2 ani (întârziați) de jurnal

Acum un an de zile, povesteam despre primele 365 de zile de viață ale blogului. Anul acesta plănuiam să vă vorbesc despre cele 365 de zile care au trecut de-atunci, dar pentru că socoteala de acasă se potrivește din ce în ce mai rar cu cea din viața reală, au trecut 7 zile de la aniversarea blogului (27 iulie), deci 372 de zile de la ultima mea postare aniversară.

Totuși, deși n-am reușit să scriu efectiv ceva, am sărbătorit momentul și în pauza de prânz de lunea trecută am primit din nou o prăjitură care să marcheze cei doi anișori. Și deși brioșa a fost delicioasă, am simțit un gust destul de amar pentru că n-am reușit să împărtășesc momentul cu voi. De fapt, în ultima vreme, orice gând legat de blog a avut și o latură amăruie pentru că am reușit performanța de a-mi organiza timpul într-un mod incredibil de prost, fără să-mi dau seama că implicându-mă în proiect după proiect și proiect peste proiect o să-mi omor de tot timpul liber.

De fapt, dacă stau să mă gândesc la ultimul an, tot ce-mi vine în minte sunt ultimele 3 luni, când n-am reușit să postez aproape deloc. Și ce e grav e că n-a fost din lipsă de voință, inspirație sau de material (am reușit totuși să citesc prin metrou și printe picături am terminat câteva romane faine în ultimul timp), ci pur și simplu din lipsă de timp.

Dar pentru că e o postare aniversară, nu vreau s-o umplu de regrete, nostalgii sau pur și simplu de plâns de milă. Am nevoie de ceva optimism și pentru că în sfârșit e august și în sfârșit programul meu începe să arate decent, vreau să sper că în următoarele zile o să fac ce am vrut la începutul verii: să-mi revin. Știu că începe să sune ca povestea băiatului care a văzut lupul, că tot spun că mă reapuc în mod serios și constant de blogărit și n-o fac, dar e doar a doua oară, așa că încă pot să sper că o să mă credeți. Pentru că de data asta vorbesc serios. Cititul, blogul, evenimentele legate de cărți, toate chestiile astea sunt o parte foarte importantă din mine și n-am de gând să las lumea mare și rea să mă împiedice să mă bucur ce ceea ce sunt.

Bun, regretele și visele fiind zise, vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru că mă citiți. Chiar și după atâta timp de activitate slăbuță și inconstantă, faptul că intru pe blog și văd că numărul de vizualizări și de comentarii crește sau că deși n-am mai postat nici acolo de secole, încă primesc constant like-uri pe pagina de facebook a blogului... înseamnă enorm. Mă ajută să mă ancorez mai bine faptul că indiferent ce s-ar întâmpla, întotdeauna o să am acest colțișor de internet unde să mă pot descărca, unde să pot împărtăși impresii legate de cărți și de evenimente... unde personalitatea mea livrească să se poată dezlănțui, liberă de constrângeri sau prejudecăți.

Așa că vă mulțumesc, vă mulțumesc, vă mulțumesc. Din tot sufletul meu. La mulți ani, dragă jurnalule, la mulți mulți ani plini de cărți faine și de oameni frumoși!