Calduroasa. Joviala. Familiara. Poate incredibila.
Cred ca asa as putea sa rezum rapid si simplu lansarea cartii Crima la timpul trecut, de Adina Speteanu. Si acum insist pe "incredibila", pentru ca inca nu-mi vine sa cred ca scriu despre colega mea, ca acum numele ei apare pe o carte reala, lansata deja pe piata, care poate fi cumparata de straini, citita de straini... Si pentru asta, Adina are toate felicitarile mele.
Pentru ca a avut cujarul sa-si publice "nebuniile" (cum le spune ea) pe un blog. Pentru ca a inceput sa creada in ele si sa "militeze" pentru ele. Pentru ca a facut in asa fel incat povesitile ei, printre care si Crima la timpul trecut (pe care am inceput-o si ard de nerabdare sa-i aflu finalul) sa ajunga in mainile unui editor si pentru ca, prin ceea ce scrie, l-a convins ca "nebuneiile" ar putea deveni o carte de succes. Pentru asta si pentru multe altele, eu simt nevoia sa-o felicit, dar si sa-i multumesc pentru ca le imparte cu noi.
Lansarea s-a tinut intr-o cafenea si principalii (dar nu singurii) prezenti am fost noi, colegii ei din Mishu. "Speech"-ul a fost natural, fara machiaj si fara floricele. Pur si simplu ea vorbindu-ne poate pentru prima data despre ce inseamna cu adevarat scrisul pentru ea, despre cum atunci cand scrie i se pare ca o alta persoana pune stapanire pe ea, cum acesta e modul prin care se poate exprima liberm prin care se poate elibera de tot ce strange in ea. Pe scurt, un discurs care evidentia ca nu s-a schimbat nimic, ca este aceeasi "ea", exact asa cum o cunoastem (poate putin emotionata, dar ascunzand-o).
Mama ei in schimb nu s-a sfiit sa-mi spuna ca se simte mai emotionata chiar decat Adina, dar si extrem de mandra. Si se vedea asta nu numai din felul in care vorbea, ci si in sclipirea din ochi (oricat de cliche suna, sclipirea chiar era acolo).
Despre povestea cartii nu am aflat nimic nou fata de ce v-am spus deja in postarea despre carte (pe care o gasiti aici), atat ea cat si editorul incercand sa amplifice senzatia de mister, care sa ne stimuleze imaginatia. Am sa incerc sa contribui si eu la asta si n-am sa va spun nimic din ce am aflat incepand cartea, ci am sa inchei simplu, indemnandu-va sa cititi voi insiva cartea. Nu pentru ca e colega mea, nu pentru ca e romanca sau pentru ca a pornit de la a tasta din placere si a ajuns la a-si lansa o carte, ci pentru ca intr-adevar povestea este superba si te face sa simti cu adevarat ceea ce simte Ema, personajul principal. Stiu ca ma repet, dar cititi-o pentru ca merita!
Cred ca asa as putea sa rezum rapid si simplu lansarea cartii Crima la timpul trecut, de Adina Speteanu. Si acum insist pe "incredibila", pentru ca inca nu-mi vine sa cred ca scriu despre colega mea, ca acum numele ei apare pe o carte reala, lansata deja pe piata, care poate fi cumparata de straini, citita de straini... Si pentru asta, Adina are toate felicitarile mele.
Pentru ca a avut cujarul sa-si publice "nebuniile" (cum le spune ea) pe un blog. Pentru ca a inceput sa creada in ele si sa "militeze" pentru ele. Pentru ca a facut in asa fel incat povesitile ei, printre care si Crima la timpul trecut (pe care am inceput-o si ard de nerabdare sa-i aflu finalul) sa ajunga in mainile unui editor si pentru ca, prin ceea ce scrie, l-a convins ca "nebuneiile" ar putea deveni o carte de succes. Pentru asta si pentru multe altele, eu simt nevoia sa-o felicit, dar si sa-i multumesc pentru ca le imparte cu noi.
Lansarea s-a tinut intr-o cafenea si principalii (dar nu singurii) prezenti am fost noi, colegii ei din Mishu. "Speech"-ul a fost natural, fara machiaj si fara floricele. Pur si simplu ea vorbindu-ne poate pentru prima data despre ce inseamna cu adevarat scrisul pentru ea, despre cum atunci cand scrie i se pare ca o alta persoana pune stapanire pe ea, cum acesta e modul prin care se poate exprima liberm prin care se poate elibera de tot ce strange in ea. Pe scurt, un discurs care evidentia ca nu s-a schimbat nimic, ca este aceeasi "ea", exact asa cum o cunoastem (poate putin emotionata, dar ascunzand-o).
Mama ei in schimb nu s-a sfiit sa-mi spuna ca se simte mai emotionata chiar decat Adina, dar si extrem de mandra. Si se vedea asta nu numai din felul in care vorbea, ci si in sclipirea din ochi (oricat de cliche suna, sclipirea chiar era acolo).
Despre povestea cartii nu am aflat nimic nou fata de ce v-am spus deja in postarea despre carte (pe care o gasiti aici), atat ea cat si editorul incercand sa amplifice senzatia de mister, care sa ne stimuleze imaginatia. Am sa incerc sa contribui si eu la asta si n-am sa va spun nimic din ce am aflat incepand cartea, ci am sa inchei simplu, indemnandu-va sa cititi voi insiva cartea. Nu pentru ca e colega mea, nu pentru ca e romanca sau pentru ca a pornit de la a tasta din placere si a ajuns la a-si lansa o carte, ci pentru ca intr-adevar povestea este superba si te face sa simti cu adevarat ceea ce simte Ema, personajul principal. Stiu ca ma repet, dar cititi-o pentru ca merita!
felicitari autoarei..o imensa realizare la varsta ei..uite ca erxista si tinere mai putin preocupate de moda si de alte lucrurim,, care sunt convinsa ca este si o eleva excelenta////oare cum a reusit sa publice> este meritul ei pe deplin
RăspundețiȘtergereAm avut ocazia sa citesc un fragment din carte. Tot ce pot spune este ca a fost un fel de dragoste la prima citire. Abia astept sa o citesc. Felicitari autoarei !!
RăspundețiȘtergerehmm fragmentul l-am citit si eu , foarte buna cartea iti trezeste curiozitatea si cred ca majoritatea se intreaba cum a reusit oare_ cat curaj are , cat de puternica este ca persoana autoarea...
RăspundețiȘtergereSuna bine! Bine rau de tot!
RăspundețiȘtergereSuperb fragmentul! Si scrierea la persoana I aduce un plus intregului roman. :)
ma determina sa imi deschid si eu un blog si sa scriu:D sa vad eu am noroc?:D
RăspundețiȘtergere