Recenzie: Enders (Starters #2)

Povestea: În filme, după marele Bum! care distruge afacerea tipilor răi, urmează happy-end-ul. Aici nu e cazul, deoarece Bătrânul a reușit să scape și încă are acces la cipurile Starterilor. Pe lângă faptul că îi poate vorbi lui Callie oricând vrea, ba chiar să folosească vocea tatălui ei - sau cel puțin asta își spune ea - Bătrânul îi poate controla pe ceilalți tineri de la Destinații Splendide și reușește și să-i transforme în bombe. În plus, se pare că Tyler, frățiorul ei, are și el un cip implantat, așadar Callie trebuie să facă tot posibilul să-l știe în siguranță. Finalul fericit e tot ceea ce-și dorește, dar îi e din ce în ce mai greu să creadă că-l va obține vreodată...

Părerea mea:
Mă tot gândesc cum să încep și singurul lucru care îmi trece prin cap e că aproape de finalul cărții există o întorsătură de situație despre care normal că nu pot să spun nimic, pentru că ar fi un spoiler gigantic, dar care schimbă atât de multe încât am senzația că ar trebui să recitesc prima carte, numai ca să văd dacă totul se leagă (recenzia primului volum o găsiți aici). Intuiesc totuși câteva urme de ață albă, mici și vagi, dar existente...

Revenind la acest volum, de data asta, cipul lui Callie nu mai e doar o metoda prin care Bătrânul să-i poate vorbi oricând are chef, ci se pare că tehnlogia care le permitea Enderilor să împrumute corpurile Starterilor încă funcționează, chiar și de la distanță, așa că sunt câteva momente în care Callie e prizonieră în propriul corp, ceea ce în continuare mi se pare extrem, extrem de groaznic. Sunt pro-tehnologie, dar nu în acest domeniu, nu sunt pregătită pregătit(ă)

Felicitări, ai reușit! Acum pune cuvintele cheie cap la cap și vei descoperi soluția.
Cu misterul rezolvat, întoarce-te de unde ai plecat.

[Ascunde]

pentru ideea unei asemenea invazii a spațiului personal, îmi place să cred că mintea și corpul unui om sunt făcute să fie ale lui și doar ale lui și ideea că asta s-ar putea schimba vreodată o să-mi dea mereu fiori pe șira spinării, indiferent cât de bună sau slabă mi se pare cartea.

Au fost câteva momente când am avut o problemă cu protagonista, mi s-a părut puțin prea naivă și m-aș fi așteptat să pună măcar mai multe întrebări înainte să se lase convinsă, dar în final intuiția ei a fost mai bună decât întrebările mele și oricum Callie nu prea avea de-ales în acele situații... daaaar tot mi-aș fi dorit să nu accepte situația atât de ușor și tot am dubiile mele legate de câteva personaje așa zis pozitive. Însă ceea ce mi-a plăcut la Callie a fost faptul că suferă „cum trebuie”, în sensul că nu trece peste niște momente dureroase fără ca ele să-și lase o amprentă asupra ei (spre deosebire de alte romane în care eroinele plâng puțin și o pagină mai încolo nu mai au nimic).

De asemenea, am apreciat faptul că triunghiul amoros care părea să se ivească la orizont în primul volum a rămas undeva departe în fundal și în Enders pentru că sunt sigură că n-aș fi rezistat la diverse momente de dulcegăreală plasate în cele mai nepotrivite momente. Din fericire, n-a fost cazul și toate aerele de îndrăgostită nehotărâtă au fost lăsate pentru un viitor despre care nu se va mai scrie (seria e de fapt o duologie). Mie îmi place să cred că puștioaica îi trimite la plimbare pe toți și mă bucur că romanele mi-au furnizat destul material încât acest final să se potrivească personajului.

Ceea ce nu înseamnă că finalul e neapărat deschis, deznodământ există și pune punct majorității problemelor, însă e loc destul și pentru cititori și imaginația lor. Totuși, repet, sunt câteva personaje despre care am în continuare mici dubii și sunt câteva urme de ață albă prin poveste, dar nu sunt obstacole prea mari dacă vă place genul și dacă v-a plăcut prima carte :)