Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

marți, 21 iunie 2016

Recenzie: Magonia de Maria Dahvana Headley

Povestea:
Aza Ray Boyle are 16 ani și o boală denumită după ea, pentru că Aza este singura persoană care suferă de Sindromul Azarey. Boala o împiedică să respire cum trebuie, ea suferind aproape întotdeauna din cauza lipsei de aer. Cu o viață petrecută mai mult prin spitale, Aza nu e foarte populară, având, de fapt, un singur prieten, pe Jason, care are și el ciudățeniile lui, cum ar fi o formă de OCD. Însă, împreună reușesc să se simtă două persoane normale.

Totuși, toate acestea se vor schimba atunci când Aza moare... sau cel puțin așa cred cu toții, deoarece Aza nu este una dintre cei care se îneacă (cei ce trăiesc pe sol), ci este o magoniană, destinată să plutească în corăbiile cerului alături de cei de un neam cu ea. Și supriza faptului că moartea ei e doar începutul unei noi vieți nu e totul, pentru că pe lângă această descoperire, Aza află și că ea însăși are puteri nebănuite, puteri care o transformă din fetița neajutorată de pe pământ într-una dintre cele mai periculoase ființe din Magonia.

Părerea mea:
Încă din prolog, Aza ne spune că știe că toată lumea visează că zboară. Prin urmare, ce poate fi mai frumos decât să ai ocazia ca pentru câteva ore sau zile, cât citești Magonia, să simți că visul tău se îndeplinește și că ești cu adevărat deasupra norilor, zburând pe o corabie care are un imens liliac-velă, un echipaj format din magonieni și canwrii lor, dar și din rostrae, ființe care se pot transforma din oameni-păsări în păsările pe care le vedem noi zilnic și înapoi, toată această lume fiind ascunsă de ochii noștri de către balenele-furtună?

E o lume superbă acolo sus și la finalul cărții, poți să crezi că e adevărată, ascunsă printre nori creați de ființe pe care nu oricine le poate vedea. Din punctul acesta de vedere, mi-a amintit de magia primelor volume din Harry Potter, care m-au captivat tocmai pentru că m-au lăsat să pătrund într-o lume secretă, ascunsă oamenilor de rând. Totuși, lucrurile nu stau prea bine în Magonia, oamenii cerului având propriile lor probleme. Printre ele se numără chiar lipsa hranei, deoarece magonienii nu mai pot cultiva plante în nori, așa că trebuie să ne fure nouă recoltele, prada lor nefiind suficientă pentru toată lumea.

Însă nici chiar atunci când afli despre problemele acestei lumi, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, deoarece pe tot parcursul cărții atmosfera este încărcată de secrete, de lucruri despre care nu se vorbește prin tradiție sau mistere care pur și simplu nu-i sunt dezvăluite Azei, care narează povestea. O parte dintre aceste secrete sunt dezvăluite pe parcursul volumului și descoperim încet-încet că unele personaje nu sunt ceea ce par să fie (sau, dimpotrivă, că primele instincte au fost corecte și că există ceva în neregulă cu fațada afișată de vreun personaj), însă la finalul volumului rămân multe întrebări fără răspuns.

Mi-a plăcut mult faptul că autoarea a ales să nareze povestea la persoana I pentru că astfel, Magonia și-a păstrat aerul misterios. Și dacă tot am amintit de protagonistă, nu pot să spun că Aza a fost personajul meu preferat. Ba din contră, mi s-a părut prea pasivă, acceptând deseori răspunsurile care i s-au dat deși ar fi putut insista, folosindu-și autoritatea sau folosindu-se de propria ei cooperare ca de o monedă cu care să negocieze. Totuși, povestea mi-a plăcut mult în ciuda faptului că n-am fost întotdeauna de acord cu deciziile sau cu atitudinea Azei. Însă ea, ca personaj, a fost consistentă și credibilă, nu mi s-a părut în nicio clipă altceva decât o persoană, nu un personaj, cu atât mai puțin unul de carton, așa că deși nu mi-a plăcut neapărat de ea, povestea ei a stat în picioare.

Iar povestea e fascinantă, e despre descoperirea unei lumi noi încetul cu încetul, dar e și despre manipulare, despre perspectivele diferite pe care le pot avea mai multe persoane asupra aceleiași situații, e despre cum să alegi în cine să ai încredere când ești străin într-o lume nouă. Și este o poveste despre o lume superbă, foarte bine închegată, pe care mi-ar plăcea s-o explorez mai în detaliu.

Din fericire, cartea e doar începutul unei serii, și e un început bun, că veni vorba, pentru că are propria acțiune, nu e doar o expozițiune lungă care să-ți promită acțiune abia în volumele viitoare, ci e plină de aventuri și de momente fascinante. Singurul minus al cărții, după părerea mea, a fost povestea de dragoste, care deși n-a fost excesivă, putea să lipsească pentru că motivația personajelor putea fi și prietenia, nu era nevoie de mai mult având în vedere relația lor strânsă. Însă, după cum spuneam, n-a fost excesivă, nu e o carte despre iubire și siropoșenii, nici pe departe.

Recomand cartea oricui își dorește să regăsească puțin din spiritul vremurilor în care visele unor lumi fantastice ascunse chiar aici, pe Pământ, puteau deveni realitate, celor care au așteptat bufnița de la Hogwarts sau au căutat șifonierele care duc în Narnia, sau pur și simplu celor care vor să descopere o lume plină de triluri fermecate și de creaturi superbe, pentru ca, la final, să adauge Magonia pe lista tărâmurilor magice pe care vor să le viziteze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.