Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Oferte  (click pe imagini pentru detalii)
Oferta Nemira
Oferta libris.ro

miercuri, 24 decembrie 2014

Clubul de Lectură Nemira #22

Iar public o poveste de la un eveniment cu o întârziere serioasă, dar chiar sunt lucruri pe care vreau să le povestesc și n-am avut timp s-o fac, așa că nu pot decât să-mi cer scuze și să sper că nu devine un obicei (poate îmi revin acum, în vacanță). Ne-am întâlnit în mansarda librăriei Cărtureși Verona acum mai bine de o săptămână, dar discuțiile mi-au plăcut atât de mult încât am senzația că a fost ieri.


Cartea pe care am luat-o la puricat a fost Substanța M de Phillip K Dick, o carte care spune povestea unui polițist care lucrează sub acoperire între niște drogați și ajunge dependent de o substanță care îi scindează creierul în două, fiecare jumătate având personalitatea ei distinctă, ceea ce îl face să uite că el-polițistul și el-drogatul sunt una și aceeași persoană. Romanul este un pretext pentru ca autorul să poată picta în fața ochilor noștrii viața unor dependenți de droguri, viață pe care a dus-o la rândul lui, așa că impactul este cu atât mai puternic.

Am citit cartea pentru prima dată acum câțiva ani și mi-a plăcut atât de mult încât am votat-o când a trebuit să alegem cartea despre care vom discuta și m-am apucat s-o recitesc special pentru întâlnirea clubului. Totuși, lunea trecută nu recitisem decât prima jumătate (însă între timp am terminat-o, mi se părea o poveste prea faină ca s-o abandonez, chiar dacă știam ce urmează să se întâmple), dar a fost de-ajuns ca să-mi reamintesc de ce îmi plăcuse povestea: autorul nu încearcă să convingă pe nimeni de nimic, el doar prezintă o situație și lasă fiecare cititor să tragă propriile concluzii. Bineînțeles, nu e nimic prezentat în mod obiectiv pentru că nimeni nu e cu adevărat obiectiv, însă în fiecare rând se vede sinceritatea, se vede că Phillip K Dick nu încearcă să cosmetizeze nimic.

Tocmai de aceea, atunci când am fost întrebați cum ni s-a părut romanul comparativ cu altele semnate de același autor (în cadrul Clubului s-au mai dezbătut Ubik și Omul din castelul înalt, deci era ușor de presupus că nu ne aflam la primul contact cu acest autor), eu am răspuns că mi-a plăcut mai mult (eu n-am citit decât Ubik și câteva povestiri scurte). Mi-a plăcut lumea din Ubik, însă aici l-am simțit pe omul din spatele cuvintelor, am simțit greutatea acestora, dar și sinceritatea lui, așa că a fost mai ușor să mă atașez emoțional. Bineînțeles, părerea mea n-a fost singura, alții au considerat că alte scrieri ale sale au fost mult mai bine și că această carte e bună doar pentru a-i arăta unui drogat cum e văzut el din exterior...

Paradoxal, mie mi s-a părut exact pe dos: că e o carte care îi arată unui om cum se vede lumea dependenței din interior, de undeva din adâncurile unei minți consumate de nevoia de următoarea doză... Tocmai de acceea mi se par faine aceste întâlniri, ne dau ocazia să vedem cât de diferită poate fi aceeași carte pentru mai mulți oameni.

Pe parcursul serii, am mai discutat despre stil, despre modul în care paragrafe scrise normal se împletesc cu paragrafe scris în italic, amplificând senzația de vertij resimțită de personaj, dar și despre diversele fixații ale unora dintre protagoniști, fixații care ni s-au transmis și unora dintre noi (am fost destui care chiar am fi vrut să știm cine a defectat aparatul lui Arctor). Și bineînțeles că n-am putut să nu comparăm cartea cu ecranizarea acesteia, care a fost filmată și apoi transformată în animație printr-un procedeu despre care am aflat și eu că se numește rotoscopie. Cred că e prima dată când am văzut și eu filmul unei cărți discutate la Club, așa că am putut să fiu de acord cu ceilalți când am tras concluzia că e probabil una dintre cele mai fidele ecranizări ale unei cărți. Deși în film 2 personaje din carte au fost îmbinate într-unul singur, sunt multe multe scene care sunt luate pur și simplu din carte, sunt dialoguri întregi care n-au suferit nicio modificare... Atunci când am văzut filmul, chiar aveam senzația că recitesc cartea.

Și la final, pentru că ne aflam (și ne aflăm în continuare) în perioada sărbătorilor de Crăciun, am primit fiecare câte un volum cadou. Eu mi-am ales Amintirea albastră a Pământului pentru că îmi place cum sună titlul.


Următoarea întâlnire o să aibă loc anul viitor (ce-mi place să zic asta la sfârșit de an!) și s-ar putea să ni se rezerve o mare supriză, despre care o să vă dau mai multe detalii pe măsură ce acestea se confirmă :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu