Leapșa indiscretă

Am găsit leapșa chiar la sursă, pe blogul Walking on Letters și mi s-a părut interesantă, așa că m-am apucat de aberat. Ce a ieșit puteți citi mai jos, dar aviz celor care mă cunosc personal (și, de fapt, e util pentru toți): s-ar putea să aflați că sunt chiar mai obsedată decât credeați. You have been warned!

1. Când mă uit spre biblioteca mea... îmi doresc să pot să stau toată ziua și să citesc, până când n-o să mai am cărți necitite care se uită la mine cu ochișori de cățeluș trist împlorând atenție (adică pentru tot restul vieții, pentru că întotdeauna vor exista cărți care trebuie citite...)

2. Atunci când cineva îmi vorbeşte în timp ce citesc... am nevoie de toată stăpânirea mea de sine ca să nu-i arunc cartea în cap (în general, faptul că e o carte bună ajută, pentru că mi se face milă de carte). Când citesc, lumea reală dispare și nu sunt cea mai prietenoasă persoană atunci când sunt forțată să revin la realitate. Tocmai de asta prietenii mi-au cumpărat un semn de carte pe care scrie Quiet, please, I'm reading! Semnul e, totuși, ceva mai politicos decât mine :))

3. Când deschid pentru prima dată o nouă carte... plonjez direct în noua lume care se întinde sub ochii mei.

4. Atunci când păşesc într-o librărie... îmi aud portofelul urlând Nuuuuuuu! Nu plec întotdeuna cu o carte, pentru că deseori prefer să le comand de pe net sau să le cumpăr de la târguri de carte când prind câte o ofertă faină, dar în librarii îmi alcătuiesc lista de to read care e întotdeuna înfricoșător de lungă.

5. Când mi se pune pata pe o carte... dacă deja o am și m-am apucat de citit, atunci o zi-două nu fac nimic altceva decât să citesc. Dacă încă nu o am, atunci fac tot posibilul să pun lăbuțele pe ea ca să pot să stau o zi-doua citind.

6. Primul lucru pe care îl fac după ce termin de citit un roman... mă holbez la coperta a patra câteva clipe, până când procesez faptul că povestea s-a terminat și că e cazul să mă întorc la realitate.

7. Cred că un blog bun de cărţi este acela care... nu conține ceea ce eu numesc articole „goale”, adică doar o copie a descrierii unui roman, doar o melodie, doar o copertă, doar o poză etc. Întoteauna apreciez bloggerii care adaugă câteva cuvinte personale, măcar o frază-două.

8. Atunci când îmi cumpăr cărţi le aleg pe baza... descrierii de pe coperta a patra sau în funcție de autor. Țin să spun că nu aleg niciodată după copertă și că deși nu condamn pe nimeni care face asta, nu sunt de acord cu criteriul acesta. Totuși, atunci când coperta are legătura cu povestea, cartea crește în ochii mei, doar că pot să judec asta doar după ce am citit povestea, deci la mult timp după ce am cumpărat cartea.

9. Atunci când îmi aleg viitoarea lectură mă bazez pe... în ultimul timp, pe gradul de vinovăție pe care îl simt dacă o amân. S-au adunat mai multe cărți necitite decât am mai avut vreodată așa că atunci când am puțin timp, o aleg pe cea pe care pur și simplu nu mă mai lasă inima s-o mai amân.

10. Când o carte nu mă prinde de la început şi o citesc greu... îmi jur că nu mă ating de altceva până n-o termin și, în general, caut o zi în care să n-am altceva de făcut ca s-o termin odată, să scap de ea. Urăsc să nu duc o carte la bun sfârșit, am doar câteva la care am renunțat definitiv, și chiar și așa, cel puțin într-un caz vreau să încerc din nou la vară. Totuși, dacă primul volum dintr-o serie e prost, nu mă mai ating de al doilea.

11. Cred că atuul blogului meu constă în... faptul că e personal. În fiecare articol încerc să las măcar o părticică din personalitatea mea la vedere, încerc să prezint totul din perspectiva mea, să-mi scriu părerile. N-a fost așa de la început, în trecutul blogului în general și chiar și printre vechile mele articole sunt destule articole „goale”, însă mi-am dat seama destul de repede că nu asta vreau de fapt, că nu asta e rețeta corectă și am renunțat la ele.

12. Atunci când trece o perioadă mai lungă de timp în care nu citesc... numărul cărților pe care vreau să le citesc crește, pentru că indiferent de cantitatea de timp liber, întotdeauna cumpăr cărți, și deci atunci când în sfarșit găsesc timpul necesar ca să mă apuc de un roman, pierd cel puțin un sfert de oră încercând să mă hotărăsc de care să mă apuc.

13. Legat de obsesia mea pentru cărţi, părinţii... mă susțin. Pe tata îl cam deranjează faptul că pasiune mea ocupă foarte mult loc, mai ales că deși am un e-reader, n-am de gând să renunț la cărțile tipărite, dar în rest, amândoi sunt destul de încântați de obsesia mea.

14. Pentru mine, un roman bun e... o poartă spre altă lume, o lume pe care atunci când termin romanul, simt nevoia s-o revizitez mai devreme sau mai târziu.

15. Am o atracţie puternică pentru personajele... witty. Adică oamenii care au întotdeauna o replică inteligentă. În plus, îmi plac enorm personajele care prețuiesc onoarea (indiferent dacă îi omoară GRR Martin sau nu) și am o slăbiciune pentru personajele masculine care își pun perechea pe primul loc.

16. Pentru mine, o carte este... Deja am spus de porțile spre alte lumi, deci cât de ciudat e dacă spun „totul”? E o aventură frumoasă, un prieten bun, un bătrân înțelept, o evadare, o poveste de dragoste, o lecție de viață... e orice ai nevoie, sufletește vorbind. E o întreagă viață prinsă între două coperte. E magie pură.

17. Dacă cineva îmi cere cu împrumut cărţi... depinde. De multe chestii. În primul rând, de persoană, nu împrumut oricui. Îmi place să fiu relativ sigură că o să primesc romanul înapoi în aceeași stare ca atunci când l-am dat (n-am avut probleme pînă acum, a fost un singur caz în care am rugat pe cineva să primească pentru mine o carte alături de comanda ei și când mi-a adus cartea pe care o primise nouă și pe care eu încă n-o atinsesem, jumătate din ea era barbar îndoită...) Și mai mult decât atât, depinde de carte. Sunt bijuterii pe care n-am să le scot din casă nici plătită. În astfel de situații, sunt de speriat. Spre exemplu în cazul seriei Cântec de Gheață și Foc, din fericire, pe lângă exemplarele mele paperback, am câștigat seria și în format hardcover, și doar acele exemplare le împrumut. Dacă nu le aveam, nu împrumutam, indiferent de cât timp mi-am petrecut încercând să conving oamenii că seria asta e genială.

18. Atunci când aflu că un roman va fi ecranizat... Dacă nu v-am speriat de moarte până acum, ei bine, pregătiți-vă, pentru că în cazul ecranizărilor, sunt super-ciudată. În primele clipe, mă bucur, pentru că o ecranizare îmi oferă șansa să retrăiesc o poveste fără să trebuiască s-o recitesc, plus că am ocazia s-o văd din perspectiva altcuiva. Apoi se anunță cast-ul și îmi vine să mă duc să le bag pe gât cartea tuturor celor implicați în ecranizare pentru că nu mi se pare că personajele seamănă cu cele din carte. Apoi văd trailerul și aici depinde, ori sar în sus de fericire pentru că pare că respectă cartea, ori mă resemnez că au măcelărit o poveste bună pentru că trailerul nu se ridică la înălțimea așteptărilor. În final, când văd filmul, dacă e bun, le iert tot, dacă nu, mă oftic. Dar dacă mi-a plăcut filmul și cineva îndrăznește să-l critice, ori îi ignor și părerea mea despre respectiva persoană o ia la vale, ori îl/o combat cu pasiune.
Și dacă, Doamne ferește, e vorba de un serial, e și mai rău, pentru că dacă primul episod e dezamăgitor, o să mă uit totuși și la al doilea, și la al treilea și abia apoi îmi dau seama dacă renunț sau nu... Unele au șansa să crească în ochii mei. Spre exemplu, am început să mă uit la Bitten, deși la început îi detestam pe producători pentru alegerea lui Clay, care nu seamănă cu cel din capul meu (pe care, dintre toate personajele masculine, am cel mai mare crush), însă acum, după vreo șase episoade, mi-am dat seama că actorul chiar a reușit să-mi intre pe sub piele...

19. Atunci când cineva spune despre o carte pe care am iubit-o că e proastă... e mort în ochii mei. Really, n-o să-i mai recomand niciodată o carte, o să contest mental orice carte despre care spune că e bună și n-o să-i mai povestesc niciodată despre un roman care mi-a plăcut. Unor persoane apropiate le dau voie să spună că lor nu prea le-a plăcut, dar nimeni nu are voie să spună despre o bijuterie că e proastă.

20. Oamenii care nu citesc... sunt niște oameni incredibil de triști, de care îmi e extrem de milă, pentru că, parafrazându-l pe George RR Martin, ei sunt condamnați să trăiască o singură viață, în timp ce un cititor trăieșe sute.

21. Cred despre cărţile scrise de scriitorii români... că depinde. Dacă e vorba de vreo carte studiată la orele de română, cred că sunt mult prea lăudate și că deseori, comentariile sunt mai bune decât cartea. Nu o dată am fost dezamăgită atunci când, după ce mi s-au vârât pe gât niște comentarii interesante, să descopăr că povestea e mult, mult, muuuuult mai slabă, ca să nu spun proastă. Sau ba da, am s-o spun: unele au fost proaste. In my humble opinion, chiar proaste rău. Dacă e vorba de scriitorii români pe care i-am citit eu pentru că am vrut, fără să le facă reclamă mincinoasă vreun „mare” critic, atunci cred că majoritatea sunt geniale și că sunt destule care ar avea un succes nebun și pe plan internațional.

22. Dacă ai avea şansa să te căsătoreşti cu un scriitor/o scriitoare acela/aceea ar fi... Asta e una grea... Nu știu dacă aș rezista să mă căsătoresc cu vreunul punct. Cred că e greu să trăiești cu astfel de oameni în general și cred că mie mi-ar fi și mai greu. În primul rând, eu am nevoie de atenție, ori atunci când un scriitor se apucă de scris, trebuie să fii nebun ca să-l scoți din lumea lui. Și apoi, nu știu dacă aș rezista să nu stau pe capul lui să-mi arate ce a scris, și unii poate nu suportă să discute despre opera lor până nu e gata... Firea mea de romantică incurabilă tinde să creadă că dacă e iubire la mijloc, nu m-ar deranja dacă ar fi vorba de un scriitor și i-aș suporta munca, iar latura mea de cititoare obsedată crede că ar fi tare interesant să trăiesc cu un scriitor, dar la cum mă cunosc și la ceea ce știu despre scriitori din zvonuri și interviuri, nu cred că aș face față într-o relație pe termen lung... Și dacă ar fi totuși să aleg un autor... am eu ceva în minte, dar nu e suficentă o leapșă, fie ea și indiscretă, ca să vă dau un nume. [[ I'm mean and I know it! Deal with it :)) ]]

23. Părerea mea despre cititoarele electronice este... că sunt ok. Îmi plac mai mult cărțile tipărite, dar au și cele electronice avantajele lor.

24. Cred despre leapşa indiscretă... că e foarte faină, m-am distrat completând-o și descoperind că sunt mai ciudată decât credeam :)) Vă încurajez pe toți s-o preluați, merită să vă distrați răspunzând, chiar dacă în final alegeți să n-o publicați. Daaar dacă aveți prieteni care nu citesc, nu le arătați răspunsurile, totuși. Unii probabil s-ar speria :))