Miercuri seara, membrii mai vechi sau mai noi ai Clubului de Lectură Nemira ne-am adunat în mansarda librăriei Cărturești Verona ca să aniversăm 2 ani de la înființarea Clubului. Pentru că ni se promisese tort, am fost mai mulți ca de obicei, dar Alexandra a venit pregătită cu două torturi, câte unul pentru fiecare an de Club, așa că a fost destul pentru toată lumea.
Dar deși suntem devoratori de dulciuri, suntem mai ales devoratori de cărți, așa că nu tortul a fost vedeta serii, ci autorul Sebastian A. Corn (pseudonimul lui Florin Chirculescu). Totuși, întâlirea mi s-a părut atipică, deoarece accentul a căzut foarte puțin asupra romanului Ne vom întoarce în Muribeca, despre care cred că am vorbit maximum 10 minute, atingând foarte puțin conținutul romanului, ci am discutat mai ales despre lungimea sa (deși dl. Chirculescu ne-a povestit câte ceva despre pasiunea sa pentru Fawcett).
În schimb, seara mi s-a părut mai mult o sesiunea de Q&A și dacă o privesc din punctul acesta de vedere, a fost destul de reușită. Invitatul special al serii ne-a povestit multe despre el însuși, mai întâi din perspectiva de cititor, iar apoi din cea de scriitor. Am fost surprinsă să aflu că exceptând seria Cântec de Gheață și Foc, care a reușit să-l captiveze, dl. Corn n-a mai citit de ceva timp scrieri din zona SF&F pe motiv că n-a mai regăsit în acestea senzația suprinzătoare care l-a cucerit atunci când a descoperit acest gen. Fie pentru că știința a ajuns din urmă ideile de care abunda anticipația secolului trecut, fie pentru că domeniile în care omenirea e încă în beznă sunt greu de digerat pentru nespecialiști, cert e că SF-ul nu reușește să-l atragă la fel ca scrierile altor autori pe care îi citește acum (a dat și câteva nume, mulți autori ruși contemporani, dar n-am fost pe fază și n-am apucat să notez vreun autor).
Având în vedere că din romanele pe care le-am citit în ultimii ani, cred că acelea care nu sunt SF&F se pot număra pe degetele de la o mână, nu sunt nici pe departe de acord. Adevărat, nu cred că pot să compar lista mea de lecturi cu cea a domnului Chirculescu, tocmai de asta am ales să păstrez tăcerea, dar Ovidiu s-a lansat într-o argumentare cu care nu pot să nu fiu de acord, demonstrând rapid că dacă aruncăm o privire pe marile sau micile ecrane, SF-ul e pe val.
Pe lângă perspectiva sa de cititor, dl. Corn ne-a povestit și despre viața de scriitor, răspunzând la întrebările legate de cum, când și cât scrie. Mi s-a părut incredibil faptul că, deși e medic, își petrece aproximativ 4 ore zilnic scriind (dovada vie că dacă ești disciplinat și hotărât, găsești tot timpul de care ai nevoie) și mi-a plăcut faptul că înainte de a trimite un manuscris, își petrece cel puțin o zi întreagă recitindu-l cap-coadă pentru a verifica nu numai scăpările minore (de tastare șamd), dar și pe cele de logică internă a romanului, care pot apărea în urma numeroaselor rescrieri. Și, desigur, ne-a spus povestea pseudonimului său.
Totuși, trăgând linie, cu excepția discuțiilor dintre invitatul serii și Ovidiu, care au devenit deosebit de animate la un moment dat, seara mi s-a părut mult mai formală decât de obicei. În schimb, celebra „bere de după”, devenită deja eveniment în sine a fost mult, mult peste toate cele de până acum. Poate pentru că eram mai mulți, poate pentru că deja ne știm între noi și știm cu cine ne place să stăm de vorbă, așa că ne așezăm strategic la masă, poate pentru că berea într-adevăr dezleagă limbile (n-am cum să-mi dau cu părerea la capitolul ăsta, eu beau ciocolată caldă mai mereu pentru că seara am chef de lucruri foarte dulci), cert e că ne-am lansat în discuții despre lucruri precum evoluție sau suflet, despre biologic și artificial, despre ce ne rezervă viitorul și ce am vrea noi să ne rezerve... E ca și cum ne-am fi simțit „nevorbiți” și am vrut să recuperăm.
În final, nu pot decât să sper ca luna viitoare să revăd cât mai mulți din oamenii prezenți la întâlnirea aniversară pentru că indiferent ce carte va fi aleasă, sunt convinsă că plecând de la ea, putem ajunge la niște dezbateri numai bune pentru pus rotițele cerebrale la lucru.
Dar deși suntem devoratori de dulciuri, suntem mai ales devoratori de cărți, așa că nu tortul a fost vedeta serii, ci autorul Sebastian A. Corn (pseudonimul lui Florin Chirculescu). Totuși, întâlirea mi s-a părut atipică, deoarece accentul a căzut foarte puțin asupra romanului Ne vom întoarce în Muribeca, despre care cred că am vorbit maximum 10 minute, atingând foarte puțin conținutul romanului, ci am discutat mai ales despre lungimea sa (deși dl. Chirculescu ne-a povestit câte ceva despre pasiunea sa pentru Fawcett).
În schimb, seara mi s-a părut mai mult o sesiunea de Q&A și dacă o privesc din punctul acesta de vedere, a fost destul de reușită. Invitatul special al serii ne-a povestit multe despre el însuși, mai întâi din perspectiva de cititor, iar apoi din cea de scriitor. Am fost surprinsă să aflu că exceptând seria Cântec de Gheață și Foc, care a reușit să-l captiveze, dl. Corn n-a mai citit de ceva timp scrieri din zona SF&F pe motiv că n-a mai regăsit în acestea senzația suprinzătoare care l-a cucerit atunci când a descoperit acest gen. Fie pentru că știința a ajuns din urmă ideile de care abunda anticipația secolului trecut, fie pentru că domeniile în care omenirea e încă în beznă sunt greu de digerat pentru nespecialiști, cert e că SF-ul nu reușește să-l atragă la fel ca scrierile altor autori pe care îi citește acum (a dat și câteva nume, mulți autori ruși contemporani, dar n-am fost pe fază și n-am apucat să notez vreun autor).
Având în vedere că din romanele pe care le-am citit în ultimii ani, cred că acelea care nu sunt SF&F se pot număra pe degetele de la o mână, nu sunt nici pe departe de acord. Adevărat, nu cred că pot să compar lista mea de lecturi cu cea a domnului Chirculescu, tocmai de asta am ales să păstrez tăcerea, dar Ovidiu s-a lansat într-o argumentare cu care nu pot să nu fiu de acord, demonstrând rapid că dacă aruncăm o privire pe marile sau micile ecrane, SF-ul e pe val.
Pe lângă perspectiva sa de cititor, dl. Corn ne-a povestit și despre viața de scriitor, răspunzând la întrebările legate de cum, când și cât scrie. Mi s-a părut incredibil faptul că, deși e medic, își petrece aproximativ 4 ore zilnic scriind (dovada vie că dacă ești disciplinat și hotărât, găsești tot timpul de care ai nevoie) și mi-a plăcut faptul că înainte de a trimite un manuscris, își petrece cel puțin o zi întreagă recitindu-l cap-coadă pentru a verifica nu numai scăpările minore (de tastare șamd), dar și pe cele de logică internă a romanului, care pot apărea în urma numeroaselor rescrieri. Și, desigur, ne-a spus povestea pseudonimului său.
Totuși, trăgând linie, cu excepția discuțiilor dintre invitatul serii și Ovidiu, care au devenit deosebit de animate la un moment dat, seara mi s-a părut mult mai formală decât de obicei. În schimb, celebra „bere de după”, devenită deja eveniment în sine a fost mult, mult peste toate cele de până acum. Poate pentru că eram mai mulți, poate pentru că deja ne știm între noi și știm cu cine ne place să stăm de vorbă, așa că ne așezăm strategic la masă, poate pentru că berea într-adevăr dezleagă limbile (n-am cum să-mi dau cu părerea la capitolul ăsta, eu beau ciocolată caldă mai mereu pentru că seara am chef de lucruri foarte dulci), cert e că ne-am lansat în discuții despre lucruri precum evoluție sau suflet, despre biologic și artificial, despre ce ne rezervă viitorul și ce am vrea noi să ne rezerve... E ca și cum ne-am fi simțit „nevorbiți” și am vrut să recuperăm.
În final, nu pot decât să sper ca luna viitoare să revăd cât mai mulți din oamenii prezenți la întâlnirea aniversară pentru că indiferent ce carte va fi aleasă, sunt convinsă că plecând de la ea, putem ajunge la niște dezbateri numai bune pentru pus rotițele cerebrale la lucru.
Cele doua torturi arata fabulos. Presupun ca au fost un deliciu. :)
RăspundețiȘtergereDap, chiar au fost la fel de gustoase pe cât arată :)
Ștergere