Ce facem cu sconcsul?

Sâmbăta trecută, la invitația Deei Sterea, director al editurii Crux Publishing, am participat pentru prima dată la un atelier de „confecționat povești”, unde ghidul nostru pe lungul drum de la idee la poveste a fost Dan Rădoiu, autorul volumului Povestiri de la marginea realității. În grădina primitoare a ceainăriei La un ceai s-au amestecat câțiva scriitori consacrați, dar și debutanți, niște bloggeri curioși, oameni frumoși și creativi, dar și câțiva pisoi care voiau să învețe și ei cum se construiește o poveste.


„Să curgă ideile!”
Prima provocare a fost să scriem câteva idei, obiecte, locuri, situații pe niște bilețele, cu care Deea a făcut o salată de cuvinte care să ne ajute să pornim povestea. Primul astfel de bilețel ne-a adus și primul personaj: „un sconcs spațial”. Încet-încet, pe parcursul orelor petrecute împreună, sconcsul a căpătat personalitate, a fost mai întâi protagonist, apoi personaj episodic, pentru ca în final, Sir Hyperion Blacksmith, patronul unei prestigioase parfumerii, să devină unul din personajele care îl însoțesc pe erou în aventura sa.

Totuși, înainte să ajungem așa departe, Dan ne-a prezentat pe scurt tipologiile de personaje care există, de la protagonist versus antagonist la „side-kick” versus sceptic. Și așa a luat naștere următorul personaj, side-kick-ul, despre care bilețelul pe care l-am tras a spus doar că are legătură cu un apartament părăsit. Pornind de aici, au apărut în poveste și inamicii, fantomele, care vor să scape lumea de... iasomie, singura plantă care le poate alunga. Totuși, side-kick-ul Eladie Urziceanu, care a devenit între timp și psychic, e bântuit de vizuni care îl ajută să înțeleagă repede că eroul nostru, Badea Banu, un fost angajat la deratizare care nu avea inimă să omoare bieții șobolani, este de fapt singurul care poate găsi iasomia „bună” la alungat fantome... pentru că e alergic la ea!

Deja mândri de personajele noastre, am început să le creionăm mai bine, imaginându-ne un dialog între ele, creându-le ticuri verbale, dar și câte o istorie detaliată... până când ne-am pierdut în detalii și Dan a trebuit să ne ajute să facem un pas înapoi și să nu pierdem din vedere povestea. Așa că am încercat să ne imaginăm puțin lumea în care are loc aventura celor 3. În final, ne-am oprit la o lume mai mult sau mai puțin medievală, poate post-apocaliptică, dar în care categoric singurul mod de deplasare e pe jos sau cu calul.

Și pentru că povestea noastră avea deja personaje și o intrigă, ne-am decis s-o ajutăm să înainteze. Primul indiciu pe drumul către iasomie e oferit de omul de știință O. Mida, un domn sau o doamnă care a studiat îndelung iasomia. Auzind despre distinsul cercetător/distinsa cercetătoare (nu ne-am putut decide dacă va fi un el sau o ea), Eladie are și el o vizune care implică un redactor și o fabrică de brânză... aparent, pe locul unei foste redacții de ziar tronează acum o fabrică de brânză... bântuită (fabrica, nu brânza, deși...) pentru că fantomele trebuie să țină la distanță pe toată lumea de curtea interioară a fabricii, unde crește iasomia mult-căutată.

Apoi... ne-am cam împotmolit, fiecare având propriile idei despre cum să continue povestea. Și cu atâția oameni creativi la un loc, ca să împace și sconcsul și brânza, Dan a decis să ne lase pe fiecare în parte să scriem povestea, care a primit și titlul provizoriu „Calea șobolanului”. Doritorii pot să-i trimită rezultatul final pe facebook, cele mai bune povestiri urmând să fie publicate în Revista Crux. Așadar, oricine simte că poate termina de scris aventura simpaticilor Badea Banu, Eladie Urziceanu și Sir Hyperion Blacksmith e așteptat pe pagina de facebook a lui Dan Rădoiu.

Între timp, eu am tras câteva concluzii în urma evenimentului, cea mai suprinzătoare fiind faptul că deși scrisul e treabă grea, găsirea ideilor care stau la baza unei povești poate fi extrem de distractivă, mai ales dacă mai mulți oameni dornici de a petrece o sâmbătă relxantă își pun mintea - și creativitatea - la contribuție. Totuși, întotdeauna e bine să existe un ghid, cineva cu experiență care să ne țină în frâu, așa că vreau să-i mulțumesc lui Dan nu doar pentru modul impecabil în are ne-a coordonat dar și pentru informațiile și sfaturile pe care ni le-a dat pe parcursul atelierului. Și dacă tot am ajuns la mulțumiri, îi mulțumesc și Deei pentru că a organizat atelierul și aștept cu nerăbdare și interes următoarele evenimente Crux, pentru că știu că nu voi fi dezamăgită!

Și pe post de încheiere, o să mă laud cu noul meu prieten, volumul lui Dan, pe care nu m-am putut abține să nu-l iau acasă (volumul, nu pe Dan), semnat cu unul din cele mai faine autografe din biblioteca mea: