Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

duminică, 7 decembrie 2014

SF-ul a aterizat la British Council

Vineri seara, după o zi mai mult decât obositoare, am luat o bine-meritată pauză de la cotidian și m-am refugiat în biblioteca de la British Council unde, în cardul Festivalului Internațional de Literatură București, a fost organizată o întâlnire cu autorii britanici Paul McAuley și Richard Morgan, în cadrul căreia Mike Haulică, în calitate de coordonator al seriei de SF&F de la editura Paladin, a lansat câte un volum al fiecărui autor. Întâlnirea a fost moderată de Alis Vasile, Arts Project Manager la British Council.


Pentru mine, a fost prima întâlnire la care am luat notițe pentru că timp de două ore, s-au discutat subiecte foarte diverse, s-au spus multe lucruri pe care nu voiam să le uit și pe care am simțit impulsul să le notez. Din păcate, după ce m-am bazat atâta timp pe memoria mea, nu mi-a dat prin cap să vin cu un carnețel la mine, așa că toate observațiile au ajuns pe afișul evenimentului pe care l-am primit când am ajuns. Never again, de acum o să fiu pregătită!

Aruncând o privire peste ce-am notat, primul lucru care sare în ochi este un comentariu cu vreo trei semne de exclamare: „Alis și-a făcut temele!!!”. Am remarcat cu plăcere faptul că moderatoarea chiar a venit pregătită, cu romanele celor doi citite, așa că a putut dialoga cu ambii autori pe marginea cărților pe care le-au publicat; a pus întrebări foarte la obiect când a fost cazul și a avut grijă ca discuția să nu lâncezească în rest (deși, ca să fiu sinceră, autorii s-au descurcat de minune la acest capitol, preluau unul o idee de la celălalt și o duceau mai departe... adevărat, Richard Morgan a fost mult mai volubil, dar și Paul McAuley a avut destule lucruri faine de spus).

Discuția a început firesc, cu întrebări despre scris. Așa am aflat că lui Richard Morgan i-a luat 14 ani până să reușească să-și vadă cărțile publicate, dar și că de atunci a primit mereu contracte fără să fie întrebat dinainte despre ce va fi vorba în romanele promise. Și așa, discuția a migrat spre ideea de plan, cei doi scriitori fiind în tabere opuse: în timp ce Paul McAuley scrie urmând un plan, documentându-se temeinic dinainte, pentru ca în final să fie nevoit să scoată multe părți explicative din roman pentru a nu-l încărca, Richard Morgan scrie știind doar unde vrea să ajungă, unde e finalul (pe care îl folosește ca indicator ca să știe că a terminat), dar lăsându-se purtat de val, deseori descopperind că în final, romanul are alt subiect față de cel pe care îl intenționase. Tocmai de aceea, multe din momentele surprinzătoare pentru cititori au fost surpinzătoare și pentru el însuși: deoarece nu plănuise acele momente, dar ajunsese într-o înfundătură, a avut nevoie de un element neașteptat cu care să deblocheze situația.

Mai departe s-a discutat și despre literatura fantasy, despre care McAuley crede că îți permite să fii creativ înainte să te apuci de scris, pentru că în acest caz, procesul creativ constă în a crea întreaga lume în care îți vei desfășura povestea. Și de la ideea de lume s-a ajuns la întrebarea despre necesitatea unei hărți, cât e ea de importantă atunci când scrii fantasy. Ca și cum i s-ar fi ridicat mingea la fileu, în acel moment Richard Morgan s-a lansat într-o povestea foarte amuzantă despre cum a luat naștere harta din seria lui fantasy: după ce a publicat primul roman al seriei, a dat startul unei competiții în urmă căreia autorul celei mai reușite hărți a lumii lui Morgan urma să fie invitat la o cină cu scriitorul. În final, cea mai frumoasă hartă pe care a primit-o a fost complet greșită din punctul lui de vedere, însă la întâlnirea cu creatorul ei, în urma discuțiilor despre hartă, și-a dat seama că anumite detalii imaginate de el pur și simplu nu se potriveau unele cu altele - moment în care a intervenit McAuley, amintind de situații în care pe hărțile lumilor fantasy, multe lucruri nu aveau sens, precum deșerturi care nu erau plasate în spatele munților, deci care nu ar putea exista în realitate din punct de vedere climateric... Însă amândoi au căzut de acord că literatura fantasy e mult mai permisivă, deoarece multe probleme se pot rezolva dacă sunt motivate de faptul că e vorba de o lume magică.

Revenind la harta lui Morgan, autorul acesteia a revenit asupra hărții, a făcut corectările necesare și i-a trimis noul rezultat, pe care scriitorul l-a înrămat deasupra biroului... și astfel și-a dat seama cât de mult i-a ușurat munca acea hartă, pentru că mulțumită ei a putut vizualiza mult mai clar locul în care se aflau personajele, cum ar fi ales ele să călătorească între două puncte și așa mai departe... În schimb, Paul McAuley a mărturisit simplu: „NASA mi-a făcut hărțile.” Acțiunea romanelor sale având loc în spațiu, a apelat deseori la pozele furnizate de diverși sateliți sau roboți de explorare, folosind imaginile acelea drept ghid pentru a-și face poveștile cât mai veridice.

Un alt subiect de discuție care mi s-a părut extrem de interesant a fost ideea de limitare pe care ți-o dau volumele deja publicate. Un scriitor cu un plan bine pus la punct s-ar putea să se ciocnească mai rar de această problemă, însă Richard Morgan ne-a mărturisit că el o vede ca pe o limitare pe care sincer, o detestă. Tocmai de aceea, deseori între romanele sale trec perioade mari de timp, astfel încât inconsistențele (pe care unii fani le remarcă mult mai ușor decât însuși autorul) își pot găsi explicația în faptul că s-a scurs mult timp, deci evenimentele au fost reținute greșit. Totuși, nu a putut apela mereu la acest procedeu, uneori acțiunea a mai multe romane desfășurându-se într-un interval destul de mic de timp. Din nou a dat ca exemplu seria sa fantasy, unde s-a găsit deseori în situația de a avea unele idei care îi plăceau enorm, dar pe care nu le-a putut folosi pentru că ar fi contrazis ceva afirmat într-un roman deja publicat, și deci pe care nu-l mai putea modifica.

Restul serii, discuția a continuat pe teme care mai de care mai diverse, de la filme cu Bruce Willis la modul în care e predată istoria, de la clasicii englezi și până la războaiele mondiale... Din păcate, discuția a trebuit să se oprească undeva pe Marte - se dezbătea dacă e mai bine că avem posibiliatea tehnologică de a explora spațiul fără să riscăm vieți umane, deoarece trimitem roboți, sau dacă ar fi mai bine să mergem noi înșine, și s-a menționat faptul că, deocamdată, Marte e singura planetă cunoscută populată în întregime de roboți - pentru că expirase timpul, altfel noi am fi putut sta acolo mult și bine, pentru noi timpul se oprise încă de când veniserăm.

A urmat o sesiune de întrebări din public, ocazia cu care mi-am lămurit problema pe care am avut-o cu Războiul liniștit, care deși prezenta o lume extrem de avansată, avea drept protagoniști niște oameni cu aceleași porniri de maimuță. Totuși, se pare că volumul următor al seriei, Gardens of the Sun, lucrurile nu mai stau chiar așa, prin urmare nu pot decât să aștept cu nerăbdare ca romanul - în curs de traducere la Paladin - să apară și la noi. Între timp, pentru că toți cei care au pus întrebări au primit cadou cărți (cu care m-am lăudat deja pe facebook), pot să citesc romanul Omul negru al lui Richard Morgan pentru că scriitorul a fost foarte ușor de plăcut ca persoană și sunt curioasă dacă și cărțile sale sunt la fel. Plus că a menționat că el folosește literatura ca pe o metodă de a scăpa de toată furia acumulată, așa că mă aștept la o lectură cel puțin interesantă.

Pe lângă noile cărți și autografele de care sunt foarte mândră - apropo de ce vorbeam într-un articol recent, despre cum îmi place ca un scriitor să personalizeze momentele în care oferă un autograf, Paul McAuley mi-a împărtășit câteva detalii despre o ducesă engleză care îmi purta numele, în timp ce eu credeam că numele meu e extrem de străin vorbitorilor de limbă engleză, iar Richard Morgan ne-a povestit istoria fețișoarei pe care o desenează mereu atunci când semnează cărți - rămân cu câteva impresii despre modul în care literatura și piața de carte funcționează în Marea Britanie, dar și cu o ușoară tristețe știind că la ei un autor poate trăi din scris, având luxul de a se dedica în întregime operei sale, pe când la noi a fi autor nu e o meserie care să-ți pună pâine pe masă. De asemenea, și astfel de întâlniri cu publicul mi se pare că se desfășoară destul de diferit în UK, autorii sunt destul de deschiși, gata să răspundă oricărei întrebări, discuția curge firesc și pun pariu că și faptul că moderatorul le-a citit cărțile e la fel de firesc. Nu pot să spun că n-am asistat la întâlniri și dezbateri foarte faine în prezența autorilor români, dar asta a avut alt aer... unul pe care aș vrea să-l văd și la noi, dar care, deocamdată, pare puțin... SF.

12 comentarii:

  1. Pare că a fost foarte interesantă întâlnirea asta, din ce ai spus tu. Eu din păcate nu am mai ajuns, dar mă bucur că ai povestit despre asta, autorii chiar au lucruri foarte interesante de spus despre scris și alte lucruri. Cele două metode de scris despre care ziceau ei le știu și eu, am citit undeva că astea ar fi principalele moduri în care oamenii scriu, fie cu un plan bine pus la punct, fie încep și văd unde ajung. E interesant că s-a întâmplat să fie acolo doi autori cu două metode diferite de a scrie.

    E păcat că în România nu se poate trăi scriind, mai ales că avem și noi autori buni. Cred că s-ar putea dacă lumea ar citi autorii români, dar din păcate școala dă o impresie tare proastă despre ei :( Poate într-o bună zi, totuși, vom ajunge și noi acolo. Speranța moare ultima :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar a fost foarte fain că au fost două personalități diferite cu două stiluri diferite, am putut avea parte de ambele perspective. Mi-a plăcut enorm seara aceea :)

      Cel mai bine s-a văzut diferența între Ro și UK la întâlnirea de sâmbătă (despre care o să scriu zilele viitoare, când am ceva timp să-mi ordonez notițele), unde au fost invitați cei doi britanici și doi autori români și au răspuns cu toții la aceleași întrebări. Au fost momente aproape deprimante, din punctul meu de vedere, pentru că diferențele erau enorme... Dar vorba ta, speranța moare ultima :)

      Ștergere
  2. Maine dimineata pun pe blog ce am filmat cu camera video.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E frumos că ai filmat, așa o să aibă și cei care n-au putut ajunge ocazia să se oftice că n-au fost acolo :))

      Ștergere
  3. puteti gasi inregistrarea si pe canalul de u-stream al bibliotecii noastre: http://www.ustream.tv/channel/british-library

    RăspundețiȘtergere
  4. Ca Richard Morgan scrie şi Stephen King. În "Misterul regelui" (Ed. Nemira) el povesteşte că are un plan general, dar evoluţia personajelor e aproape independentă, surprinzându-l şi pe el şi ducând uneori povestea în cu totul alte direcţii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai de aceea mi-a plăcut mult seara cu cei doi autori, am avut ocazia să aflu mai multe detalii despre procesul creativ, din poveștile lor am putut învăța niște lecții care, zic eu, vor fi utile la un moment dat :)

      Ștergere
  5. Gata, le-am pus:

    https://assassincg.wordpress.com/2014/12/08/filb-vii-paul-mcauley-si-richard-morgan-video/
    https://assassincg.wordpress.com/2014/12/08/filb-vii-cu-paul-mcauley-si-richard-morgan-poze/

    RăspundețiȘtergere
  6. Bravo, buna treaba. Si foarte utila pentru cei care n-am fost acolo. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, mă bucur că ți-a plăcut :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.