Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

miercuri, 31 decembrie 2014

Recenzie: Neuromantul (Sprawl #1)

Povestea:
Case era un cowboy al cyberspațiului, un programator-hoț care naviga prin matrice - denumirea lumii virtuale în care se desfășoară transferurile de date, un fel de reprezentare holografică a ceea ce e azi Internetul - până când și-a încălcat propria regulă și a încercat să-și înșele angajatorii. Aceștia i-au trimis un mic virus militar care i-a prăjit centrii nervoși care îi permit să se lege la matrice, moment în care cariera sa s-a încheiat.

Ajuns în Chiba City, unde a încercat fără succes să se folosească de chirurgii care lucrau la negru ca să-și refacă legătura cu mediul virtual, acum trăiește de pe o zi pe alta, sperând ca într-o zi, Strada să-l ucidă. Totuși, atunci când un necunoscut îi promite că poate repara stricăciunile și-i poate garanta accesul la matrice, Case nu poate refuza. Iar acceptarea sa îl va purta prin marile orașe ale Pământului, apoi pe orbită, dar și în adâncurile matricei, până în miezul impenetrabil al unei inteligențe artificiale.

Părerea mea:
Am tot „întâlnit” în ultimul timp oameni care refuză să continue cărți care nu îi prind de la primul capitol, de la primele pagini, de la primele fraze, de la primul cuvânt. Am folosit ghilimele pentru că i-am găsit pe acești oameni și părerile lor online. Oricum, indiferent cum i-aș fi întâlnit, nu-i pot înțelege pentru că eu nu pot abandona o carte. Totuși, în cazul romanului Neuromantul cred că ne-am pune repede de acord că e o carte bună pentru că te prinde imediat. Te aruncă direct într-un viitor straniu, direct în mijlocul unei drame despre care nu știi nimic și direct între niște oameni pe care nu-i cunoști. Te intrigă încă de la primele rânduri și înainte să-ți dai seama, ești iremediabil vrăjit.

Lumea lui Gibson e un paradis al decadenței, o lume în care cotidianul poate deveni suportabil doar suprimând rațiunea cu ajutoul vreunui drog. Din perspectiva lui Case, singura evadare se găsește în matrice, în locul din lumini și date, cu strălucirea superbă a circuitelor imprimate, unde fiecare bucată de GHEAȚA (GHimpi Electronici de AuToApărare - o metodă de a proteja informațiile folosită de toate corporațiile) e o provocare și unde fiecare misiune primită înseamnă o cursă pe muchie de cuțit care să-l inunde cu adrenalină, care să-l facă să se simtă viu. Nu contează scopul, ci călătoria, rush-ul, asta e ceea ce își dorea Case, asta a pierdut când a pierdut accesul la matrice și asta însearcă să regăsească pe străzile din Chiba City.

De fapt, senzația de a fi viu, de a trăi cu adevărat e ceea ce le lipsește tuturor celor din acest viitor în care oamenii au acces nu doar la o realitate virtuală, dar și la chirurgie de vârf care să le permită prelungirea vieții și o grămadă de „îmbunătățiri” care mai de care mai diverse, cum ar fi reflexe mult accelerate sau vedere pe timp de noapte. Însă în această lume în care totul e posibil, viața pare mai mult ca oricând a fi ceva fără sens, iar când a trăi e sinonim cu o amorțirea și rutina, e ușor să cedezi promisiunii unor senzații tari.

Tocmai de aceea povestea lui Case e atât de verosimilă, chiar și atunci când află care e scopul lui, când înțelege că se joacă cu Cutia Pandorei, că ar putea dezlănțui ceva despre care nu se știe nimic, faptul că perseverează e explicat simplu, în câteva cuvinte, chiar de el:
„Habar n-am ce o să se întâmple dacă Iarnă Mută câștigă, dar se va schimba ceva!”
© William Gibson - Neuromantul - Editura Paladin

Bineînțeles, pe lângă starea de spirit deprimantă prezentă în roman, m-a atras modul în care e văzută matricea, descrierile extraordinare ale călătoriilor prin această lume, ale modului în care datele pot fi vizualizate prin metafore superbe. Prin contrast cu realitatea sumbră, matricea e o poezie, plină de posibilități și de provocări. Deși nu-l înțeleg pe deplin pe Case, și eu mi-am dorit ca Iarnă Mută să câștige (nu, nu o să vă spun nimic despre acest personaj, descoperirea sa e una din plăcerile pe care n-am de gând să vi le răpesc) pentru că voiam să văd ce se întâmplă mai departe, cum schimbă asta jocul, ce va aduce el în plus matricei. Dacă lumea reală a lui Gibson e un paradis al decadenței, atunci matricea e un paradis pur și simplu.

Tocmai de aceea, abia așttept să mă întorc, abia aștept următorul volum al seriei, dar între timp, vi-l recomand pe acesta pentru că nu e numai o poveste captivantă care are loc într-o lume extrem de bine construită, dar și pentru că William Gibson este unul dintre primii autori de cyberpunk și primul autor care a câștigat „triada de aur” a genului SF: premiile Hugo, Nebula și Phillip K Dick. Acum că am reușit în sfârșit să-i citesc romanul de debut, înțeleg de ce :)

2 comentarii:

  1. M-ai facut curioasa in privinta acestui roman inca de la primele randuri din recenzie. Cu siguranta o sa-l cumpar cu prima ocazie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins, chiar e o carte care merită citită și recitită :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.