Recenzie: Fete stralucitoare

Atunci cand hotaram daca o carte ne-a placut, conteaza foarte mult ce asteptari aveam inainte de lectura. Chiar daca am citit recenzii inainte sau pur si simplu am aruncat o privire peste descriere, daca ne-a atras titlul sau coperta, sau daca pur si simplu cunoastem autorul, asteptari exista. Cand un roman nu reuseste sa se ridice la acele asteptari, oricat de bun ar fi, va lasa un gust amar. Insa atunci cand un roman depaseste acele asteptari se intampla adevarata magie.

Povestea:
Kirby are 6 ani si se joaca de-a circul. Un strain trece pe langa ea si ii ofera un ponei de plastic. Ceea ce Kirby nu stie este ca acel cadou nu e intamplator. Sau ca peste ani, cand intamplarea va fi de mult uitata, strainul se va intoarce, vrand sa ia nu jucaria, ci viata lui Kirby.
Harper Curtis este o persoana violenta, asa ca are pe urmele sale o gramada de oameni furiosi. Norocul (sau destinul) sau este ca gaseste o Casa care poate calatori prin timp. Noua descoperire nu-l face sa-si lepede vechile obiceiuri, ba din contra, acum poate ucide dupa bunul plac si apoi sa dispara prin meandrele timpului. Insa pentru el, totul e un joc, inclusiv intalnirea cu Kirby in copilaria ei, pe care il considera primul pas al vanatorii. Dar lucrurile nu mai merg conform planului atunci cand Kirby supravietuieste si, mai mult, vrea sa-l gaseasca pe Harper.

Parerea mea:
Dupa cum v-am spus cand am vorbit prima data despre acest roman, imediat ce am citit in descriere despre calatorii in timp si fete deosebite, m-am gandit la Doctor Who. Pentru ca vorbeam despre asteptari, nu, nu ma asteptam la o poveste precum cea din Doctor Who pentru ca el le arata Universul, nu le ucide. Ma asteptam insa la o poveste al carei personaj negativ sa fie Casa, iar Harper, o victima pe care Kirby trebuie s-o salveze. M-am inselat extrem de rau.

Romanul m-a atras pentru ca includea calatorii in timp. Insa, scoase din poveste, aceasta ar ramane la fel de impresionanta. Personajul negativ nu e Casa, ci Harper, care nu e o victima, ci un criminal psihopat. Sa-l urasc a fost partea usoara. Sa intru in mintea lui, sa-i aflu gandurile pe care nu le pot numi decat bolnavicioase, asta a fost partea grea, dar si impresionanta din roman.

In lumea in care traiesc eu, asa ceva nu exista decat in ziare si la stiri, asa ca la inceput, atmosfera mi s-a parut ireala, insa mi-a trecut repede si la sfarsit, mi-am dat seama ca existenta criminalilor in serie nu mi s-a parut niciodata la fel de reala ca atunci cand am citit Fete stralucitoare. Pana la urma, romanele chiar pot fi mai reale decat realitatea.

Povestea lui Kirby a fost la fel de impresionanta, pentru ca ea n-a avut niciodata o viata fericita sau usoara, mi-a fost mila de ea cu mult inainte ca Harper sa incerce s-o omoare. Dupa aceea... intamplarea a distrus-o, dar ea s-a incapatanat sa-si continue viata, sa nu se lase infranta ci sa-l caute pe criminal, desi acesta a transformat-o intr-o persoana care nu mai e nici pe departe intreaga sau apta sa functioneze in societate.

Daca as fi citit un alt rezumat al romanului, unul care sa-mi spuna ca e vorba despre o poveste cat se poate de realista despre un criminal psihopat si o victima care refuza sa se lase infranta, probabil ca m-as fi ferit sa citesc acest roman, mi s-ar fi parut prea dark pentu gusturile mele. Insa acum ma bucur enorm ca am facut-o pentru ca a fost o experienta unica si mi-ar fi parut rau s-o ratez. Tocmai de aceea, sper ca n-o sa va descurajeze faptul ca e o poveste despre oameni bolnavi si raniti, in care calatoria in timp e doar un amanunt, ba din contra, sper sa va convinga cititi. Pe mine m-a convins ca asteptarile nu sunt la fel de importante ca povestea in sine si ca uneori, e bine sa gresesti si sa lasi o carte sa-ti schimbe gusturile.