an, văzusem doar Avengers și cam atât. Știam despre celelalte filme, văzusem trailerele, citisem articole despre fiecare personaj în parte, dar pur și simplu MCU era un fenomen din care nu făceam parte activ.

Apoi ceva s-a schimbat. Nu știu când și de ce am început să mă uit la trailere imediat ce apăreau, am început să vânez dățile când se dădeau la televizor filmele pe care le pierdusem ca să ajung „la zi”, am mers la cinema la Ant-Man și la Deadpool... și a început să-mi placă mult de Captain America. Adevărat, primul film nu e strălucit, mai ales la început, dar își revine vag spre final. Iar al doilea e chiar bun. Așa că atunci când Civil War urma să combine și mulți eroi reuniți, dar și super-eroul meu preferat (dintre cei încă deținuți de Marvel, pentru că X-men vor rămâne mereu preferații mei), care urma să aibă un rol central, entuziasmul m-a scos din casă rapid, la timp ca să nu primesc spoilere (am aflat doar că Bucky vorbește în română la un moment dat, ceea ce în contextul filmului chiar nu contează).

În plus, ideea că un univers luminos și amuzant (nu mereu, MCU are și momente mai dark, dar spre deosebire de DC, nu totul trebuie să fie plin de durere furie și ură) urma să devină ceva mai serios atunci când prietenii urmau să se întoarcă unul împotriva ceiluilalt mi s-a părut interesantă, dar și periculoasă: ori ieșea bine de tot, ori se prăbușea ca un castel de cărți de joc. Din fericire, le-a ieșit. Bine de tot, ceea ce se vede încă din trailer:


În primul rând, am știut de la început că o să fiu #teamCap, pentru că tot ce iese din gura lui Tony n-are sens. „Am salvat lumea, dar am făcut-o cu piederi colaterale și eu mă simt vinovat, deci hai să devenim armata specială a ONU ca să hotărască alții când și cum și dacă salvăm lumea. Și dacă explodăm ceva, devine vina lor.” Pe bune?! După Avengers, Tony a luat-o pe o pantă descendentă de dileală, tot ce zice sau face fiind rezultatul unui mega PTSD, așa că mă mir că nu l-a internat nimeni încă din Iron Man 3, când a avut niște atacuri de panică de toată frumusețea. Nici în Avengers 2 nu e mai sănătos, când panica lui maximă îl face să-l creeze pe Ultron fără cele 3 legi ale roboticii sau ceva pe-acolo, și apoi, la jumatea filmului, e gata s-o facă din nou. Noroc cu Thor, altfel se ducea de râpă tot MCU-ul. Acum, din disperarea de a pasa vina altcuiva, vrea să nu-și mai asume el nimic, ci să devină soldățelul ONU, el, cel care nu suportă autoritatea. Ha-ha!

De fapt, din tot filmul, e o singură persoană care aduce argumente valide în favoarea ideii lui Tony, și acela e Vision, care vrea doar să evite un conflict între oameni și super-eroi. Dar un astfel de conflict n-o să se întâmple în MCU, pentru că aia e povestea principală din X-men și nu cred că ar vrea să vedem același lucru în două universuri diferite. În plus, mereu vor fi super-inamici externi cu care să se bată, doar urmează Infinity War, când vine tăticu' Thanos. Revenind, restul din #teamIronMan sunt acolo din motive care n-au nicio legătură cu Tratatul.

Nu spun că dom' căpitan ar câștiga într-o dezbatere, el e prea sentimental, dar reușește chiar și așa să aibă sens: el a fost în armată, știe cum funcționează birocrația și cum oameni care merită salvați sunt lăsați în urmă pentru că vreun nene e prea ocupat pentru a face ceva. La fel cum știe și că un om bine plasat poate fi mai bun ca o armată. În plus, de la un punct înainte, lui Cap nici nu-i mai pasă de cine are dreptate și cine nu, el vrea doar să-și ajute prietenul.

Tocmai asta mi s-a părut bine făcut: faptul că de la un punct încolo, n-a mai fost vorba de ideologie, ci de planuri personale sau de încredere într-unul dintre cei doi lideri, dar toate aceste motive individuale puse la un loc au dus la o mega-luptă. Spre exemplu, chiar cele două personaje noi, Black Panther și Spider-man n-au nicio treabă cu ideea de a semna sau nu vreun act. Pantera e acolo pentru răzbunare (și e un personaj minunat, abia aștept filmul lui, Wakanda e superbă). Iar păianjenul e acolo pentru că e un puști și Tony l-a momit cu un costum cool și cu șansa de a fi erou pe bune. Dar și el e cel mai bun Spider-Man de până acum, e tânăr, e naiv, e glumeț, e exact așa cum trebuie. Ba chiar amintește cumva și de primul Spider-Man (mai ales la voce, puțin și la aspect), e și puțin omagial față de primul film fain cu super-eroi Marvel. E așa reușit încât acum sunt super-nerăbdătoare să apară și Homecoming.

Filmul în sine e bun, e bine dozat încă de la început, expozițiunea nu e nici prea multă, nici prea puțină, Black Panther e introdus destul de natural (eu am simțit că vreo două scene sunt puse acolo numai ca să explice cine e tipu', dar eu îl căutasem deja pe Google de când a apărut în trailer, plus că scenele au fost integrate frumos, nu mi s-a părut că sunt explicații pentru proști, ca în alte filme). Și filmul e aproape logic, însă dacă nu e strălucit la capitolul poveste, compensează prin personaje, care sunt genial construite și foarte bine folosite. Deși aproape toți super-eroii din film sunt nume mari, nimeni nu primește screen time numai de dragul de a-l vedea pe ecran. Totuși, chiar dacă nu strălucesc mai tare decât Cap, vedeta filmului, ceilalți profită de timpul alocat ca să-și contureze mai bine personajele: Hawkeye continuă ideea din Age of Ultron și devine simpaticul tătic al noilor avengeri, Ant-man rămâne pus pe glume, dar reușește să stăpânească o abilitate nouă, Falcon e pur și simplu demențial cu aripile alea, Wanda crește și ea... Personajele pozitive sunt pur și simplu osăm, indiferent de tabăra pe care și-au ales-o. Tocmai de aceea, filmul n-a fost extra-dark cu depresie pe deasupra, ba chiar am râs mult și cu poftă.

Doar două chestii nu mi-au plăcut: tipul rău, care are deosebit de mult succes, dar nu prea are o bază solidă, din punctul meu de vedere. I-am putut crede durerea și dorința de răzbunare, nu și planul, care deși ar putea funcționa, nu prea are șanse de reușită dacă nu ești un super-villain cu resurse în spate. Așadar, average Joe-ul cel rău n-a funcționat pentru mine. Daaaar Marvel n-a strălucit niciodată la capitolul bad guys, decât poate cu Loki, dar personajul acela e atât de cameleonic și reînvie așa des și fără explicații încât încep să mă îndoiesc că e negativ. Sau logic. De fapt, cred că-i place doar să agite lucrurile ca să nu se plicitsească, doar că teoria mea e la fel de solidă ca poveștile despre cum n-a murit el niciodată.

Al doilea lucru care m-a deranjat e ceva de hater, dar vreau neapărat să menționez respectivul aspect: scena în care au încercat să-l prindă pe Bucky prima dată e geographically impaired, ca să zic așa. Scena începe în București, cu Bucky cumpărând prune în românește. În spate e o farmacie pe care scrie „farmacie”. Apare și un chioșc de ziare cu totul românesc, cu un ziar cu titlu în română (și cu o știre în engleză, dar whatever, e pentru plot, se iartă). Ba chiar scrie mare pe ecran Bucharest. Apoi soldățelu' iernii ajunge într-un apartament unde e Cap, dar acolo sunt brusc în Germania, pentru că se suflă în cască faptul că trupele germane sunt pe drum, iar poliția vorbește în germană. Ok, să zicem că a cumpărat prune fermecate și s-a teleportat.

Însă urmează o scenă de urmărire într-un loc care clar nu e în București (că nu prea e trafic și pentru că e ceva drum subteran care nu seamănă deloc cu Pasajul de la Victoria), cu mașini negre de germania... și cu un Ford cu număr de București, vreo trei loganuri, dintre care unul e mașină de poliție și unul e taxi... Și la sfârșit sunt prinși tot de poliția germană. Deci întrebarea care va măcina generații întregi de fani Marvel va fi în ce țară se aflau de fapt?

Glumesc. Locul în care sunt e extrem de irelevant, ar putea să fie și în Wakanda și în New York și tot aia ar fi, relevant în film e că are loc o urmărire și că sunt prinși. The end. Dar faptul că cea mai mare problemă a mea cu un film a fost neclaritatea amplasării în spațiu a unei scene care se putea desfășura oriunde spune ceva despre cât de bun e.

Și filmul e bun. Povestea nu e deosebit de inteligentă, n-o să vă schimbe modul de a gândi, filmul nu e artistic. Dar e o poveste spusă bine, e amuzantă, o să vă țină în priză pe tot parcursul filmului. Și având în vedere că MCU crește cu fiecare film, faptul că au adus împreună atât de multe povești fără să iasă o varză, ci o poveste bună e superb. Mergeți să-l vedeți! Merită!

Ah, și Tony Stark trebuie internat. Urgent.