Ieri seară, în mansarda librăriei Bastilia a avut loc prima ediție a Dezbaterilor Paladin, o întâlnire-experiment care a fost moderată de Flavius Ardelean și care l-a avut ca invitat pe Mike Hăulică, în calitate de scriitor, cititor, dar și de coordonator al colecțiilor de SF&F de la Paladin. Cei doi au spart gheața, discutând nu neapărat despre carte, ci încercând să creeze un cadru relaxat și „nescorțos”.
Apoi cuvântul a ajuns la noi și pornind de la întrebarea „Ce ne-a plăcut și ce nu ne-a plăcut la carte?”, discuția a pornit în nenumărate direcții, dintre care cea mai interesantă mi s-a părut comparația dintre lecturarea acestui roman în perioada comunistă și acum. Eu am auzit despre acei ani doar de la părinții mei, așa că pe lângă perspectivele noi, a fost interesant să văd cum în acea perioadă, deoarece exista o cenzură impusă cărților (și nu numai), era ușor de găsit o corelație între pompierii lui Bradbury și sistemul opresiv de la noi. În schimb, în zilele noastre, cartea nu mai pare un manifest împotriva unui sistem totaliar, ci o critică la adresa societății de consum. Tocmai de aceea mi-am reîntărit credința cum că fiecare cititor găsește în cărți exact ceea ce caută, ceea ce are nevoie pentru a nu se simți singur. Bineînțeles, nu e valabil pentru orice roman, ci numai pentru cele cu adevărat bune, cele care trec proba timpului.
Și interesant este că acesta o face deoarece nu e un SF axat pe știință. Sunt foarte puține referiri la gadgeturi (televizoarele integrate în pereți și Câinele mecanic ar fi cam singurele). În schimb, este axat pe oameni și tocmai de aceea nu e foarte repede încadrat în genul SF (spre deosebre de un roman space-opera spre exemplu). Chiar a menționat cineva că dacă ar fi citit de o persoană care nu e familiarizată cu acest gen, respectivul nici măcar nu ar considera că Fahreneheit 451 ar fi SF. De aici, discuția a alunecat spre ideea că ar fi o carte potrivită pentru liceeni și apoi la sistemul educațional din România.
Deși pentru mine, de obicei, acesta e un punct sensibil (eu încă sunt în interiorul sistemului, ca studentă), a fost prima dată când i-am lăsat pe alții să-și împărtășească poveștile fără să spun nimic. De obicei, eram cea care susținea că nu e dracul chiar atât de negru, pentru că încă există destui profesori dedicați, însă anul acesta am cunoscut pe propria piele și pentru prima dată exemplele negative despre care vorbeau toți și deși am avut parte în continuare și de oameni care știu nu doar să predea, dar și să-și inspire studenții, parcă nu mă lăsa inima să mai iau apărarea nimănui.
Am revenit apoi la roman, numai pentru a ajunge din nou în alte direcții, dintre care am reținut:
• modul în care oamenii pot accepta schimbări drastice în societate (precum faptul că pompierii nu mai opreau incendii, ci le porneau)
• dacă libertatea absolută a oricui de a publica orice exista deja sau nu în era internetului și dacă e un lucru bun sau va duce la dorința de scurtare și simplificare care în final a condus la arderea cărților în societatea din Fahreneheit.
• modul în care educația primită în familie are un impact major nu doar asupra copiilor, dar și asupra societății (am pornit de la Clarisse)
• topurile de cărți de pe Facebook și secretele editoriale :))
și alte câteva pe care nu le-am reținut (poate data viitoare o să-mi amintesc să-mi aduc ceva pe care să pot lua notițe atunci când aud câte o idee interesantă)
În final, Mike a menționat câteva titluri care vor fi lansate la Gaudeamus în noiembrie și concluzia a fost că burdușeala portofelelor trebuie să înceapă cât mai curând pentru că se anunță un târg plin. Deocamdată n-am să menționez niciun titlu, dar am să spun că săptămâna viitoare, cititorilor acestui blog li se pregătește ceva bun de tot.
Ca să trag o concluzie, mi-a plăcut atmosfera și faptul că romanul a fost doar un pretext pentru a discuta absolut orice și nu mi-a plăcut faptul că a existat un microfon, chestie care la început a fost puțin mai impunătoare decât era cazul. Vă recomand să participați indiferent de vârstă, ocupație etc., e loc pentru toată lumea și subiecte de discuție sunt mai mult decât suficiente încât să poată interveni oricine. Eu oricum o să vă mai bat la cap să participați și o să vă țin la curent cu următoarele astfel de întâlniri :)
Apoi cuvântul a ajuns la noi și pornind de la întrebarea „Ce ne-a plăcut și ce nu ne-a plăcut la carte?”, discuția a pornit în nenumărate direcții, dintre care cea mai interesantă mi s-a părut comparația dintre lecturarea acestui roman în perioada comunistă și acum. Eu am auzit despre acei ani doar de la părinții mei, așa că pe lângă perspectivele noi, a fost interesant să văd cum în acea perioadă, deoarece exista o cenzură impusă cărților (și nu numai), era ușor de găsit o corelație între pompierii lui Bradbury și sistemul opresiv de la noi. În schimb, în zilele noastre, cartea nu mai pare un manifest împotriva unui sistem totaliar, ci o critică la adresa societății de consum. Tocmai de aceea mi-am reîntărit credința cum că fiecare cititor găsește în cărți exact ceea ce caută, ceea ce are nevoie pentru a nu se simți singur. Bineînțeles, nu e valabil pentru orice roman, ci numai pentru cele cu adevărat bune, cele care trec proba timpului.
Și interesant este că acesta o face deoarece nu e un SF axat pe știință. Sunt foarte puține referiri la gadgeturi (televizoarele integrate în pereți și Câinele mecanic ar fi cam singurele). În schimb, este axat pe oameni și tocmai de aceea nu e foarte repede încadrat în genul SF (spre deosebre de un roman space-opera spre exemplu). Chiar a menționat cineva că dacă ar fi citit de o persoană care nu e familiarizată cu acest gen, respectivul nici măcar nu ar considera că Fahreneheit 451 ar fi SF. De aici, discuția a alunecat spre ideea că ar fi o carte potrivită pentru liceeni și apoi la sistemul educațional din România.
Deși pentru mine, de obicei, acesta e un punct sensibil (eu încă sunt în interiorul sistemului, ca studentă), a fost prima dată când i-am lăsat pe alții să-și împărtășească poveștile fără să spun nimic. De obicei, eram cea care susținea că nu e dracul chiar atât de negru, pentru că încă există destui profesori dedicați, însă anul acesta am cunoscut pe propria piele și pentru prima dată exemplele negative despre care vorbeau toți și deși am avut parte în continuare și de oameni care știu nu doar să predea, dar și să-și inspire studenții, parcă nu mă lăsa inima să mai iau apărarea nimănui.
Am revenit apoi la roman, numai pentru a ajunge din nou în alte direcții, dintre care am reținut:
• modul în care oamenii pot accepta schimbări drastice în societate (precum faptul că pompierii nu mai opreau incendii, ci le porneau)
• dacă libertatea absolută a oricui de a publica orice exista deja sau nu în era internetului și dacă e un lucru bun sau va duce la dorința de scurtare și simplificare care în final a condus la arderea cărților în societatea din Fahreneheit.
• modul în care educația primită în familie are un impact major nu doar asupra copiilor, dar și asupra societății (am pornit de la Clarisse)
• topurile de cărți de pe Facebook și secretele editoriale :))
și alte câteva pe care nu le-am reținut (poate data viitoare o să-mi amintesc să-mi aduc ceva pe care să pot lua notițe atunci când aud câte o idee interesantă)
În final, Mike a menționat câteva titluri care vor fi lansate la Gaudeamus în noiembrie și concluzia a fost că burdușeala portofelelor trebuie să înceapă cât mai curând pentru că se anunță un târg plin. Deocamdată n-am să menționez niciun titlu, dar am să spun că săptămâna viitoare, cititorilor acestui blog li se pregătește ceva bun de tot.
Ca să trag o concluzie, mi-a plăcut atmosfera și faptul că romanul a fost doar un pretext pentru a discuta absolut orice și nu mi-a plăcut faptul că a existat un microfon, chestie care la început a fost puțin mai impunătoare decât era cazul. Vă recomand să participați indiferent de vârstă, ocupație etc., e loc pentru toată lumea și subiecte de discuție sunt mai mult decât suficiente încât să poată interveni oricine. Eu oricum o să vă mai bat la cap să participați și o să vă țin la curent cu următoarele astfel de întâlniri :)
ah ce mult mi-am dorit si eu sa ajung :(( am citit cartea fix atunci special pentru dezbaterile astea, dar n-am mai reusit sa ajung :-< ufffff. ma bucur sa aud ca a fost fain :D
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău că n-ai ajuns, totuși mă bucur că ai citit cartea! Stai liniștită, o să mai fie dezbateri, o să vă anunț pe blog/facebook imediat ce aflu de ele ;)
Ștergere