Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

luni, 6 martie 2017

Despre cărți: Cum m-am apucat de citit

Din 2011, la începutul fiecărui an îmi propun să citesc o carte pe săptămână, iar în anii în care nu citesc măcar 50 de volume sunt ușor dezamăgită. Dar dacă eu cea de-acum aș putea sta de vorbă cu mine din trecut, de când aveam 10 ani și i-aș propune un sfert din această provocare, probabil mi-ar răspunde cu un „nu” îmbufnat.

Nu am fost un copil care să citească mult sau cu plăcere, deși puteam citi de la cinci ani. Benzile desenate sau revistele pentru copii erau una din distracțiile mele preferate, dar lista de lecturi de la școală era un calvar. Totuși, părinții mei mă încurajau mereu să citesc. Pe lângă biblioteca plină de acasă, mama îmi cumpăra nu numai volumele din acea mult-detestată listă de lecturi, dar și tot felul de cărți noi recomandate școlarilor, cărți cu basme sau orice cărticică asupra căreia zăboveam mai mult în librărie. De Crăciun, cărțile erau mereu cadoul pe care îl uitam sub brad cât timp mă jucam cu plușurile cele noi.


Primele volume ale seriei Harry Potter n-au făcut excepție, așteptându-mă degeaba sub brad până când mama le-a mutat în bibliotecă. Deși am copilărit în perioada în care copiii din toată lumea iubeau cărțile lui J.K. Rowling, eu am refuzat să citesc vreo pagină tocmai pentru că erau cărți populare. Acum, gândindu-mă la asta, mi-e ușor să dau vina pe anturaj: la școală, colegii mei iubeau telenovelele și fotbalul, în timp ce eu detestam ambele subiecte. Prin urmare, orice lucru popular urma să-mi displacă.

Din fericire, tot mama a reușit să-mi schimbe punctul de vedere. Văzând că metodele ei de încurajare au dat greș, a luat ea primul volum și a început să-l citească, dar nu oricum, ci râzând cu poftă când se întâmpla ceva amuzant, oftând când lucrurile nu mergeau cum trebuie și scoțând exclamație după exclamație la fiecare pagină, refuzând, desigur, să-mi spună ce se întâmpla în carte. Știindu-mă curioasă, practic nu mi-a dat de ales: am început și eu să citesc primul volum. Și am fost cu adevărat vrăjită: am descoperit o lume care părea la fel de adevărată ca a mea, dar mult, mult mai interesantă, plină de mistere și de... magie! Am depășit repede locul unde se oprise mama, apoi am devorat celelalte volume apărute și m-am alăturat celor care așteptau continuările promise, dar și scrisoarea de la Hogwarts.

Din păcate, singura care a așteptat alături de mine a fost tot mama. În clasa mea, nimeni nu auzise de Harry Potter și nici după ce le-am povestit nu prea le-a păsat, iar pe-atunci Internetul nu-ți permitea să găsești instantaneu fandomul pe care îl cauți. Însă librăriile erau pline de povești „ca Harry Potter”, așa că am putut trece prin alte aventuri alături de alți copii magici. Așteptându-l pe Harry, am descoperit Narnia, misterele alchimiei și alte lumi fantastice și, o dată cu ele, am descoperit că sursa magiei nu erau baghetele fermecate, ci chiar poveștile. De-atunci, am început să gust din tot mai multe cărți de beletristică pentru că am înțeles că singurele limite ale imaginației sunt cele pe care i le impuneam eu, refuzând să citesc.

Acum, am ajuns să fiu eu cea care îi recomandă mamei cărți, dar și vouă, celor care citiți acest blog. Iar finalul anului trecut a venit cu o surpriză nesperată: mi-am primit în sfârșit scrisoarea de la Hogwarts, tocmai la timp pentru un masterat!


Notă: Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov. Mai multe detalii găsiți mai jos și, dacă nu aveți blog, vă invit să-mi povestiți în comentarii cum ați devenit voi cititorii care sunteți astăzi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.