Jurnalele vampirilor: Suflete Umbra - L.J. Smith
Pentru mine, seria asta a fost mereu ceva ciudat. Mi-am cumparat prima carte pentru ca imi placuse Twilight si intelesesem ca Meyer s-a inspirat din cartile lui Smith. Am citit-o si nu mi-a displacut, dar am regretat ca am dat banii pe ea. Totusi, voiam sa le citesc si pe celelalte, insa eram ferm hotarata ca nu merita banii. Asa ca urmatoarele 3 volume le-am imprumutat.
Dupa volumul 4, parerea mea era formata: O trilogie ar fi fost de-ajuns, deja nu-mi mai plac, n-are sens sa mai continui sa le citesc. Si am renuntat.... o vreme. Plictisindu-ma o data intr-un hipermarket, am pus mana pe volumul 5 si am inceput sa-l citesc.
Si mi-a placut ideea de renastere ca inger, fara amintiri, dar cu forte enorme. Asa ca am facut rost si de volumul 5. Dupa jumatate, am regretat sincer, pentru ca 1) nu-mi plac animeurile, 2) mi se parea un ghiveci de specii supranaturale, amestecate fara nicio noima si 3)tema asta a vampirului care vrea sa redevina uman mi se pare intotdeauna o prostie neverosimila. E ca si cum un om si-ar dori sa aiba miopie, sa surzeasca si sa devina anchilozat. Ma indoiesc sincer ca cineva ar vrea asa ceva. Oricum, cert e ca am renuntat inca o data, de data asta definitiv (credeam eu).
Totusi, sora mea a vrut sa citeasca seria. Asa au aparut editiile de chiosc in biblioteca mea si cert e ca aveam toate primele 5 volume. Si ea a primit drept cadou volumul 6. Asa ca, daca tot era in casa, de ce sa nu-l citesc? Si l-am luat cu mine la mare.
Incepand sa-l citesc, m-am intrebat sincer de ce nu abandonam seria, renuntand definitiv sa mai citesc, chiar daca aveam cartile. Carti mai bune am in casa, masochista nu sunt... Citind, am reusit sa-mi dau seama.
Nu, nu le citesc pentru Damon. Stiu ca majoritatea fanilor seriei il divinizeaza, mie mi se pare ca autoarea e incapabila sa urmeze o anume logica de baza in psihologia personajului acesta. Ba e infricosator, dar cumva atragator, genul "bad guy", ba e dracu' gol, ba e un mielusel ratat ingrozit, ba e printul din povesti, gata sa satisfaca orice capriciul al domnitei.... Caracterologic, e inconstant, si nu pentru ca personajul e inconstant, ci autoarea. Cel putin, mie asa mi se pare si sustin in continuare ca daca se oprea dupa volumul 3, avea sanse sa-i iasa o serie de nota macar 3 din 5.
Oricum, spuneam ca am gasit un motiv pentru care inca n-am renuntat sa le mai ating: imi place cum sunt scrise scenele in care Elena are fie un moment intim cu unul dintre frati, fie descrie cat de mult il iubeste pe unul dintre ei (ma refer la momentele cand e cu Damon in mintea lui, sau cand se gandeste cat de dor ii e de Stefan si chestii asemanatoare). Ideile sunt ok si chiar poti gasi cateva citate care, scoase din contextul restului cartii, sunt chiar reusite.
Dar nici scenele astea nu sunt un fel de diamante in noroi, pentru ca nu sunt reusite decat cele in care se gandeste la UNUL dintre cei doi frati (cand oscileaza e doar penibila) si existenta scenelor n-are niciun sens. Elena e in mijlocul unei situatii stresante, in care viata ei e in pericol si ar trebui construit ceva suspans? E momentul ideal sa se gandeasca cat de mult il doreste pe Damon, in timp ce Stefan putrezeste in inchisoare.
Cert e ca a iesit ceva bun din faptul ca am citit chestia asta, si anume m-am prins de ce le citesc. Dar motivul meu nu ma face nici sa recomand seria (decat primele 3 volume, pentru cei carora le plac vampirii buni si povestile usor previzibile care par sa iasa pe banda rulanta), nici sa vreau cu nerabdare sa citesc urmatorul volum si, Doamne fereste, nici sa dau vreun ban ca sa cumpar vreuna.
Regret sa dezamagesc fanii seriei, dar mie mi se pare ca povestea devine din ce in ce mai neinteresanta, mai falsa si mai neplacuta si desi am gasit un element miiiiic care imi place, nici macar in legatura cu el n-am putut sa spun numai lucruri bune.
Asa ca in incheiere, lansez o intrebare: Daca sunteti fan VD, voua ce va place la cartile astea?
Pentru mine, seria asta a fost mereu ceva ciudat. Mi-am cumparat prima carte pentru ca imi placuse Twilight si intelesesem ca Meyer s-a inspirat din cartile lui Smith. Am citit-o si nu mi-a displacut, dar am regretat ca am dat banii pe ea. Totusi, voiam sa le citesc si pe celelalte, insa eram ferm hotarata ca nu merita banii. Asa ca urmatoarele 3 volume le-am imprumutat.Dupa volumul 4, parerea mea era formata: O trilogie ar fi fost de-ajuns, deja nu-mi mai plac, n-are sens sa mai continui sa le citesc. Si am renuntat.... o vreme. Plictisindu-ma o data intr-un hipermarket, am pus mana pe volumul 5 si am inceput sa-l citesc.
Si mi-a placut ideea de renastere ca inger, fara amintiri, dar cu forte enorme. Asa ca am facut rost si de volumul 5. Dupa jumatate, am regretat sincer, pentru ca 1) nu-mi plac animeurile, 2) mi se parea un ghiveci de specii supranaturale, amestecate fara nicio noima si 3)tema asta a vampirului care vrea sa redevina uman mi se pare intotdeauna o prostie neverosimila. E ca si cum un om si-ar dori sa aiba miopie, sa surzeasca si sa devina anchilozat. Ma indoiesc sincer ca cineva ar vrea asa ceva. Oricum, cert e ca am renuntat inca o data, de data asta definitiv (credeam eu).
Totusi, sora mea a vrut sa citeasca seria. Asa au aparut editiile de chiosc in biblioteca mea si cert e ca aveam toate primele 5 volume. Si ea a primit drept cadou volumul 6. Asa ca, daca tot era in casa, de ce sa nu-l citesc? Si l-am luat cu mine la mare.
Incepand sa-l citesc, m-am intrebat sincer de ce nu abandonam seria, renuntand definitiv sa mai citesc, chiar daca aveam cartile. Carti mai bune am in casa, masochista nu sunt... Citind, am reusit sa-mi dau seama.
Nu, nu le citesc pentru Damon. Stiu ca majoritatea fanilor seriei il divinizeaza, mie mi se pare ca autoarea e incapabila sa urmeze o anume logica de baza in psihologia personajului acesta. Ba e infricosator, dar cumva atragator, genul "bad guy", ba e dracu' gol, ba e un mielusel ratat ingrozit, ba e printul din povesti, gata sa satisfaca orice capriciul al domnitei.... Caracterologic, e inconstant, si nu pentru ca personajul e inconstant, ci autoarea. Cel putin, mie asa mi se pare si sustin in continuare ca daca se oprea dupa volumul 3, avea sanse sa-i iasa o serie de nota macar 3 din 5.
Oricum, spuneam ca am gasit un motiv pentru care inca n-am renuntat sa le mai ating: imi place cum sunt scrise scenele in care Elena are fie un moment intim cu unul dintre frati, fie descrie cat de mult il iubeste pe unul dintre ei (ma refer la momentele cand e cu Damon in mintea lui, sau cand se gandeste cat de dor ii e de Stefan si chestii asemanatoare). Ideile sunt ok si chiar poti gasi cateva citate care, scoase din contextul restului cartii, sunt chiar reusite.
Dar nici scenele astea nu sunt un fel de diamante in noroi, pentru ca nu sunt reusite decat cele in care se gandeste la UNUL dintre cei doi frati (cand oscileaza e doar penibila) si existenta scenelor n-are niciun sens. Elena e in mijlocul unei situatii stresante, in care viata ei e in pericol si ar trebui construit ceva suspans? E momentul ideal sa se gandeasca cat de mult il doreste pe Damon, in timp ce Stefan putrezeste in inchisoare.
Cert e ca a iesit ceva bun din faptul ca am citit chestia asta, si anume m-am prins de ce le citesc. Dar motivul meu nu ma face nici sa recomand seria (decat primele 3 volume, pentru cei carora le plac vampirii buni si povestile usor previzibile care par sa iasa pe banda rulanta), nici sa vreau cu nerabdare sa citesc urmatorul volum si, Doamne fereste, nici sa dau vreun ban ca sa cumpar vreuna.
Regret sa dezamagesc fanii seriei, dar mie mi se pare ca povestea devine din ce in ce mai neinteresanta, mai falsa si mai neplacuta si desi am gasit un element miiiiic care imi place, nici macar in legatura cu el n-am putut sa spun numai lucruri bune.
Asa ca in incheiere, lansez o intrebare: Daca sunteti fan VD, voua ce va place la cartile astea?
Intre Amurg si Trueblood, dar cu cel putin un deceniu inaintea amandurora, o serie electrizanta despre o iubire adolescentina in Florenta secolului cincisprezece.
