Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

miercuri, 20 august 2014

Dezbaterile Paladin - despre cărți faine cu oameni faini

Cred că știți deja că iubesc orice eveniment care aduce la un loc cititori și/sau scriitori pentru că deși cititul e o activitate solitară, din când în când ai nevoie să vezi că mai există și alți oameni la fel de pasionați ca tine. Și uneori, cel mai frumos lucru e să poți sta de vorbă cu ei, să ajungeți să vă cunoașteți și să deveniți prieteni pentru că fiecare roman pe care l-ați citit cu toții e o viață pe care ați trăit-o în comun.


Când am participat prima dată la un club de lectură, nu mă așteptam ca oamenii pe care i-am întâlnit acolo să ajungă să însemne atât de mult pentru mine, dar am ajuns să compar acele întâlniri cu un fel de oază de înțelegere într-o lume care pur și simplu nu reșește să priceapă de ce cărțile sunt un lucru atât de minunat. Tocmai de aceea, faptul că editura Paladin va organiza lunar, începând din septembrie, o seară de dezbateri literare nu poate decât să mă bucure pentru că e nevoie de astfel de pauze de la cotidian.

Din păcate, evenimentul are loc doar în București, totuși asta nu vă oprește să citiți cartea lunii indiferent dacă puteți participa sau nu pentru că e vorba de cărți geniale. Prima pe care o vom diseca în librăria Bastilia este Fahrenheit 451, o carte care m-a impresionat și m-a speriat în egală măsură pentru că prezintă o societate care la o privire superficială poate părea diferită, însă după ce citești romanul înțelegi că seamănă înfricosător de mult cu lumea noastră, că superficialiatatea lor se regăsește la tot pasul și la noi și că emisiunile de la televizor sunt aproape identice celor descrise în romanul lui Bradbury.

Pe lângă cititori pasionați și cărți superbe, evenimentul acesta mai are câteva elemente interesante: câte un invitat special la fiecare ediție și reduceri pentru participanți:
„Începând cu luna septembrie, Editura Paladin și Libraria Bastilia te așteaptă la dezbaterile paladine din cafeneaua librăriei Bastilia din București. Ne întâlnim o dată pe lună pentru a evada în lumi fantastice și pline de suspans alături de invitați speciali.
Fie că vrei să asculți, fie că ții neapărat să participi la discuție, un scaun e al tău pe 18 septembrie 2014, de la ora 19, când dezbatem romanul cult Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, alături de invitatul nostru special, scriitorul Michael Haulică.
O poveste tulburătoare şi poetică, Fahrenheit 451 este o parabolă a unei societăţi în care valorile pe care le cunoaştem au fost răsturnate, în care statul interzice cititul şi legiferează arderea cărţilor. La fel de proaspăt şi parcă mai relevant acum, la peste o jumătate de secol de la apariţie, acest roman-cult reuşeşte performanţa de a fi deopotrivă o capodoperă a literaturii universale, un clasic al genului şi un best-seller.
Intrarea este liberă, iar înscrierea se face prin trimiterea unui mesaj cu numele tău la adresa paladin@editura-art.ro. Noi vom răspunde cu un email ce conține voucherul tău personal pentru achiziționarea volumului dezbătut cu o reducere de 40%!
Te așteptăm!”
  — Sursa

Dacă mai aveți nevoie de motive, atunci vă mai spun doar că moderatorul dezbaterii va fi Flavius Ardelean. Așadar, ne vedem pe 18 septembrie la Bastilia, eu o să fiu acolo :)

3 comentarii:

  1. De ce toate lucrurile faine se intampla in Cucuresti, veniti fratilor si la Iasi!!!
    Sper sa te distrezi.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În lumea mea ideală, lucrurile o să se miște încet-încet și mișcarea pro-citit se va extinde în toată țara și vor fi astfel de evenimente peste tot. Și până când lumea mea ideală devine realiate, cine știe, poate ai o dată drum prin București când are loc un astfel de eveniment și poți să treci să vezi cum e :)

      Ștergere
  2. Sau poate Pufuleț pornind de comment-ul tău (așa ca un trigger), peste câțiva ani o să organizezi tu ceva mișto în Iași... și atunci o să venim noi la tine!...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.