Leapșa: Problemele cititorilor

Mulțumesc mult Leontinei pentru leapșă, chiar mă gândeam zilele trecute că nu am mai rezolvat de mult una și așteptam vacanța de iarnă, când pun pariu că o să fie plin de provocări în blogosferă. Anyway, here it goes:

1. Ai sute de cărți care așteaptă să fie citite, cum naiba alegi dintre ele care să fie următoarea ta lectură?
În ultimul timp, numărul de cărți necitite a crescut îngrijorător de mult, așa că acum pur și simplu mă gândesc care e cartea pe care m-aș simți cel mai vinovată dacă n-aș începe-o în clipa aia. O singură dată am pierdut o zi de lectură încercând să aleg, și de atunci, când nu pot hotărî, decât să pierd timp aiurea, cer părerea oricui se află prin preajmă. De obicei, asta mă ajută să-mi dau seama ce vreau eu să citesc de fapt - doar întrebați-o pe soră-mea, au fost câteva ocazii când i-am cerut părerea și am ales exact pe dos :)) - dar uneori chiar țin cont de alegerile altora.

2. Ești la jumătatea unei cărți și nu-ți place. O lași baltă sau continui să citești?
Apropo de timp pierdut... nu mă opresc, sunt incapabilă să mă opresc. De fapt, chiar sper ca la un moment dat să-mi treacă, dar între timp, am doar una sau două cărți abandonate definitiv fără să le fi terminat și sunt momente când mă gândesc serios să le reiau. Părerea mea e că dacă un om a scris cartea aia, i-a fost publicată și dintr-un motiv sau altul m-am apucat de ea, atunci ar trebui să văd de ce a scris-o, ce a vrut să spună sau să transmită... așa că o citesc până la capăt, sperând să fiu surprinsă plăcut. Uneori sunt, uneori îi blestem impulsul „creator”...

3. Vine sfârșitul anului, iar tu ești atât de aproape, dar atât de departe de a-ți atinge numărul de cărți pe care ți le-ai propus să le citești anul ăsta. Mai încerci să prinzi din urmă? Și dacă da, cum?
Ha! În ciuda tuturor chestiilor care au încercat să-mi mănânce timpul, am reușit să-mi ating și să-mi și depășesc țelul de 50 de cărți (sunt la a 56-a!) Teoria mea e că ar trebui să pot să citesc 52 de cărți pe an, adică fix una pe săptămână, dar anunț 50 pe Goodreads că e rotund... Totuși, adevărul e că nu citesc de dragul unui număr, citesc pentru că îmi place, deci și cu numărul atins și fără, eu la sfârșit de an devin devoratoare de cărți pentru că e vacanță, e frig și urât afară, deci e momentul potrivit să mă dau jos din pat doar ca să schimb cartea terminată cu alta nouă.

4. Coperțile unei serii care-ți place nu se potrivesc. Cum reacționezi?
Oh, well... Aș vrea să spun că mă afectează chestia asta, știu că am vociferat foarte serios când am văzut coperțile de la seria hardcover de la Cântec de gheață și foc (încă nu-mi plac) și nici de coperțile trilogiei Prima lege n-am fost încântată la început (acum mă mai gândesc)... dar de fapt, o dată ce o carte a ajuns la mine, poate să aibă o copertă desenată de un copil de o lună, editată de un motan care s-a plimbat peste tableta grafică și așa mai departe, mă lasă rece. La o carte, contează ce e înăuntru, restul e doar marketing.
Bineînțeles, ce am zis mai sus nu se aplică atunci când e vorba de copertele cu adevărat bune, cele care se potrivesc atât de bine unei cărți încât atunci când le vezi, zâmbești măcar pe dinăuntru. Și mai sunt și coperțile care sunt atât de geniale încât se contopesc cu cartea în sine și rezultă artă pur și simplu - aici am un exemplu foarte clar în minte. Hint: e un volum recent apărut pe piață, micuț, bizar și absolut genial. Cine se prinde primește... absolut nimic, pentru că e mult prea simplu!

5. Toată lumea iubește o carte care ție nu-ți place. Cu cine totuși împărtășești opinii asemănătoare?
Nu cred că oamenii care citesc acest blog au aceeași părere cu mine mereu, dar cred sincer că în fiecare caz, luat separat, mai există persoane care mă citesc și care sunt de acord cu mine. Cât despre „viața reală”... exceptând persoanele cu care mă întâlnesc la evenimente literare - pe care, apropo îi văd mult, mult mai rar decât mi-ar plăcea... ceea ce pe de-o parte e bine, pentru că mereu ajunge să-mi fie dor de ei și să aștept cu nerăbdare să ne întâlnim din nou - dacă dintre oamenii pe care îi văd zilnic aș găsi câțiva cu care să pot vorbi timp de măcar 5 minute pe zi despre cărți fără să am senzația că enervez pe cineva sau că devin persoana aia cu o idee fixă căreia nu-i mai tace gura, atunci aș fi atât de fericită încât nu mi-ar mai păsa cât coincid gusturile noastre.
Deocamdată încerc să corup un om să citească ceva fain... să vedem ce iese din asta :)

6. Citești o carte și ești aproape de a începe să plângi în public. Ce faci?
O să plâng, desigur... și oricum, care sunt șansele ca străinii ăștia din metrou să mă mai vadă vreodată? Și de fapt cui naibii îi pasă, dacă e o carte bună, they should know, și ce semn mai bun decât un cititor în lacrimi? Dar deocamdată încă nu mi s-a întâmplat. Am râs aiurea prin metrou, dar n-am plâns niciodată.... încă :))

7. Ultima carte dintr-o serie care-ți place tocmai a apărut, însă nu mai ții minte nimic din volumele anterioare. Recitești volumele? Sari peste ultima carte? Cauți rezumate? Plângi în frustrare???
Mi s-a întâmplat o singură dată să încep un volum 2 și după vreo 10-20 de pagini să-mi dau seama că nu pricep nimic fiindcă nu-mi amintesc nimic. Era o serie ușor de citit, așa că până seara recitisem primul volum și îl reluasem pe al doilea, dar pe undeva prin subconștient m-am decis că asta a fost un semn că seria aia nu e chiar atât de bună... acum să vedem dacă volumul 3 îmi schimbă părerea sau nu (de data asta n-o să mai recitesc nimic, dacă nu pricep ceva, o să caut pe google). Și nu, chiar n-am de gând să menționez despre ce serie e vorba. O să spun în recenzie, după ce citesc cartea.

8. Nu vrei ca nimeni, NIMENI, să-ți împrumute cărțile. Cum le spui oamenilor, politicos, „nu” atunci când te întreabă?
Legat de ce-am zis mai sus, momentan sunt atât de ahtiată după oameni cu care să discut despre cărți încât am ajuns să mă ofer eu însămi să le împrumut chestii. N-o fac chiar cu inima ușoară, dar până la urmă cărțile se mai pot și înlocui, plăcerea de a discuta despre o carte nu.
Bineînțeles, dacă e vorba de o carte cu valoare sentimentală pentru mine, lucrurile se schimbă complet, you have to be fucking special to get it. Adică trebuie să vreau cu adevărat să citești cartea aia. Dacă totuși nu vreau să împrumut ceva, spun pur și simplu că nu dau cartea aia din casă nici plătită. Nu numai că asta funcționează perfect, dar îi și sperie binișor pe oameni pentru că încep să înțeleagă că mie nu-mi plac cărțile, ci le iubesc cu pasiune și când ai de-aface cu un astfel de om, n-ai tupeul să riști să umbli cu obiectul obsesiei pasiunii lui.

9. Ai început și ai lăsat baltă cinci cărți luna trecută. Cum treci peste sentimentul enervant de neputință când vine vorba de citit?
Mda, serios, asta n-o să se întâmple niciodată. Nu abandonez cărți. Nu pot. Uneori, chiar aș vrea să pot, dar nu... Dacă totuși întrebarea s-ar fi referit la o lună fără citit deloc, asta am pățit. Nu pentru că intrasem într-un reading slump (no, ce e aia? cum să n-ai chef de citit?), ci din lipsă de timp. Am detestat enorm sentimentul și m-am îngropat într-o carte cu prima ocazie. E cel mai bun mod de a depăși frustrarea.

10. Sunt atât de multe cărți care apar în această perioadă și abia aștepți să le citești! Cât de multe dintre ele chiar îți cumperi?
Am observat că tendința cărților care îmi plac cu adevărat e să apară în valuri la târgurile de carte. În rest, apar mai rar și de obicei destul de distanțat unul de altul cât să mi le permit la lansare. Sunt fanul reducerilor, dar dacă merg la o lansare, o să cumpăr cartea. Dacă nu se face o lansare, atunci mai am o șansă să cumpăr volumul mai târziu, la un preț mai mic. Revenind, spuneam de târguri... atunci am mereu bani puși de-o parte, deci le iau atunci. Bine, nu înseamnă că pot mereu să-mi cumpăr ce vreau când vreau, sunt încă multe cărți pe care mi le doresc și pe care nu le am. Dar eu zic că raportat la banii mei de buzunar, cumpăr enorm de mult. Și că tot veni vorba de bani, le mulțumesc tuturor celor care au încredere în mine și îmi oferă cărți pentru recenzii. Pe lângă faptul că încă nu cred că mi se întâmplă cu adevărat asta, fără ei biblioteca mea ar fi fost ceva mai goală și frustrările mele interne ar fi fost mult, mult mai mari. Sunteți minunați, îmi faceți zilele frumoase și vă mulțumesc din suflet.

11. După ce ți-ai cumpărat cărțile pe care abia așteptai să le citești, cât timp va mai trece până când chiar vei începe să le citești?
God, leapșa asta e deprimantă. No offence creatorilor ei, dar serios, e extrem de trist să te gândești la toate astea. Mult, la naiba, durează mult. Am cărți necitite de ani de zile. Serios, ani! Și vreau să le citesc, chiar vreau, dar ziua are 24 de ore și viața mănâncă atât de multe din ele, plus că mereu apar alte cărți... între timp, volumele stau pe rafturi, mă privesc cu ochi triști (da, din nou, cărțile mele necitite au ochi triști, deal with it) și așteaptă cu încredere să le vină rândul, frângându-mi mie inima...

Bun, acum că simt nevia să mă duc să-mi cer scuze de la biblioteca mea, ofer ocazia de a se deprima și Veronicăi, lui Pufuleț, lui Răzvan, fetelor de la Dreams Have Wings, și Corinei.