Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

duminică, 11 ianuarie 2015

Recenzie: Omul pictat (Demon #1)

Povestea:
Una dintre spaimele cele mai mari ale oamenilor e frica de întuneric. Câți dintre noi nu ne temeam în copilărie de monștrii pe care noaptea îi poate ascunde? Ei bine, în lumea în care trăiește Arlen, demonii sunt cât se poate de reali. Oamenii au numit miezingi creaturile care ies din pământ în fiecare noapte atacându-i, singura cale de protecție împotriva lor fiind glifele pictate în cercurile de apărare din jurul caselor, simbolurile magice fiind singurul lucru care ține demonii la distanță. Aceștia nu pot fi uciși cu nicio armă, singurele lucruri care pot răni sau ucide un miezing fiind alți demon sau lumina soarelui, care îi arde, așa că în fiecare dimineață, creaturile se retrag în Miez.

Există și legende despre o serie de glife de luptă, care ar putea face mai mult decât să țină demonii la distanță, însă ele s-au pierdut de mult. Oamenii se ascund în fiecare noapte în casele lor glifate, cu excepția Mesagerilor, care își petrec nopțile pe drumuri, la adăposturi unor cercuri glifate portabile, pentru a putea călători între localități, făcând negoț și aducând vești. Un astfel de Mesager îl va ajuta pe Arlen să vadă că adevăratul dușman al oamenilor e frica și că o dată depășită, lupta împotriva miezingilor poate începe.

Părerea mea:
M-am apucat de citit Omul pictat pentru că a fost aleasă pentru Clubul de Lectură Nemira de la sfârșitul lunii și, pentru că știam că în fața mea se așterneau minunatele săptămâni ale presesiunii și apoi mirifica sesiune, m-am gândit că dacă vreau s-o și termin până pe 26 ianuarie, atunci ar fi cazul să mă apuc din timp, ca să pot strecura câteva pagini zilnic, prin metrou sau prin rarele momentte libere. Norocul meu a fost că atunci când am început s-o citesc, ceea ce aveam de făcut mai suporta puțină amânare pentru că nu m-am putut opri din citit. Literalmente. Am stat până la 4 dimineața ca s-o termin (și apoi am mai pierdut câteva nopți ca să termin ce aveam de făcut pentru facultate, dar asta e altă poveste și oricum mi-e imposibil să regret ceva).

Nu mi-am dat seama câtă nevoie aveam de o poveste fantasy, cât îmi lipseau astfel de povești. Există un citat din George RR Martin care îmi place enorm în care el vorbește despre genul fantasy și spune, printre altele, că există ceva vechi și adevărat în acest gen, ceva care vorbește unei părți din adâncul nostru, copilului plin de vise din noi (găsiti citatul întreg în engleză aici, e genial de citit și răscitit). Citind romanul lui Brett, am simțit exact asta, am simțit cum lucrurile în care credeam în copilărie ies la iveală și își regăsesc locul, mi-am regăsit credința în oameni. Adevărat, povestea se petrece pe un tărâm magic, cu reguli care în lumea noastră nu se pot aplica... dar oamenii din povește sunt la fel, sunt umani și familiari și tocmai de aceea reacția lor e încărcată de acel adevăr despre care vorbește Martin.

Pentru că oamenii sunt curajoși și buni și binele poate învinge.

Ai râs. Recunoaște. Sau măcar ai zâmbit neîncrezător. Oamenii sunt curajoși și buni pe naiba, ți-ai zis, pufnind în sinea ta. Și ți-am pus capac cu „binele învinge”, nu? Pentru că nu crezi asta. Nici măcar puțin. Corect? Sunt momente în care e greu să crezi. Și până la urmă, ce rost ar avea să crezi asta? Ai fi la fel de fraier cum crezi că sunt eu pentru că o fac și probabil ai risca să-ți iei o țeapă de la un om „bun” pe care l-ai subestima. Exact așa ai gândit acum, corect?

Bun. Cartea asta e pentru tine. Pentru că te lasă să crezi. Și da, oamenii nu sunt curajoși, are și povestea asta lașii ei. Și nu sunt nici buni, tocmai de aia romanul ăsta e plin de personaje negative, ba chiar poți să ajungi la un moment dat să te întrebi dacă „ăia buni” sunt cu adevărat buni, sau sunt și ei niște demoni în felul lor uman. Și binele poate că nu învinge mereu. Dar există și oameni curajoși și buni și uneori, binele învinge, măcar o vreme. Și e al naibii de frumos să poți crede asta măcar câteva zile, cât timp ești prins între paginile cărții.

Și dacă tot am pomenit despre cum te prinde cartea.... n-o citiți dacă aveți treabă, serios. N-o să vă lase să-i dați drumul. E scrisă cursiv, are acțiune din plin și oferă trei puncte de vedere intercalate atât de fain încât la 3 noaptea sintagma „încâ un capitol” nu e decât o minciună pe care ți-o spui ca să nu recunoști că singurul mod în care vei închide ochii înainte de ultima pagină e dacă propriul tău creier o să te trădeze și o să se închidă singur. Iar personajele sunt pur și simplu superbe. Fără discuție, cei trei protagoniști sunt personaje de care te atașezi ușor și chiar dacă la început sunt copii, le trece repede nu doar pentru că viața îi obligă să se maturizeze, dar și pentru că povestea se întinde de-a lungul multor ani. Și în afară de cei trei, mai sunt niște personaje secundare extrem de frumos construite, Baba Bruna fiind doar unul dintre aceste personaje pe care le-am îndrăgit de la primele replici. Până la urmă, sunt cu toții oameni și tocmai această iluzie a realității lor e forța acestui roman.

Minusuri? Unul singur: nu am volumul doi pe care să-l devorez cu o totală lispă de respect față de ceea ce am de făcut. Totuși, cred că e genul de carte pe care e bine s-o citești fără să mai aștepți continuarea pentru că îți dă un sentiment atât de cald și de frumos încât povestea merită trăită acum.

6 comentarii:

  1. Ha,ha...frumoasa recenzie! Nu stiu cum, dar a reusit sa ma binedispuna :)
    E prima data cand aud de cartea asta, si cum totul pare tentant la ea, cred ca o sa o caut la Gaudeamus, care in orasul meu e mereu primavara...abia astept :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins, sper să-ți placă :)

      Ștergere
  2. Am văzut cartea când am fost la Gaudeamus, dar fiind mult prea aglomerat, nu prea am putut să-i dau mare atenție. Mă chinuiam să-mi găsesc cărțile din listă, și cu chiu cu vai am dat și peste acelea. Dar sper ca atunci când îmi voi mai elibera din serii, să termin cu câteva, aș vrea să o încep pe aceasta. Mi se pare foarte interesant volumul, din descriere în primul rând, dar recenzia ta parcă m-a împins să mi-o doresc și mai mult.
    Cred că acesta este cel mai frumos minus pozitiv, într-un fel, pe care l-a putut primi o carte. Un minus care nu face cartea să "plângă" pentru ceea ce nu a avut mulțumitor pentru cititor, ci un minus care l-a făcut să plângă pe cel care a parcurs-o. Ciudat, dar minusul acesta pe care l-ai dat, m-a făcut cel mai mult să-mi doresc să o citesc.
    Baftă cu sesiunea! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins, chiar e o serie faină și abia aștept să scap de sesiune (mersi de urare, să fie!) ca să pot să caut celelalte volume în engleză și să le citesc :)

      Ștergere
  3. Mi-a mers la inima recenzia ta!Este exact transcrierea sentimentelor pe care le traiesti când citesti aceasta carte
    Al doi-lea volum este la fel de captivant ca si primul, abia astept volumul 3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru aprecieri! Eu încă n-am apucat să citesc al doilea volum, dar acum m-ai făcut să-l mut mai sus în lista mea de „to read” :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.