Am lipsit aproape o lună din mediul online (offline am reușit să particip la destule evenimente faine în ultima lună), dar a meritat fiecare clipă. Pentru că am terminat! În sfârșit, am scăpat de facultate! Nu complet, mai am de scris și prezentat licența, dar am scăpat de examene. De toate examenele. Pentru totdeauna. E o senzație incredibilă să știi că nu o să mai trebuiască niciodată să-ți pierzi weekend-urile pe teme pe care le faci în silă, doar ca să strângi niște puncte ca să intri într-un nenorocit de examen. S-a terminat și cu zilele de căutat febril materiale și modele de examene, bârfe despre stilul de notare și despre subiecte „preferate”. Gata cu toate astea.
Bine, s-a terminat și cu cursurile faine, la care abia așteptam să ajung ca să mai învăț câte ceva interesant. O să ajung să-mi pară rău și de ele. Dar am făcut o mică statistică în minte și, după 4 ani, aproximativ 45 de materii ținute de 35-40 de profesori, mie mi-au plăcut fix 4 dintre ei. Patru. P-a-t-r-u. Dintre care pe vreo doi i-am apreciat doar pentru stilul de predare, nu neapărat pentru lecțiile de viață sau mostrele de înțelepciune, n-am avut standarde prea înalte, altfel era mai rău. Bine, dacă aș număra și asistenții, dar și profesorii pe care i-am cunoscut, dar care nu mi-au predat nimic niciodată în cadrul facultății, statistica ar fi mai bună. O să ajung să privesc lucrurile și din perspectiva asta.
Acum, însă, prefer să mă bucur de libertate comparând bucuria de a fi terminat cu toate momentele în care simțeam că sunt la doi pași de o cădere nervoasă, cu toate lacrimile de frustrare, cu toate zâmbetele false aruncate pe la cursurile cu prezența obligatorie. Cu toate momentele când mi-am dorit să renunț. Nu vreau să mă uit în urmă cu nostalgie sau tristețe, vreau să privesc cei 16 ani de sistem de învățământ și să trag concluzia că cei 4 de facultate au fost cei mai răi. Acolo am cunoscut cei mai nedrepți profesori, cele mai deconectate de realitate cerințe, cea mai „lasă-mă să te las” atitudine, cele mai evidente pile pe care le-ai putea visa. Am cunoscut și reversul medaliei, după cum spuneam mai sus, au fost și profi ok. Patru. Și dacă e ceva ce am învățat în Poli e că 4 nu e o notă de trecere.
Ar mai fi multe de spus, dar voi da afară totul cu timpul. Nu te poți curăța de patru ani în patru minute. Dar s-a terminat. Mai e o lună în care pe lângă muncă, voi avea de lucrat și la licență, ceea ce îmi va lua din timpul pentru citit și pentru blog, dar apoi vine vara, când lucrez doar part-time, așa că o să am o căruță de timp liber și probabil literalmente o căruță de cărți necitite. Și vreau să scriu, vreau să scriu mult. Am o serie de proiecte pe care vreau să le continui, altele pe care vreau să le demarez cât de curând. În plus, am adunat în acești patru ani de participare pe la evenimente literare o grămadă de concluzii pe care vreau să vi le împărtășesc. Luna asta e de încălzire, vreau să-mi reintru în ritm, iar vara asta vreau să fie începutul unei perioade superbe, în care obligațiile sunt puține și visele mari. Și în care teancul de „to read” se micșorează (săptămâna asta am citit deja două romane și m-am apucat de al treilea, deci lăsați cărțile să vină la mine).
N-am s-o mai lungesc mult, nu voiam decât să marchez cumva momentul, să rămână undeva senzația de eliberare pentru că, peste ani, probabil nu voi mai privi lucrurile așa, probabil mi se va părea că n-a fost chiar atât de rău, că finalul n-a fost chiar așa mare brânză. Azi cred că e. Azi cred că e totul.
Bine, s-a terminat și cu cursurile faine, la care abia așteptam să ajung ca să mai învăț câte ceva interesant. O să ajung să-mi pară rău și de ele. Dar am făcut o mică statistică în minte și, după 4 ani, aproximativ 45 de materii ținute de 35-40 de profesori, mie mi-au plăcut fix 4 dintre ei. Patru. P-a-t-r-u. Dintre care pe vreo doi i-am apreciat doar pentru stilul de predare, nu neapărat pentru lecțiile de viață sau mostrele de înțelepciune, n-am avut standarde prea înalte, altfel era mai rău. Bine, dacă aș număra și asistenții, dar și profesorii pe care i-am cunoscut, dar care nu mi-au predat nimic niciodată în cadrul facultății, statistica ar fi mai bună. O să ajung să privesc lucrurile și din perspectiva asta.
Acum, însă, prefer să mă bucur de libertate comparând bucuria de a fi terminat cu toate momentele în care simțeam că sunt la doi pași de o cădere nervoasă, cu toate lacrimile de frustrare, cu toate zâmbetele false aruncate pe la cursurile cu prezența obligatorie. Cu toate momentele când mi-am dorit să renunț. Nu vreau să mă uit în urmă cu nostalgie sau tristețe, vreau să privesc cei 16 ani de sistem de învățământ și să trag concluzia că cei 4 de facultate au fost cei mai răi. Acolo am cunoscut cei mai nedrepți profesori, cele mai deconectate de realitate cerințe, cea mai „lasă-mă să te las” atitudine, cele mai evidente pile pe care le-ai putea visa. Am cunoscut și reversul medaliei, după cum spuneam mai sus, au fost și profi ok. Patru. Și dacă e ceva ce am învățat în Poli e că 4 nu e o notă de trecere.
Ar mai fi multe de spus, dar voi da afară totul cu timpul. Nu te poți curăța de patru ani în patru minute. Dar s-a terminat. Mai e o lună în care pe lângă muncă, voi avea de lucrat și la licență, ceea ce îmi va lua din timpul pentru citit și pentru blog, dar apoi vine vara, când lucrez doar part-time, așa că o să am o căruță de timp liber și probabil literalmente o căruță de cărți necitite. Și vreau să scriu, vreau să scriu mult. Am o serie de proiecte pe care vreau să le continui, altele pe care vreau să le demarez cât de curând. În plus, am adunat în acești patru ani de participare pe la evenimente literare o grămadă de concluzii pe care vreau să vi le împărtășesc. Luna asta e de încălzire, vreau să-mi reintru în ritm, iar vara asta vreau să fie începutul unei perioade superbe, în care obligațiile sunt puține și visele mari. Și în care teancul de „to read” se micșorează (săptămâna asta am citit deja două romane și m-am apucat de al treilea, deci lăsați cărțile să vină la mine).
N-am s-o mai lungesc mult, nu voiam decât să marchez cumva momentul, să rămână undeva senzația de eliberare pentru că, peste ani, probabil nu voi mai privi lucrurile așa, probabil mi se va părea că n-a fost chiar atât de rău, că finalul n-a fost chiar așa mare brânză. Azi cred că e. Azi cred că e totul.
Felicitări! Baftă! Va fi mai bine, uneori mai rău, acum ai intrat cu adevărat în lumea adulților, dar ceea ce-mi doresc pentru tine și ceea ce-ți doresc este să nu-ți pierzi niciodată farmecul copilăriei. Abia aștept să citesc tot ce vei scrie de acum încolo!
RăspundețiȘtergere