Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

luni, 7 martie 2016

Aniversare cu... muze (Atelier de confecționat povești fantastice #6)

Sâmbăta trecută am „chiulit” câteva ore de la un hackaton ca să particip la ediția cu numărul 6 a Atelierului de confecționat povești fantastice. Fiind vorba de o ediție aniversară, ne-am distrat mult mai mult ca de obicei, bănuind în glumă că oamenii de la La un ceai ne-ar fi oferit versiunea pentru ceai a unei irish coffee cu extra irish. Totuși, ceaiurile au fost doar delicioase, voia bună venind nu de la vreo conspirație cu alcool, ci de la faptul că ne-am strâns iar la un loc oameni creativi și cu chef de distracție.


© Alexandru Sutiu Event Photography

Am început într-un mod nou și original: Dan Rădoiu ne-a oferit un text plin de acțiune, dar fără multă substanță scriitoricească, un text ca un schelet care avea nevoie de noi să-i punem pe oase ceva carne, mușchi și piele. După 20-30 de minute de creieri încinși de inspirație și de pixuri și mai încinse de dorința de a pune totul pe hârtie, am început să ne citim povestirile.

Textul original conținea o mică scenă în care un scriitor dezamăgit de muza sa voia să încheie colaborarea cu aceasta. De aici, fiecare a mai adăugat sau a mai scos, a mai aranjat și restructurat, până când, în final, deși toată lumea a păstrat ideea principală, textele au ajuns să nu mai semene între ele. De la SF-uri serioase, pline de termeni greu de pronunțat până la revista Muze și Muzi, de la 6 ani de facultate pentru o muză prea genială, la muze care vorbesc limbi extraterestre și până la muze-pirande, fiecare a creat câte o relație scriitor-muză fucked up.

De data asta, Atelierul a fost presărat cu sfaturi de la Dan și de la ceilalți scriitori prezenți despre cât de benefic e cititul propriului text nu doar în public (deși și asta e foarte recomandat, pentru că feedback-ul de la cititori e unul dintre cele mai bune ajutoare ale unui scriitor), ci și în intimitatea propriei case pentru că în momentul în care îți auzi prorpiul text, prinzi mult mai ușor micile scăpări de exprimare, virgulele puse prea din belșug sau prea cu zgârcenie. De asemenea, Dan ne-a spus un mic secret care funcționează pentru el: dacă textul sună bine, dacă pare cursiv și natural atunci când îl citești cu voce tare, înseamnă că ai scris genul de carte pe care un cititor o va lăsa cu greu din mână tocmai pentru că frazele curg firesc, fiind ușor de citit. Totuși, nici conținutul frazelor nu trebuie să lipsească, pentru că degeaba sună bine dacă nu transmite nimic.

După fiecare idee legată de cititul cu voce tare se mai găsea câte un curajos care să-și citească povestea. Și de data asta a citit și sora mea, de care sunt super-mândră și mă bucur că i-am devenit sufucient de simpatici ca să ne împărtășească textele ei, pe care eu le mai citeam după evenimente, ofticându-mă că nu le-au auzit și alții.

La finalul sesiunii de citit, două voluntare și un voluntariat-cu-forța au devenit regizorul-autor, muza și scriitorul, interpretând unul dintre texte, pe care nu-l auziserăm înainte. Sincer, mă așteptam și la puțină improvizație din partea celor 3, dar probabil emoțiile au fost mari, iar scurta scenetă a fost drăguță oricum.

Totuși, momentul meu preferat a fost finalul, când am creat împreună o poveste trăznită. De data asta, a fost trăznită rău: ne-am apucat de creat un personaj și ne-a ieșit Emanuel Drăgoescu, un „tânăr” de 361 de ani, herghelegiu de unicorni, însărcinat cu a ajuta unicornii care suferă de sindromul Tourette să se reintegreze în societate. Nici părinții lui nu au avut un destin mai puțin amuzant, pentru că tatăl lui era scrib, iar mama lui, o regină uitată și amnezică, suferea de tremurături, așa că tatăl învățase să tremure în contratimp, ca să poată scrie frumos împreună...

Am mai încercat să construim câteva detalii despre personaj, precum faptul că iubește să cânte, dar cântă fals, sau faptul că citește în Braille, deși vede perfect, dar hohotele de râs câștigau prea mult teren în fața productivității, așa că ne-am oprit ca să nu ne dea lacrimile (prea târziu pentru mine, totuși, am râs cu lacrimi încă de pe la început).

Dacă vreți să vă distrați alături de noi, următorul Atelier va avea probabil loc la Final Frontier, târgul de carte SF care are loc pe 2-3 aprilie, la Connect Hub (o să vă dau mai multe detalii despre târg într-un articol separat). Eu, una, abia aștept!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.