Recenzie: Ultima privire (Dincolo de moarte #4)

Povestea:
După ce Andrei a devenit de negăsit, atât Natalia, cât și Garda încearcă să se împace cu dispariția lui, însă Mynis și regulile Strygorrei nu le vor ușura cu nimic problema. Însă plecarea lui are și efecte pozitive: Natalia se concentrează numai pe conducerea strigoilor, transformând cetatea acestora într-un loc mai bun.

Chiar și așa, există destui care nu-și doresc un om la conducere, în frunte cu Renard, care face tot posibilul să-i submineze Alesei autoritatea. Nici Dragoș și vampirii nu stau degeaba, deși nu se mai arată. Însă nici facțiunea lor nu e mai unită, vampirii luptând mai repede pentru niște idei decât pentru propria specie.

Alianțe șubrede sau neașteptate, răsturnări de situație și personaje noi, toate astea crează un volum care nu trebuie ratat.

Părerea mea:
Nu, această serie nu s-a încheiat. Știu că Adina a zis asta la lansare, știu că a scris asta pe prima pagină când a dat autografe... Eu refuz să cred asta. Nu vreau, nope, nici măcar puțin. Seria asta nu e gata, o să mai existe cărți în același univers. Pentru că nu se poate să nu mai calc prin Strygorra alături de Natalia, să nu mai plănuiesc apărarea strigoilor alături de Gardă, să nu mai aflu care e următoarea mișcare a lui Dragoș... Sunt în etapa de negare și aici am de gând să rămân până la volumul 5 (zise ea cu o voce de copil țâfnos care face botic).

Însă în timp ce aștept volumul următor, pot să povestesc puțin despre acest non-ultim-volum. În primul rând, nu vă apucați de el în metrou. Sau în vreo pauză. Apucați-vă de el seara, înainte de culcare, într-o seară de vineri sau de sâmbătă. Pentru că o să vă prindă. O să vă apuce de ambele mâini și o să vă arunce direct în mijlocul unei lumi din care nu vreți și oricum nu puteți să mai ieșiți până nu întoarceți ultima pagină. Apucați-vă de ea dimineața în metrou și o să vă treziți pe la 11 noaptea că vine un paznic să vă anunțe că metroul nu poate intra în depou cu oameni în el. Apucați-vă de el într-o pauză a școală/facultate/serviciu și o să vă opriți când femeia de serviciu stinge lumina din sala unde sunteți ca să încuie și să plece acasă. Seara, înainte de culcare, în schimb, e ok. O să vă opriți a doua zi, pe la prânz sau, dacă sunteți mai obosit, o să vă adormiți împotriva voinței voastre și o să vă treziți după câteva ore ca să reluați. Serios, eu mă aflu în ultima categorie, am tras de mine până la 3 dimineața vineri, apoi m-am trezit pe la 7 sâmbătă și nici nu m-am dat jos din pat câteva ore bune, ci am continuat să citesc până am terminat. Apoi am mâncat ceva, ca să nu mă autodiger, totuși.

E un volum tumultuos, se întâmplă foarte multe lucruri, dar acțiunea nu e grăbită, ai timp să urmărești totul, să-ți reamintești legăturile dintre personaje care nu mai erau atât de proaspete în memorie (sau poți să trișezi și să citești fișele persoanejlor din anexa de la final). În schimb, însă, o să treci printr-un carusel de emoții, mai ales dacă ești o fire mai empatică, deoarece dacă e ceva ce au în comun majoritatea personajelor din Ultima privire, acel lucru e faptul că niciunul nu e fericit. Natalia e sfâșiată între datorie și dorința de liniște, Garda e sfâșiată între jurămintele făcute strigoilor și promisiunile făcute unul altuia, până și Dragoș e prins între ciocan și nicovală... Și mai sunt muuulte alte alegeri grele de făcut pentru toate personajele, dar nu vă spun mai multe ca să nu vă stric plăcerea de a le descoperi și a le simți pe toate, pentru că nu poți să nu te întrebi ce ai face tu în situația lor și răspunsul nu e niciodată simplu.

Totuși, acesta e și un volum al unor încheieri (nu de tot! E un non-ultim-volum, da?!?), așa că sunt multe momente în care unele personaje își găsesc liniștea, înțeleg că au ales corect sau greșit și își asumă consecințele acelor alegeri, așa că sunt și momentele de calm sufletesc, mai ales spre finalul volumului. Totuși, nu o să găsiți răspunsuri la toate întrebările, nici rezolvări ale tuturor problemelor, nici măcar un final închis. Și că tot am menționat finalul, fără să vă dau niciun fel de spoiler, chiar nu cred că e genul de final pe care Adina o să-l lase personajelor ei (de fapt, ultima frază se poate citi și „wishful thinking”).

Bun, serios vorbind, da, aș mai vrea un volum, nu vreau să se termine lucrurile acum. Însă motivul pentru care îmi doresc încă o „doză” este faptul că am iubit cartea, am iubit seria, am iubit personajele și îmi va fi foarte, foarte dor de ele. Însă indiferent dacă va fi o continuare a seriei Dincolo de moarte sau un volum cu totul și cu totul diferit, un lucru știu sigur: abia aștept următoarea carte a Adinei.