"Ingerii nu vorbesc cu furnicile"

Recenzie: CPSF #1
Nu-mi amintesc cand a inceput sa-mi placa SF-ul. Cert e ca stiu ca de la o vreme incoace, am ajuns sa-l consider genul meu preferat. Si pe langa romane si antologii, ceea ce ma fascineaza este comunitatea SF, in special revistele lor. Mi se pare genial faptul ca inainte ca un autor sa-si lanseze vreun "bestseller", majoritatea au inceput scriind la aceste reviste si mi se pare superb sa urmaresti un autor inca de la inceput, sau sa gasesti in aceeasi revista si "grei" si oameni care isi fac debutul, in ambele cazuri continutul fiind comentat de oameni de specialitate... Asadar, atunci cand am aflat ca Nemira relanseaza brand-ul Anticipatia si ca aceasta relansare implica si relansarea revistei CPSF (Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice), am stiut ca trebuie sa o am in casa.

Structura revistei e destul de simpla: O introducere de Alexandru Mironov, apoi povestirea Insula de Peter Watts, un articol de Alina Sarbu in care sunt explicate conceptele tehnologice care apar de-a lungul povestii si un articol de Mircea Oprita care trece prin toata istoria CPSF.
Ceea ce mi-a placut este ca inca de la primele randuri, Mironov defineste "targetul" revistei, facand referire la titlurile unor celebre romane ale lui Jules Verne. Mie personal mi-a dat o senzatie de apartenenta usor surprinzatoare pentru ca desi imi place genul, mi se pare ca mai am muuuult de citit pana cand sa pot spune ca il cunosc. Cert e ca inca de la primele randuri, am simtit ca revista mi se adreseaza, asa ca mi-a placut cu atat mai mult.

Rezumat - Insula:
In cadrul povestirii lui Watts este vorba despre un echipaj uman care calatoreste prin Univers intr-o nava condusa de un computer constient - numit Cimpanzeul - cu scopul de a construi Porti (gauri de vierme) care sa uneasca diverse puncte din spatiu... Asadar Eriophora (asa se numeste nava) are ca scop construirea unei "autostrazi galactice" (sau a unei retele de tip panza-de-paianjen - de aici si numele navei, care e numele unei specii de paianjeni).
Inainte de momentul desfasurarii actiunii, pe nava a avut loc un fel de revolta intre oameni si computer, deoarece cel din urma "o putea el sa conduca nava, dar e al naibii de prost", lipsindu-i imaginatia si capacitatea de a gandi in afara programarii. Urmarile inca se resimt, Sunday - protagonista povestii - manifestand un disptret fatis fata de masina.
Nu la fel gandeste Dix, fiul lui Sunday, aparut pe lume cat timp ea s-a aflat in hibernare si care aparent a fost educat de Cimpanzeu. Asadar, desi Dix este un as al calculelor, imaginatia si capacitatea lui de deductie frizeaza imbecilitatea.
Cum atat Cimpanzeul cat si Dix sunt incapabili sa ia o decizie atunci cand in apropierea unei stele detecteaza un semnal prea precis pentru a fi o intamplare, dar prea simplu pentru a fi inteligent, Sunday este trezita din hibernare. Ea descopera ca in jurul stelei se gaseste un organism viu, suficient de mare cat sa inconjoare steaua, dar nu mai subtire de cativa milimetri. Si cu o capacitate de milioane sau chiar miliarde de ori mai mare decat creierul uman.
Va fi posibila o intelegere elementara intre cele doua rase? Sau predictia lui Sunday, ca "ingerii nu vorbesc cu furnicile" se va dovedi corecta? Si cine sunt ingerii si cine furnicile?

My view:
Cel mai mult la poveste mi-a placut modul cum este pusa problema. Peter Watts s-a gandit la o posibilitate cat se poate de pluzibila: ca intr-o zi, omenirea sa intalneasca ceva incredibil de diferit, si totusi la fel de viu ca noi. Cum poti hotari daca un astfel de organism e inteligent? Ce inseamna inteligenta de fapt? Cum se poate cuantifica? Oamenii au aparut pe o planeta, legati de ea prin gravitatie, dependenti de atmosfera, observand lumea prin vedere si comunicand prin sunete. Insula lui Watts e o entitate imensa (oare? e un intreg sau e o adunatura a partilor? si sunt ele independente sau functioneaza precum celulele unui organism?) traind in vid, concentrata in jurul unei stele, supravietuind prin fotosinteza, fiindu-si suficienta siesi.
Presupunand chiar ca cele doua specii ar putea comunica, gasind un limbaj comun.. ar avea ce sa-si spuna?
Aceasta este doar una dintre intrebarile care ar aparea in aceasta situatie, pentru ca adevarul e ca n-am sti absolut nimic despre cealalta specie. Si lucrul interesant este ca Watts trateaza in mod realist aceasta intalnire. Insula nu numai ca nu stie engleza, dar nici nu gandeste la fel ca noi. Nici pe departe.
Si totul pare si mai real deoarece intamplarile sunt povestite din perspectiva lui Sunday, un om cu a carui gandire putem relationa, astfel incat pare ca cititorul traieste la prima mana intamplarile, frustrarea, socul si mirarea pe care le traieste Sunday. In final, pe langa intrebarile ei, iti adaugi prorpiile intrebari... si la unele, la fel ca Sunday, nu vei afla niciodata raspunsul.

E o poveste foarte frumoasa, si este cu atat mai interesanta cu cat in paginile urmatoare, Alina Sarbu prezinta majoritatea elementelor de SF utilizate de Watts, de la compuetere inteligente si pana la vone, dezabatand posibilitatea materializarii lor.

Asadar, mi-a placut revista si daca va place SF-ul, cred ca veti fi de acord. Eu deja mi-am cumparat numarul al doilea, pe care abia astept sa-l citesc in weekend!