Recenzie: Jurnalul unui adolescent timid

Povestea:
Charlie e un tânăr care iubește cititul și care nu prea are prieteni, așa că gândul că urmează să înceapă liceul îl neliniștește. Totuși, își găsește liniștea scriind scrisori adresate unui băiat despre care Charlie ar fi auzit lucruri bune, așa că are încredere în el, în ciuda faptului că nu se cunosc între ei.

Scrisorile devin repede un fel de jurnal-confesiune în care Charlie poate vorbi nu numai despre gândurile și reacțiile lui la tot ceea ce i se întâmplă, dar și despre toate provocările și descoperirile adolescenței.

Părerea mea:
Am citit prima dată acest roman cu vreo 2-3 ani în urmă și am reținut doar faptul că personajul principal era un neadaptat cu care era incredibil de ușor să te identifici și că pe undeva prin poveste apărea una din cele mai faine poezii pe care le-am citit vreodată.

Însă am mai reținut și că în marea de romane care erau destinate, zice-se, tinerilor și care umpleau rafturile librăriilor pe atunci, Jurnalul unui adolescent timid chiar era scris pentru adolescenți, autorul tratându-și publicul țintă ca pe ceva mai mult decât corpuri pline de hormoni pentru că a scris romanul pentru niște persoane care încearcă să priceapă ceva din viață.

Bine, nu vă imaginați că o să deschideți cartea și o să vă regăsiți fie pe voi cei de acum, fie sinele din adolescență. Povestea e profund ancorată în realitatea unei Americi de la mijlocul anilor '90, sunt multe mentalități care nu s-ar regăsi ușor prin gândurile vreunui puști născut și crescut în România... însă sunt la fel de multe teme comune, preocupări generale ale oricărui tânăr care chiar e mai mult decât un corp plin de hormoni. Și, desigur, dincolo de toate astea, e povestea unicat a unui adolescent cu probleme destul de serioase care încearcă să se integreze într-o lume și, mai mult decât atât, încearcă să înțeleagă acea lume.

Fascinant, însă, e faptul că dincolo de scrisorile lui Charlie și de povestea lui, dincolo de tinerețea în suburbiile americane și de gândurile adolescenței, dincolo de întâmplări, de gânduri și de cuvinte se ascund atât de multe idei încât o discuție despre roman sau o disecție a acestuia e aproape la fel de interesantă ca lectura în sine. E un roman ofertant dacă vrei să pornești o dezbatere despre numeroase teme. Doar plecând de la poezia din el, mi-am petrecut câteva ore alături de un prieten foarte bun stând de vorbă despre sinucidere, ajungând repede de la roman la convingerile noastre, de la povestea băiatului din poezie la propriile noastre povești.

De asemenea, am petrecut și o oră stând de vorbă cu autorul în cadrul ediției din mai a Întâlnirilor YFC, în care am aflat povestea poeziei și cum a ajuns ea să facă parte din roman (pe scurt, sora autorului i-a făcut-o cadou și Stephen și-a agățat-o deasupra biroului, luând decizia s-o folosească atunci când și-a dat seama că are nevoie de un cadou deosebit pentru Sam), dar și povestea „prietenului” lui Charlie, destinatarul misterios al tuturor scrisorilor din care e compus romanul.

De-a lungul anilor scurși de la publicarea Jurnalului, Stephen a fost întrebat de nenumărate ori cine e respectiva persoană, dacă există în universul poveștii sau e doar o metodă pe care o folosește Charlie ca să se descarce, dacă a fost sau nu o persoană pe care autorul chiar a cunoscut-o... De fiecare dată, scriitorul a ales să nu spună nimic, explicându-și motivul cu o analogie: atunci când asculți o melodie și nu înțelegi foarte clar versurile, așa că înțelegi ușor diferit cuvintele, poți avea supriza ca atunci când descoperi versurile originale, sensul lor să se schimbe și originalul să nu fie la fel de bun ca varianta ta. La fel, Stephen consieră că răspunsul pe care ni l-am oferit fiecare dintre noi la întrebările despre acel prieten sunt mai bune decât adevărul.

Și chiar și asta e o temă de discuție excelentă: cât din ceea ce înțelege un cititor dintr-un text e pus de autor acolo și cât e o interpretare proprie, la care poate că autorul nu s-a gândit vreodată? Se spune că doi oameni nu pot citi aceeași carte, așa că eu nu pot decât să vă spun că romanul pe care l-am citit eu m-a impresionat profund și cu ani în urmă, dar și acum când l-am recitit. Prin urmare, nu pot decât să vi-l recomand cu drag sau, dacă l-ați citit deja, sunt curioasă: cum v-a afectat pe voi? Cu ce ați rezonat din povestea lui Charlie? Sau, dacă nu v-a plăcut cartea, ce anume v-a deranjat în poveste?