Recenzie: Ultimul avanpost

Povestea:
În anul 2046, România este regat, lucru care pentru Diane Dumitrescu, fiica Ministrului Afacerilor Interne, înseamnă ținute fabuloase, oameni gata să-i satisfacă fiecare moft, petreceri peste petreceri... dar și discursuri plictisitoare, o căsătorie aranjată cu Prințul Alexandru și obligația de a se asigura că acesta nu-și distruge imaginea dându-și la iveală adevărata față, de băiat de bani gata pentru care cuvintele datorie și onoare nu au niciun sens, dar care cunoaște în detaliu toate drogurile pe care banii le pot cumpăra.
Însă viața Dianei e pe cale să se schimbe atunci când este răpită și trebuie să se confrunte nu numai cu realitățile țării în care trăiește, dar și cu propriul trecut.


Părerea mea:
Spuneam ieri că „trendul” e să se spună despre distopiile care se publică acum că sunt toate la fel... ei bine, asta e diferită. În primul rând, e prima dată când pe parcursul unui roman mi s-a schimbat părerea despre protagonistă. De obicei, fie îmi place, fie mă enervează, însă Diane a reușit nu doar să se schimbe, să evolueze, dar și să-mi schimbe impresia despre ea. La început, era genul „săraca fată bogată” pe care o deranja revoltă în Timișoara pentru că o forța să stea mai mult timp cu logodnicul ei (adevărat, Alex e o persoană groaznică și e chiar mai anipatic decât ea... Pe alocuri, m-a dus cu gândul la Jeoffrey Baratheon din Game of Thrones), în loc să o facă să se întrebe despre motivele adevărate ale revoltei și despre faptul că poate lucrurile nu merg chiar bine în R.U.T.R. (Regatul Unit al Țărilor Române). Până la final, însă, lucrurile care i se întâmplă o schimbă cu adevărat și devine genul eroinei cu care vrei să ții.

De asemenea, personajul Dan e intrigant, încă n-am reușit să mă hotărăsc ce cred despre el. Are momente în care e atât de nemilos încât indiferent de motivele lui, mi se pare că merge prea departe, dar și momente în care e atât de grijuliu încât pare că are personalitate multiplă... Mă aștept să-mi rezerve ceva suprize în volumul viitor (sau volumele, cine știe? Sunt destule lucruri rămase nerezolvate cât să justifice încă un roman cel puțin și am înțeles la lansare că șansele să existe o continuare sunt destul de mari).

Cât despre societate în sine... Pe coperta a 4-a Anna Vary (autoarea seriei „Ultima vrajitoare din Transilvania”) spune că acest roman este „O distopie în context autohton care, culmea!, îţi este în acelaşi timp foarte familară, dar şi exotică”, ceea ce mi se pare că descrie perfect senzația pe care mi-a lăsat-o romanul... Totuși, aș fi vrut să aflu puțin mai mult despre partea „tehnică” a sistemului, despre motivele pentru care există rații alimentare și pentru care oamenii se tem atât de tare de a spune ceva greșit... Însă detaliul dronelor care patrulează străzile mi-a plăcut, ca și micile hint-uri despre o tehnologie de zi cu zi mai dezvoltată decât cea de astăzi.

Așadar, dacă vă plac distopiile, vă recomand cu siguranță Ultimul avanpost, mai ales că plotul are niște întorsături de situație neașteptate și acțiune demnă de un film cu spioni, iar eu abia aștept volumul următor!