Iată că a venit momentul să public ultima parte a giga-interviului pe care i l-am luat lui Șerban Andrei Mazilu, autorul romanului Anotimpul pumnalelor. • Prima parte a discuției s-a concentrat pe romanul său, • a doua s-a învârtit în jurul a ceea ce presupune viața de scriitor, iar în încheiere, am vrut să-i descopăr latura de cititor, dar și pe cea de partener la editura Crux Publishing.
Se spune că un scriitor bun în primul rând un cititior avid... N-o să te întreb care e cartea ta preferată pentru că nu cred că poți pune un cititor să aleagă un singur titlu, însă o să te întreb ce anume cauți tu la o carte, ce trebuie să conțină ca să-ți placă?
Talent. Dacă autorul are talent și știe să-și spună povestea, indiferent ce stil abordează, devin instantaneu dependent. Nici măcar nu contează despre ce e vorba - m-am îndrăgostit de cărți care n-au nici o legătură cu subiectele pe care eu le abordez. Ștefan Bolea, de exemplu, este fenomenal de profund și l-am citit cu toată pasiunea și atenția de care eram capabil, pentru că mi-a prezentat o provocare. Nu sunt amator de filosofie. Cultura mea generală se limitează la câțiva mari gânditori ai istoriei. Însă felul în care Ștefan reușește să expună o problemă naște în mine acea dependeță și nu-i mai pot lăsa din mână cartea. Nu e vorba despre un detaliu anume, ci mă interesează totul: personajele, povestea, dialogul, exprimarea scriitorului! Asta apreciez, asta citesc, asta public.
La un moment dat, am auzit un autor comparând cărțile cu catedralele, pentru că în interiorul lor își găsește liniștea. Ce reprezintă cărțile pentru tine?
Autorul respectiv citea în Braile sau...? Nu știu cum ai putea găsi liniștea într-o carte; pentru mine sunt lumi, sunt vieți, sunt reacții explozive. Trăiesc acolo, simt acolo și, cu siguranță, nici în cea mai profundă tăcere din peșterile de sub Arhipelag, nu e „liniște". Dacă găsești liniștea (stricto senso) în cărți, atunci nu citești cum trebuie... Iar dacă asta cauți, cred că o plimbare prin parc e mai sănătoasă.
Când vine vorba despre cărțile pe care le citești, care e genul tău preferat?
Nu m-ai întrebat care e cartea mea preferată, dar mă întrebi asta... E cam același lucru, nu? Nu contează în mod special genul. Pot să-ți spun, însă, că îmi plac poveștile inteligente, în care există multă acțiune și umor. Înclin spre fantastic, dar unele din cărțile mele preferate sunt departe de a avea vreo legătură cu acest gen. Cum spuneam, dacă e scrisă cu talent, e citită cu plăcere.
Există vreo carte care ți-a plăcut atât de mult încât să-ți dorești s-o fi scris tu?
Cred că pentru fiecare dintre noi există o astfel de carte. În cazul meu a fost vorba de Hotelul New Hampshire a lui John Irving. Poate că acum, după mulți ani de la lecturare, o văd ca fiind mai mult decât ceea ce este. Ciudățenia poveștii, totuși, complexitatea personajelor, umorul inteligent și uneori lugubru... toate sunt absolut fabuloase.
Alături de Andreea Sterea, ai pornit editura Crux. Ce v-a „mânat în luptă”? Ce anume v-a determinat să începeți un proiect atât de ambițios când piața de carte de la noi e una foarte mică?
Dar de ce crezi că proiectul ar avea vreo legătură cu banii? Sigur că ne dorim să devenim la fel de mari ca Tor sau Penguin, dar nu despre asta e vorba. Noi ne-am dorit - eu, în special, trăind frustrările debutantului - să publicăm autori talentați, să-i ajutăm să intre în contact cu cititorii, să îi remunerăm și să-i recunoaștem. Nu ne-a păsat, nici o clipă, de cât de mare este piața de carte. Am vrut să revitalizăm literatura și să le arătăm, atât cititorilor, cât și scriitorilor, că există în România măcar o editură care tratează toate părțile implicate cu respect și profesionalism.
Nu o dată am auzit autori plângându-se că textele le-au fost modificate fără aprobare; sau că editura a folosit o copertă care lor nu le plăcea; sau că nu au văzut nici un bănuț de pe urma vânzărilor, chit că, de pe urma lor, și-ar fi putut plăti taxiul până la Gaudeamus. Sau chiar că li s-a vorbit mai rău decât unor cerșetori! ...Pe scurt, noi am vrut să fim altfel. Glumim cu autorii, ieșim împreună la pizza, organizăm evenimente, dar ne luăm treaba foarte în serios și vrem să arătăm că se poate.
Am citit faptul că v-ați propus să oferiți autorilor voștri mai mult decât un loc unde să publice, dar și promovarea de care au nevoie. Evenimentele din ultimele luni au demonstrat că vă țineți cuvântul dat, că sunteți o editură care își respectă autorii. Însă despre cititori ați vorbit mai puțin. Ce vă doriți de la cititorii voștri, cum îi vedeți voi?
Cred că asta ar trebui să fie o întrebare pentru Deea, nu pentru mine. Eu, în calitate de scriitor, empatizez mai mult cu autorii. Ea ți-ar răspunde mai ușor la întrebarea asta, fiind o devoratoare de cărți, dar ce-ți pot spune e că nu ne tratăm cititorii cu mai puțin respect.
În ceea ce privește prețurile, încercăm să fim pe cât se poate de corecți, astfel încât să ne achităm toate datoriile - mai întâi către autori, desigur - și să obținem un profit suficient încât să ne finanțăm următoarele tiraje. Atât eu, cât și ea, nu suntem financiar-dependenți de editură , deci tot ceea ce câștigăm este reinvestit, fiindcă vrem să oferim cititorilor cât mai multe titluri bune. Expediem cărțile mai repede și mai eficient decât alte edituri (sau așa ni s-a spus). Cât despre produsul propriu-zis, cred că rezultatele vorbesc de la sine! Atâta timp cât ne tratăm autorii cu respect, colaborăm cu ei și cu ceilalți oameni implicați într-un mod profesionist, cărțile arată și conțin calitate. Cred că asta înseamnă, de fapt, respect față de cititor.
Ce ne dorim de la ei? Să fie la fel de frumoși și deschiși cum au fost până acum. Am fost, amândoi, foarte plăcut surprinși să fim primiți cu atâta căldură, și vrem să ne fie prieteni. Vrem să ne vorbească, să ne ceară și să ne certe, dacă e cazul. Dar, cred că cel mai mult, ne dorim să se simtă mulțumiți atunci când ne citesc cărțile. Încercăm să organizăm cât mai multe evenimente, pentru a afla ce-și doresc. Personal, eu rar m-am simțit la fel de bine ca în martie, la Final Frontier, printre cititori. Cred că întreaga experiență și relația editură / autor / cititor poate fi una extrem de plăcută, motiv pentru care, în octombrie, dacă totul merge cum plănuim, vom organiza o petrecere Crux Publishing, inaugurând primul an de existență, și abia aștept să ne distrăm împreună.
În calitate de partener de editură, dar și de scriitor, ce sfaturi ai da cuiva care ar vrea să-și vadă romanul publicat la editura Crux? Ce ar trebui să conțină un manuscris ca să vă convingă?
Nici un manuscris nu e perfect. Excepție făcând poate doar Oliviu Crâznic, care e nesuferit de impecabil în scris... Dar manuscrisele trebuie, în primul rând, să fie scrise în limba română corectă. Nu publicăm conversații de pe Messenger sau SMS-uri. Nu acceptăm ca autorii să-și finanțeze tirajele și, cum ziceam, nu publicăm personaje cunoscute doar fiindcă sunt cunoscute. Trebuie să existe talent, chiar dacă, în textul respectiv, lipsesc virgule, iar fontul folosit e Calibri și nu Times New Roman, roz și nu negru. Atât subiectul, cât și stilul autorului, trebuie să ne placă, iar manuscrisul trebuie aprobat de cel puțin doi din al nostru „consiliu suprem" de trei oameni. Restul... detalii tehnice.
Mulțumesc mult pentru timpul acordat și pentru răspunsuri. Mai e ceva ce ai vrea să afle cititorii tăi?
Cu cea mai mare plăcere! Și... Nu! Chiar nu vreau să mai afle nimic! Încerc să nu vorbesc despre textele la care lucrez și, cumva, cineva tot reușește să mă tragă de limbă și să mă facă să promit diverse. O să afle când va veni momentul! ...Ok, mai e ceva: vă mulțumesc că citiți! Sunteți niște minunați! ^_^
Și eu vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost alături de mine în acest prim interviu, citindu-l. Sper că v-a plăcut, la fel cum sper că voi avea timpul și inspirația necesară ca să poată să urmeze multe altele, cu întrebările potrivite. De asemenea, le mulțumesc lui Andrei (pentru timpul acordat și răspunsurile faine) și Deei (pentru că m-a ajutat să intru în legătură cu Andrei, dar și pentru susținere).
Cuprins interviu:
• Part I
• Part II
• Part III
Se spune că un scriitor bun în primul rând un cititior avid... N-o să te întreb care e cartea ta preferată pentru că nu cred că poți pune un cititor să aleagă un singur titlu, însă o să te întreb ce anume cauți tu la o carte, ce trebuie să conțină ca să-ți placă? Talent. Dacă autorul are talent și știe să-și spună povestea, indiferent ce stil abordează, devin instantaneu dependent. Nici măcar nu contează despre ce e vorba - m-am îndrăgostit de cărți care n-au nici o legătură cu subiectele pe care eu le abordez. Ștefan Bolea, de exemplu, este fenomenal de profund și l-am citit cu toată pasiunea și atenția de care eram capabil, pentru că mi-a prezentat o provocare. Nu sunt amator de filosofie. Cultura mea generală se limitează la câțiva mari gânditori ai istoriei. Însă felul în care Ștefan reușește să expună o problemă naște în mine acea dependeță și nu-i mai pot lăsa din mână cartea. Nu e vorba despre un detaliu anume, ci mă interesează totul: personajele, povestea, dialogul, exprimarea scriitorului! Asta apreciez, asta citesc, asta public.
La un moment dat, am auzit un autor comparând cărțile cu catedralele, pentru că în interiorul lor își găsește liniștea. Ce reprezintă cărțile pentru tine?
Autorul respectiv citea în Braile sau...? Nu știu cum ai putea găsi liniștea într-o carte; pentru mine sunt lumi, sunt vieți, sunt reacții explozive. Trăiesc acolo, simt acolo și, cu siguranță, nici în cea mai profundă tăcere din peșterile de sub Arhipelag, nu e „liniște". Dacă găsești liniștea (stricto senso) în cărți, atunci nu citești cum trebuie... Iar dacă asta cauți, cred că o plimbare prin parc e mai sănătoasă.
Când vine vorba despre cărțile pe care le citești, care e genul tău preferat?
Nu m-ai întrebat care e cartea mea preferată, dar mă întrebi asta... E cam același lucru, nu? Nu contează în mod special genul. Pot să-ți spun, însă, că îmi plac poveștile inteligente, în care există multă acțiune și umor. Înclin spre fantastic, dar unele din cărțile mele preferate sunt departe de a avea vreo legătură cu acest gen. Cum spuneam, dacă e scrisă cu talent, e citită cu plăcere.
Există vreo carte care ți-a plăcut atât de mult încât să-ți dorești s-o fi scris tu?
Cred că pentru fiecare dintre noi există o astfel de carte. În cazul meu a fost vorba de Hotelul New Hampshire a lui John Irving. Poate că acum, după mulți ani de la lecturare, o văd ca fiind mai mult decât ceea ce este. Ciudățenia poveștii, totuși, complexitatea personajelor, umorul inteligent și uneori lugubru... toate sunt absolut fabuloase.
Alături de Andreea Sterea, ai pornit editura Crux. Ce v-a „mânat în luptă”? Ce anume v-a determinat să începeți un proiect atât de ambițios când piața de carte de la noi e una foarte mică?
Dar de ce crezi că proiectul ar avea vreo legătură cu banii? Sigur că ne dorim să devenim la fel de mari ca Tor sau Penguin, dar nu despre asta e vorba. Noi ne-am dorit - eu, în special, trăind frustrările debutantului - să publicăm autori talentați, să-i ajutăm să intre în contact cu cititorii, să îi remunerăm și să-i recunoaștem. Nu ne-a păsat, nici o clipă, de cât de mare este piața de carte. Am vrut să revitalizăm literatura și să le arătăm, atât cititorilor, cât și scriitorilor, că există în România măcar o editură care tratează toate părțile implicate cu respect și profesionalism.
Nu o dată am auzit autori plângându-se că textele le-au fost modificate fără aprobare; sau că editura a folosit o copertă care lor nu le plăcea; sau că nu au văzut nici un bănuț de pe urma vânzărilor, chit că, de pe urma lor, și-ar fi putut plăti taxiul până la Gaudeamus. Sau chiar că li s-a vorbit mai rău decât unor cerșetori! ...Pe scurt, noi am vrut să fim altfel. Glumim cu autorii, ieșim împreună la pizza, organizăm evenimente, dar ne luăm treaba foarte în serios și vrem să arătăm că se poate.
Am citit faptul că v-ați propus să oferiți autorilor voștri mai mult decât un loc unde să publice, dar și promovarea de care au nevoie. Evenimentele din ultimele luni au demonstrat că vă țineți cuvântul dat, că sunteți o editură care își respectă autorii. Însă despre cititori ați vorbit mai puțin. Ce vă doriți de la cititorii voștri, cum îi vedeți voi?
Cred că asta ar trebui să fie o întrebare pentru Deea, nu pentru mine. Eu, în calitate de scriitor, empatizez mai mult cu autorii. Ea ți-ar răspunde mai ușor la întrebarea asta, fiind o devoratoare de cărți, dar ce-ți pot spune e că nu ne tratăm cititorii cu mai puțin respect.
În ceea ce privește prețurile, încercăm să fim pe cât se poate de corecți, astfel încât să ne achităm toate datoriile - mai întâi către autori, desigur - și să obținem un profit suficient încât să ne finanțăm următoarele tiraje. Atât eu, cât și ea, nu suntem financiar-dependenți de editură , deci tot ceea ce câștigăm este reinvestit, fiindcă vrem să oferim cititorilor cât mai multe titluri bune. Expediem cărțile mai repede și mai eficient decât alte edituri (sau așa ni s-a spus). Cât despre produsul propriu-zis, cred că rezultatele vorbesc de la sine! Atâta timp cât ne tratăm autorii cu respect, colaborăm cu ei și cu ceilalți oameni implicați într-un mod profesionist, cărțile arată și conțin calitate. Cred că asta înseamnă, de fapt, respect față de cititor.
Ce ne dorim de la ei? Să fie la fel de frumoși și deschiși cum au fost până acum. Am fost, amândoi, foarte plăcut surprinși să fim primiți cu atâta căldură, și vrem să ne fie prieteni. Vrem să ne vorbească, să ne ceară și să ne certe, dacă e cazul. Dar, cred că cel mai mult, ne dorim să se simtă mulțumiți atunci când ne citesc cărțile. Încercăm să organizăm cât mai multe evenimente, pentru a afla ce-și doresc. Personal, eu rar m-am simțit la fel de bine ca în martie, la Final Frontier, printre cititori. Cred că întreaga experiență și relația editură / autor / cititor poate fi una extrem de plăcută, motiv pentru care, în octombrie, dacă totul merge cum plănuim, vom organiza o petrecere Crux Publishing, inaugurând primul an de existență, și abia aștept să ne distrăm împreună.
În calitate de partener de editură, dar și de scriitor, ce sfaturi ai da cuiva care ar vrea să-și vadă romanul publicat la editura Crux? Ce ar trebui să conțină un manuscris ca să vă convingă?
Nici un manuscris nu e perfect. Excepție făcând poate doar Oliviu Crâznic, care e nesuferit de impecabil în scris... Dar manuscrisele trebuie, în primul rând, să fie scrise în limba română corectă. Nu publicăm conversații de pe Messenger sau SMS-uri. Nu acceptăm ca autorii să-și finanțeze tirajele și, cum ziceam, nu publicăm personaje cunoscute doar fiindcă sunt cunoscute. Trebuie să existe talent, chiar dacă, în textul respectiv, lipsesc virgule, iar fontul folosit e Calibri și nu Times New Roman, roz și nu negru. Atât subiectul, cât și stilul autorului, trebuie să ne placă, iar manuscrisul trebuie aprobat de cel puțin doi din al nostru „consiliu suprem" de trei oameni. Restul... detalii tehnice.
Mulțumesc mult pentru timpul acordat și pentru răspunsuri. Mai e ceva ce ai vrea să afle cititorii tăi?
Cu cea mai mare plăcere! Și... Nu! Chiar nu vreau să mai afle nimic! Încerc să nu vorbesc despre textele la care lucrez și, cumva, cineva tot reușește să mă tragă de limbă și să mă facă să promit diverse. O să afle când va veni momentul! ...Ok, mai e ceva: vă mulțumesc că citiți! Sunteți niște minunați! ^_^
Și eu vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost alături de mine în acest prim interviu, citindu-l. Sper că v-a plăcut, la fel cum sper că voi avea timpul și inspirația necesară ca să poată să urmeze multe altele, cu întrebările potrivite. De asemenea, le mulțumesc lui Andrei (pentru timpul acordat și răspunsurile faine) și Deei (pentru că m-a ajutat să intru în legătură cu Andrei, dar și pentru susținere).
Cuprins interviu:
• Part I
• Part II
• Part III
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.