Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

marți, 31 iulie 2012

Book Lovers Challenge



Am primit de curand o invitatie de la Krisz, de pe blogul Walking on Letters, sa ne alaturam unui Challenge. Deoarece ideea mi s-a parut interesant, am vorbit cu Andra, ne-am impartit provocarile si ne-am hotarat sa participam.

Despre ce e vorba? E un fel de leapsa mai dezvoltata, in loc sa fie o serie de intrebari, este o serie de provocari la care se raspunde in cadrul mai multor articole. Mai jos sunt regulile si provocarile acestui Challenge, luate direct de pe blogul care l-a creat. Sper ca ele sa va lamureasca pe deplin:


Reguli:
• Fă o postare cu regulile şi provocările;
• Pentru fiecare provocare vei face o postare, în care vei răspunde mai pe larg. Un mic articol (acolo unde este cazul, sunt și provocări în care doar trebuie să ne arăți o imagine);
• Ideal ar fi să faci câte o provocare la fiecare 1-2 zile, dar dacă unele necesită mai mult timp sau imaginație, poți pe acelea să le pui și după 3-5 zile maxim;
• Nu ai voie să faci mai multe provocări într-o zi;
• Pune câte o imagine drăguţă pentru postările în care trebuie să dezbaţi un anumit subiect;
• Poți sări peste unele provocări, dar nu cred că vei face asta. Cu siguranță ți se par interesante și îți plac, iar vizitatorii tăi ar dori să îți afle părerea despre toate;
• Dacă doreşti, pune la începutul fiecărei postări imaginea ”Book Lovers Challenge”, pentru ca cititorii tăi să știe despre ce e vorba;
• Până pe 1 august ai timp să te gândești la rezolvarea provocărilor, și să le dai mai departe și celorlalți iubitori de cărți pe care îi cunoști. Anunță-i printr-un comentariu. După 1 august poți să începi să postezi prima provocare.

Provocari:
(Click pe provocare pentru a vedea raspunsurile Echipei Povestilor)

1. Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut să iubești lectura și de ce?

2. Povestește-ne ceva despre prima ta recenzie: la ce carte a fost făcută, dacă ți-a fost greu să o scrii și de ce, dacă erai curios/curioasă sau emoționat/ă de părerea cititorilor blogului tău.

3. Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații etc.) ? Dacă nu ai găsit doar un personaj, poți face un mix de 2-3 și să ne spui ce ai asemănător de la fiecare.

4. Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne etc) și de ce?

5. Copiază un citat care te-a impresionat și comentează-l. Scrie părerea ta despre el, ce îți inspiră, de ce l-ai ales.

6. Dacă ți-ai dori într-o zi să scrii o carte, care ar fi subiectul ei, și ce imagine ai dori să fie folosită pentru copertă? Arată-ne imaginea.

7. În lumea cărei cărți ai dori să trăiești pentru o scurtă perioadă de timp și de ce?

8. Prezintă-ne cartea ta preferată din copilărie și spune-ne de ce te-a impresionat așa mult. Dacă mai ai cartea, arată-ne o poză cu ea :).

9. Poți să intrii în corpul unui personaj pentru două zile. Ce ai face în această perioadă, ce el/ea nu a făcut? Ce greșeală i-ai corecta și de ce? Ce schimbare ai face în viața ei/lui?

10. Arată-ne o poză cu biblioteca ta și povestește-ne pe ce principii ai organizate cărțile (după gen, ordine alfabetică etc.)

11. Alege un scurt fragment care ți-a plăcut dintr-o carte și rescrie-l din perspectiva altui personaj. În postare să transcrii și fragmentul original.

12. Ia o carte din bibliotecă şi fă-i o poză artistică. Cu decor drăguţ, potrivit etc. Suntem curioşi să vedem cât de creativ ai fost, când ne vei arăta poza!

13. O mașină a timpului te va transporta peste 5 minute într-un viitor distopic. În viitorul cărei cărți distopice ai alege să fii trimis și de ce? Ține cont că vei rămâne o scurtă vreme acolo, și trebuie să supraviețuiești.

14. Ce crezi despre acei adolescenți care consideră cititul ca ceva plictisitor, ridicol și nefolositor? Ce le-ai spune ca să le schimbi impresia?

15. Scrie o scrisoare unei autoare căreia vrei să îi transmiți ceva.

16. Hai să vedem cum stai cu team-urile. Copiază bannerele care reflectă din ce echipe faci parte la cărțile pe care le-ai citit.

17. Cărți electronice vs Cărți tipărite. Pe care le preferi, cu argumente pro și contra.

18. Creează o imagine fan-art ci im citat preferat dintr-o carte.

19. Alege o carte/serie a cărui final nu te-a încântat și spune-ne cum ai fi vrut să se termine și de ce.

20. Întreab-o pe mama ta sau pe tatăl tău care a fost cartea ei/lui preferată, sau o carte care i-a plăcut mult, și spune-ne și nouă care e aceea, și dacă tu ai citit-o.

21. Povestește despre altă pasiune a ta, în afara cititului.

22. Basmele și poveștile pentru copii sunt frumoase, dar parcă prea perfecte, nu? Alege un basm sau o poveste (gen Albă ca Zăpada, Mica sirenă ..etc) și modernizeaz-o puțin. Adaugă niște vampiri, sau alte creaturi supranaturale, poți face personajele pozitive negative și viceversa, poți schimba cursul acțiunii. Scrie într-un scurt articol cum îți imaginezi respectiva poveste reinventată.

23. Vrem să îți vedem scrisul! Transcrie pe o foaie un scurt fragment dintr-o postare de a ta, sau scrie pur și simplu un mesaj cititorilor tăi, fă-i o poză sau scaneaz-o, și apoi posteaz-o!

24. Ai şansa incredibilă de a te cupla cu un personaj la alegere, care ţi-a dat bătăi de..inimă :). Cu cine creză că te-ai potrivi şi aţi face o pereche reuşită, şi de ce?

25. Alege 5 cărți/serii preferate, și spune-ne pentru fiecare ce melodie li s-ar potrivi.

26. Refă coperta unei cărți la alegere. Pune în postare și coperta originală, dar și cea creată de tine. :)

27. Spune-ne cum ți s-a părut experiența ”Book Lovers Challenge” , apoi lansează o provocare asemănătoare celor din ea și dă-o mai departe la 5 bloguri. Anunță-i printr-un comentariu.

7 comentarii:

  1. Destul de interesantă provocarea asta, însă eu am stat și m-am gândit mai bine și mi s-a părut că nu prea mi-ar ajunge timpul pentru atâtea.
    Sunt implicat în destule alte activități și nu aș vrea ca activitatea mea prin alte locuri să lase de dorit.
    Vă urmăresc și pot astfel simți că aș face propriul challenge, odată cu voi.

    RăspundețiȘtergere
  2. adevarul ca aceasta provocare e destul de complexa si ocupa mult timp.Dar un adevar e ca ne permite sa va cunoastem mai bine .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate este o provocare foarte complexa, dar imi place ideea si intrebarile :)

      Ștergere
  3. M-a incantat si pe mine aceasta provocare , dar m-am hotarat sa nu ma implic . Daca toti am scrie-o , atunci cine ar mai citi ? :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Pan Acum nu am dat de ea si pe alte bloguri o s-o caut si pe blogul de pe care a plecat

    RăspundețiȘtergere
  5. wow, dar asta este o leapsa BIG

    RăspundețiȘtergere
  6. ai dreptate @paun catalina cezarina este o leapsa foarte big

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.