Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

marți, 1 octombrie 2013

Cartea lunii octombrie

Dupa 7 intalniri in care s-a discutat exclusiv despre romane SF, a venit vremea sa schimbam macazul si sa incercam si altceva. Tocmai de aceea, la sfarsitul lunii octombrie in cadrul Clubului de Lectura Nemira vom discuta despre Doamna din lac de Raymond Chandler.


Clubul de lectură Nemira, ediția cu numărul 8, revine pe 28 octombrie, de la ora 19.00, în mansarda librăriei Cărturești Verona. Luna octombrie aduce cititorilor cea de-a doua întâlnire cu noul moderator al evenimentului, Flavius Ardelean, Marketing Manager Editura Nemira, dar și o primă întâlnire cu o carte ce iese din sfera literaturii SF & Fantasy abordate în cele şapte ediţii de până acum. Pentru 28 octombrie, membrii Clubului de lectură Nemira au ales volumul „Doamna din lac” de Raymond Chandler, creatorul romanului polițist modern american.

Romanul „Doamna din lac” aduce în prim plan un personaj celebru în lumea detectivilor din literatură, Philip Marlowe. Acesta este un personaj ca nimeni altul, rece, sfidător faţă de autoritate, alcoolic, cinic, atent la detalii, cu o minte ascuţită şi cu o putere de deducţie fantastică. În „Doamna din lac”, Philip Marlowe anchetează dispariția soției unui om de afaceri. Acesta crede că soţia a fugit cu amantul său, însă întâlnirea dintre soţ şi amant va dovedi că nimeni nu ştie de fapt unde este Crystal, soţia „buclucaşă”.Philip Marlowe intră în acţiune, pornind pe urmele ei.

De ce ar trebui citită această carte? Pentru că cititorii vor avea şansa să îl cunoască pe Philip Marlowe, un detectiv memorabil şi cu o personalitate puternică ce intră în categoria detectivilor faimoşi din literatură precum Sherlock Holmes şi Hercule Poirot. Pentru că romanul „Doamna din lac” este scris de unul dintre cei mai buni scriitori de romane poliţiste din lume, dar şi unul dintre cei mai controversaţi scriitori ai epocii sale. Pentru că romanul „Doamna din lac” a fost ecranizat în anul 1947 în regia lui Robert Montgomery care a încercat o tehnică neconvenţională de filmare pentru perioada respectivă. Camera este utilizată ca protagonist, celelalte personaje vorbind direct către cameră (reprezentându-l, de fapt, pe Philip Marlowe). Vocea lui Philip Marlowe îi aparţine lui Montgomery, iar pe parcursul filmului chipul acestuia se vede doar în reflecţii.

Cei care vor să participe în Clubul de Lectură Nemira din 28 octombrie şi să îl cunoască pe Philip Marlowe, „fără de care literatura poliţistă ar fi fost cu totul altfel” (The Guardian), se pot înscrie accesând următorul link. Pentru informaţii legate de întâlnirile cititorilor, cărţile puse în discuţie în fiecare lună şi nu numai, vă așteptăm pe pagina de Facebook a Clubului de lectură Nemira.

Poveştile sunt cu atât mai frumoase, cu cât ai pe cineva cu care să le împărtășești. Clubul de lectură Nemira este locul unde călătoria spre lumea fascinantă a cărţilor bune începe.
- Sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.