Taisul Sabiei - Prima Lege #1 (recenzie)

V-am promis recenzia asta de ceva timp si in sfarsit am gasit o metoda sa o scriu fara sa dau spoilere si totusi sa pot explica cat de cat de ce mi-a placut enorm.


Cand am vazut copertile cartii Taisul sabiei, primul volum din trilogia The First Law, chiar nu ma asteptam sa-mi placa in mod deosebit, dar cartile chiar nu trebuie judecate dupa coperta. Nu numai ca am iubit cartea, dar nu cred ca o sa am rabdare pana cand se vor traduce si celelalte volume din trilogie (dar din fericire pentru mine, au fost deja publicate in engleza).


Jezal este un tanar de familie buna, care doreste glorie, dar ar prefera sa nu munceasca pentru ea. E usuratic, increzut si crede ca tot ce are i se cuvine. Ardee e sora prietenului lui, o fata simpla, fara zestre si fara manierele unei doamne de la curte. Deja cred ca ghiciti ce o sa se intampla intre ei doi.

Logen e un nordic cu un trecut sangeros care il apasa si pe care incearca sa-l lase in urma. Si-a vazut familia ucisa de capetele-turite, a luptat penturu oameni pe care acum ii dispretuieste, a ucis suficient cat sa capete porecla Sangerosul Noua (noua deoarece are doar noua degete, unul fiind pierdut intr-o batalie), a lasat in urma mai multi oameni decat ii place sa-si aminteasca si desi a incetat de mult sa caute luptele, acestea par sa-l gaseasca mereu.

Ferro este o sclava din sud, invatata sa se bazeze doar pe ea, o luptatoare excelenta si o alergatoare incredibil de agila. Nu vrea doar libertatea, ci scopul vietii ei e razbunarea. Ar vrea sa-i ucida pe toti cei care au tinut-o in lanturi, incepand cu stapanii ei si terminand cu insusi regele.

Bayaz, Intaiul dintre Magi, planuieste o calatorie dincolo de lumea cunoscuta din scopuri numai de el stiute, insa are nevoie de Ferro, Logen si Jezal sa-i fie alaturi. Asadar, pe parcursul cartii, nu numai ca Jezal se schimba – nu de tot, dar suficient cat sa nu mai fie atat de antipatic – dar destinele personajelor ii aduc pe toti intr-un singur loc. Si nu toata lumea are de gand sa lase asta sa se intample.

Eu as incadra romanul in genul Sword & Sorcery, dar mai mult decat atat, l-as incadra in genul romanelor superbe pe care vreau sa le recitesc si pe care vreau sa le recomand prietenilor care ar aprecia astfel de carti (si voua, normal). Personajele sunt bine conturate, actiunea e captivanta, intrigile politice specifice curtilor regale sunt la locul lor, avem oameni cu conceptii despre viata complet diferite, exista un fel de legenda la limita religiei, exista magie, cavaleri, onoare, tradare si, cel mai important, lumea lui Abercrombie nu doar ca pare vie, dar pare o lume pe care vrei s-o treci pe lista de „locuri pe care le-as vizita daca ar fi reale”.