De curand, mi-am amintit de seria pe care am inceput-o cu cativa ani in urma, cand am citit Eragon, prima carte a seriei Mostenirea, scrisa de Christopher Paolini. As fi vrut s-o continui chiar atunci, insa n-am mai gasit la biblioteca volumul 2. In scurt timp, am inceput alte cateva serii si am uitat complet de dragonita albastra si Cavalerul ei.
Mi-am amintit insa, de curand de serie si mi-am propus sa recitesc primul volum si sa-mi continui apoi lecturile pentru a o termina. Poate n-a fost niciodata la fel de faimoasa ca sa zicem... Harry Potter, insa stiu ca e o serie despre care se spuneau numai cuvinte de lauda (de asta am si citi-o initial), asa ca voiam s-o termin ca sa inteleg pe deplin de ce a fost atat de placuta de public. Gasind niste colegi darnici, am imprumutat cartile si le-am "devorat". (Asa numesc eu procesul prin care incep o carte de cateva sute de pagini si o termin extrem de repede, alergand deja dupa continuare)
Poate ca multi se considera deja "prea mari" ca sa mai citeasca despre dragoni, magie, elfi etc, insa Eragon e una dintre cartile care, din fericire, e scrisa pentru "copiii vesnici". O poti citi pentru prima data la 40 de ani si sa iti placa. E imprevizibila, te poarta spre o lume magica unde binele poate invinge impotriva tuturor sanselor si te face sa te simt din nou un copil fara griji care poate visa ca va gasi si el un ou de dragon.
Chiar asa si incepe aventura lui Eragon, cu gasirea unei pietre albastre bine slefuita in Muntii Sirei. Fara sa stie ce e de fapt piatra, Eragon incearca sa o schimbe pe niste carne pentru familia sa, insa, din fericire, macelarul nu o accepta ca plata deoarece se temea si detesta Sira si tot ce provenea de acolo. Ceva mai tarziu, piatra se crapa si din ea iese o mica soparla albatra inaripata care isi impleteste mintea cu a baiatului. Pastrand secretul existentei dragonului, Eragon o ingrijeste, invatand-o graiul sau si numind-o Saphira.
Cu ani in urma, dragonii erau pretutindeni in Alagaesia (tinutul imaginar unde se desfasoara aventurile celor doi), facand parte din ordinul Cavalerilor, alcatuit din ei si din oameni si elfii care ii calareau. Dar un Cavaler al carui dragon fusese ucis si-a pierdut mintile, reusind sa fure un alt dragon si sa atraga 13 tradatori de partea sa. Impreuna cu ei, Galbatorix i-a ditrus pe Cavaleri si s-a proclamat rege. Acum, Eragon este singurul care are o sansa de a-i sta impotriva tradatorului. Si astfel, viata tanarului se schimba definitiv, pentru ca el devine eroul si speranta tuturor locuitarilor din Alagaesia. Doar ca a fi erou nu e chiar atat de simplu: nu doar responsabilitatile, dar si mustrarile de constiinta sunt greu de indurat.
Mi-a placut enorm sa citesc seria. Exact cum spuneam mai sus, m-am simtit dinnou o persoana care crede ca poate gasi un ou de dragon, o scrisoare de la vreo scoala de magie sau o poarta catre o alta lume. Singurul meu regret e ca, undeva la jumatatea volumului 3, am aflat ca nu e ultima carte si ca mai exista una (publicata chiar anul trecut, inca neaparuta la noi), asadar ma alatur celolrlalti fani care asteapta sa afle finalului acesei aventuri care pe mine m-a facut sa visez cu ochii deschisi zile in sir ca zbor alaturi de Saphira si Eragon.
:)) Ei bine mi-ai luat-o cu mult inainte, asa ca eu o sa vin cu recenzi-parerea aici. Asadar in opinia mea......
RăspundețiȘtergereEragon I
Ceeace incepe ca o povste clasica medievala in care elfii si monstrii exista, se transforma intr-un mit al dragonilor.
Cand Eragon un tanar orfan in varsta de 15 ani, find la vanatoare gaseste un ou de dragon, viata lui se schimba radical, pentru ca legenda spune ca un dragon isi alege tovarasul inca din ou pe care are sa-l transforme mai tarziu intr-un Cavaler. Insa problema e ca acum, Cavalerii buni numai exista, iar singurul care inca traieste este imparatul care conduce Algaësia si categoric nu este unul dintre cei buni.
Fiind sub conducerea unui tiran, oamenii s-au revoltat impotriva Regelui Galbatorix, care impreuna cu piticii si elfii s-au retras in locuri nestiute de nimeni pentru a-l antrena pe Eragon care impreuna cu Saphira au de gand sa readuca pacea in tara lor de bastina.
O carte care ne dezvaluie o lume minunata, prin intermediul careia aflam ce inseamna prietenia, curajul si ce inseamna o legatura adevarata intre doua fiinte, pe care eu v-o recomand cu draga inima.
Si mai exact ce m-a facut sa citesc aceasta carte este autorul. Nu stiu daca sunt multi care stiu, insa Christopher Paolini, a scris cartea cand avea 15 ani si pot sa-i spun ca i-a iesit foarte bine, pentru ca nu a omis nici un detaliu nici fizic, nici psihic. Si ce poveste nu e mai frumoasa decat cea spusa de un copil?
"O carte care ne dezvaluie o lume minunata, prin intermediul careia aflam ce inseamna prietenia, curajul si ce inseamna o legatura adevarata intre doua fiinte"
RăspundețiȘtergereSi stai sa vezi volumele 2 si 3, e mult mai bine descrisa legatura si se afli mult mai multe detalii despre aceasta lume :)
Shhh...Ghanda fara spoilere ca te halesc :))
RăspundețiȘtergereN-am dat niciun spoiler, am spus doar ca aflii mult mai multe. :|
RăspundețiȘtergereMor de nerabdare sa le citesc !! :x
RăspundețiȘtergerenu cred ca le voi citi prea curand..nu ma atrage subiectul..poate nici nu le-am dat atentie inca
RăspundețiȘtergereNu ma atrage intru totul. Are un subiect interesant asemanator cu Cantec de Gheata si Foc si Pendragon, insa cred ca nu are acel motiv favorabil pentru mine, care sa ma faca sa o citesc. :(
RăspundețiȘtergereAvea doar 15 ani cand a scris cartea!?! :O
RăspundețiȘtergere@Laurentziu: da, Paolini avea doar 15 ani.
RăspundețiȘtergereSi nu, seria asta nu are un subiect asemanator cu Cantec de Gheata si Foc (despre Pendragon nu stiu, pentru ca n-am citit si nu ma pot pronunta despre ceea ce nu cunosc).
Mostenirea este povestea unui baiat care dintr-un simplu copil de taran ajunge eroul unei natiuni. Schema de baza e basmul tipic, in care binele lupta cu raul, ajutat de diverse personaje supranaturale carora le-a demonstrat virtutile sale. E, daca vrei, povestea unui drum initiatic.
Cantec... e cu totul altceva. Singurele lucruri in comun sunt genul (fantasy) si prezenta dragonilor (care sunt fundamental diferiti: in Mostenirea sunt fiinte rationale, in Cantec sunt animale magice). In rest... In primul rand, nu are protagonist. Nu exista un personaj principal, ci o multime. In al doilea rand, nu infatiseaza lupta dintre bine si rau. Nimeni nu e fundamental bun si nimeni nu e fundamental rau. Sunt cu totii umani, cu calitati si defecte. Si uneori, sa fi un om onorabil si care isi tine cuvantul dat poate sa te omoare. E un suspans continuu, nu poti sa stii niciodata la ce sa te astepti.
Nu vreau prin asta sa spun ca Mostenirea e pur si simplu Harap-Alb sau Fat-frumos repovestit. E o carte valoroasa, care merita citita, care te face sa visezi dinnou la taramuri fantastice si lupte cu dragoni si elfi. In plus, aduce ceva nou, ceva proaspat, si anume perspectiva eroului, gandurile si sentimentele conflictuale ale unui baiat fortat sa omoare pentru binele suprem. Eroul nu mai e acel tanar curajos, ci un simplu om cu o constiinta mult incarcata de tot sangele varsat in numele unui concept care uneori i se pare prea ireal pentru a merita.
Mostenirea e un must read. Dar nu seamana deloc cu Cantec de Gheata si Foc.
Parca suna bine! Biblioteca mea e un must-read si Mostenirea nu face parte din ea. Asta imi da de gandit! :))
RăspundețiȘtergereEu le-am asemanat prin faptul ca sunt povesti fantasy a caror actiune se petrece pe alte taramuri decat ale noastre, aparitia dragonilor si a altor creaturi magice si celelalte motive care apar in astfel de povesti pe care noi le indragim.
E frumoasa recenzia. Copertile nu ma atrag, dar as vrea sa citesc cartile, cam curios lucru.
RăspundețiȘtergereMostenirea se afla pe lista cartilor mele in actegoria must read, m-a tentat de cand a aparut, mie imi plac genul asta de carti cu dragoni, etc
RăspundețiȘtergere