Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Oferte  (click pe imagini pentru detalii)
Oferta Nemira
Oferta libris.ro

duminică, 6 noiembrie 2011

Concurs Eu sunt Numarul Patru de Pittacus Lore

Viitorul este mereu nesigur, asa ca am organizat un concurs al imaginatiei, cu un premiu pe masura oferit de Editura Nemira, Eu sunt Numarul Patru de Pittacus Lore.

Pentru a intra in posesia acestui roman, tot ce trebuie sa faceti este sa va lasati imaginati sa zboare si sa raspundeti in cateva randuri la urmatoarea intrebare:

Cum vedeti viata pe care omul o va avea in viitor? Va fi o viata a evolutiei omului unde robotii ne faciliteaza activitatea sau vom avea parte de un viitor al distrugerii, unde cel mai puternic ne conduce?

Castigatorul va fi ales dupa creativitatea cu care a raspuns si imaginatia de care a dat dovada in cadrul acestui concurs de toamna tarzie.

Concursul se incheie pe 1 decembrie la 20:00.

11 comentarii:

  1. viitorul nu e asa de roz cum mi-as dori sa fie. inchid ochii si visez un camp plin de flori, fetite in rochite roz si baietei in costum de marinari alergand fluturi si broscute. dar deschid ochii si realitatea ma inspaimanta. singurul peisaj din fata mea este cel al distrugerii. oameni in haine zdrentuite te astepta cu mana intinsa la fiecare colt de strada. trecatori grabiti care nu se opresc pentru a alina durerea semenilor. cerul cenusiu incarcat de nori ce cearna picatui mari de ploaie ce imi ating fata si imi spala ochii plansi. hainele ude mi se lipesc de piele si tremur, dar nu stiu daca din cauza frugulii sau a fricii. as prefera sa-mi fie frig dar sa am o casa in care sa ma incalzesc si sa simt in jurul meu bratele calde ale mamei. dar ceea care imi bantuie visele si realitatea este frica, frica de moarte. e nevoie de mai mult curaj pentru a suferi decat pentru a muri. nu este zi in care sa nu ridic capul spre cer si sa le arunc cuvinte de ocara celor care mi-au distru visele, realitatea si viitorul. era un timp in care eram un copil fericit, nu aveam totul dar cine are? si intr-o singura zi am pierdut totul. a fost ziua in care a inceput razboiul. lupta pentru putere a distrus tot ceea ce eu iubeam. iar acum singura in fata unui oras distru si pustiu si trebuie sa invat sa lupt pentru o bucata de paine, vreamea visurilor a disparut de mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intoarcerea din viitor
    "Nimic nu mai e ce-a fost...Orasul s-a transformat in pulbere,norii cenusii raspandind orice speranta catre un viitor mai bun.Privesc in urma mea...Au ramas doar amintiri...amintiri pictate intr-un ansamblu devastator.Au ramas oamenii,acei oameni care de curand aveau o casa a lor,copii si poate erau fericiti.Dar acum totul s-a schimbat.Stau in frig,inghetati si cu ochii inlacrimati.Nu mai au puterea sa planga.Nu mai au lacrimi suficiente.Virusul gripal si razboiul i-au facut sa se comporte precum hienele,luptamd in parte pentru o bucata de paine sau un pahar de apa.Stiu ca nu vor mai trai mult.Virusul ii va omori pe toti,cum a facut cu familiile lor.Cladiri daramate,familii destramate,lacrimi neindeajuns,si o durere coplesitoare.
    Eu sunt singurul supravietuitor.Si altii,care alearga rataciti...Dar nici macar nu imi pot da seama ca sunt vie...sufetul meu e gol,dupa ce toti la care tineam au sfarsit.Traiesc ca o fantoma,printre ganduri si amintiri,bantuind trecutul si prezentul.Ma hranesc cu vise,vise ce sunt din ce in ce mai putine,ele transformandu-se in cosmaruri.
    Am ramas doar un suflet gol,spalat de lacrimi si sfaramitat de prea multa tristete.
    Au ramas doar cioburi...cioburi din sufletul meu...
    E prea tarziu,nu se mai poate face nimic.Tot ce a fost vreodata se rezuma acum la un singur cuvant-APOCALIPSA."
    Asa suna viitorul,si poate chiar a inceput.E inceputul sfarsitului.Inveti sa joci murdar sau...mori.Tu alegi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bunaa.. Ma inscriu si eu pe ultima suta de metri :)) Scuze ca am gasit concursul asa tarziu..



    Viitorul.. pentru toti era visul zilei de maine. Speram la ceva mai bun, speram la fericire. Acum sunt constienta cat de infantil suna totul. Cat de crud este sa te gandesti la fericire cand stii ca noaptea poate vei muri inghetat sau ca dimineata urmatoare nu vei avea ce sa mananci. Asta-I viitorul si nu este un vis, e realitatea ce ne-a izbit cu toata ura in fata.
    Privesc in jurul meu ramasitele nenorocirii, bucati de cladiri aflate in paragina, ca niste piese gigante de lego uitate la intamplare de niste copii. Oamenii au murit si continua sa moara.O femeie sta sprijinita de un zid si priveste cerul..La fel ca ieri, la fel ca si in ziua precedenta. Nu mananca, nu vorbeste, doar priveste cerul cerand indurare. Fiica ei este probabil moarta, ucisa de foamete sau boala, iar ei ce i-a mai ramas? Nimic..Dar noua ce ne-a mai ramas? Nu sunt in stare sa imi raspund propriei intrebari, pur si simplu nu vreau si imi intorc privirea atunci cand pentru o fractiune de secunda femeia ma priveste in ochi. Am putut vedea acolo toata suferinta, durerea, nelinistea, foametea, dorinta sa fi murit ea in locul fiicei ei si poate ura ce se impleteau in ochii ei albastri. Privirea mi se impaienjena, lacrimile amenintandu-ma cu caderea, dar m-am fortat sa ma gandesc la altceva. Esti in viata! E destul!Trebuie sa supravietuiesti! Incerc sa ma conving singura mergand printre cladirile goale. Singura in apocalipsa…Singura la sfarsitul veacurilor. Daca cineva imi spunea asta cu 10 ani in urma…as fi ras si nu, nu as fi crezut. Dar acum este atat de real incat simt cum imi zgarie sufletul cu fiecare pas pe care il fac in gerul iernii. Am ramas singura..eu si alti cativa..Restul..Sunt intr-un loc mai bun decat iadul inghetat de aici. Imi doresc atat de mult sa ma trezeasca acum mama, sa imi spuna ca totul e doar un vis urat..dar sunt constienta ca nu va mai fi niciodata posibil.
    Vad doi baieti care se bat pe o bucata inghetata de paine. Nici macar acum, la final, nu ne putem schimba, nici macar cand nu ne-a mai ramas nimic nu suntem mai buni. Scormonesc in buzunar dupa bucata de paine pe care stiam ca o tin la mine si o intind copilului ce plangea in zapada. Ma priveste cu neincredere, dupa care apuca painea cu degetele lui subtiri si invinetite de frig si fuge. Neincredere, frica, e tiparita pe fetele tuturor ca un tatuaj. Cum s-a ajuns aici? Razboaie, sange, pierderi umane, si molima ce a urmat, ca o gluma din partea naturii pe care am batjocorit-o atat. Credeam ca suntem mai puternici? Nu,niciodata…Ma asez pe treptele cladirii pe care o numeam casa cu cateva saptamani in urma si imi pun capul pe genunchi. Lacrimile incep sa curga, iar eu sunt mai constienta ca niciodata ca apocalipsa mi-a luat totul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Stiam ca,intr-o zi,va sosi sfarsitul meu.Dar nu ma gandeam ca o sa fie asa de sinistru.Totul a incepul cand eram mica.Stateam in gradina cu flori,culegand narcise pentru mama,care era bolnava.Deschideam usa si i le lasam acolo.Nu aveam voie sa intru,astfel m-as fi imbolnavit si eu de....de molima.Ii desenam si foile i le trimiteam pe sub usa,iar mai apoi o auzeam zbierand de durere si tot ce puteam sa fac e sa plang...sa plang cu lacrimi fierbinti si sa imi spun ca totul va fi bine.Insa nu era asa.
    Inainte sa moara,mama m-a lasat in grija matusii,care,din fericire,nu a fost afectata de aceasta boala sinistra,ce sa raspandea in toate partile lumii.
    Am crescut cu ea,gandindu-ma numai la mama.Pana acum.Oameni imbracati in negru,cu masti infioratoare au patruns in casele oamenilor si i-au capturat pentru a munci in cealalata parte a tari.Iar eu am ramas,ca printr-un miracol.Eram sub masa de la bucatarie tinandu-mi micuta papusa in brate cand s-a intamplat asta.Ei spuneau ca acolo vor fi in siguranta,ca virusul nu va patrunde acolo.
    Am ramas singura...prada mortii.Crescusem cu moartea.Era peste tot in jurul meu,dar niciodata nu am simtit-o mai aproape.Se afla aici,asteptandu-ma dintotdeauna:moartea,moartea inevitabila,peste tot.Mereu.
    Am fugit,sperand sa gasesc adapost si sa nu ma imbolnavesc.Insa orizontul parea mai sinistru ca niciodata.Nori negri ce anuntau furtuna si...mai era ceva...Virusul care era prezent peste tot,orice atingeai.Am ramas singura,la mila stelelor si a lunii,am ramas un trup gol,ce nu poate ridica un deget impotriva bolii....ADIO!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca omul inarmat cu propriile instrumente de descifrare va incerca in viitor sa foloseasca avalansa de informatii pentru a distruge in primul rand. Ce anume? Tot ce se poate. Cred ca se vor distanta puternic cei intelepti si care au acces la informatie si cei care nici macar nu vor stii sa citeasca, astfel cu toata puterea informatiei si a subtituirii omului, cred ca vom merge mult in regres. Spun regres gandindu-ma la lipsa ideilor creative si la dinamica gandirii.

    RăspundețiȘtergere
  6. ....Si am ramas singura...mai singura ca niciodata.Nu mai este nicio urma de speranta.Tot ce a fost s-a naruit.Totul.
    Ma plimb pe o strada ce imi trezeste amintiri din copilaria mea,care erau mult mai frumoase...Tot ce vezi este dezastrul.Undeva ,intr-un colt,un copil infometat strange in brate un catel-ii e frig si e singur.Am vrut sa-i intind jumatatea de corn cu gen care mi-a mai ramas,dar am ezitat gandindu-ma ca apoi nici eu nu voi mai avea ce sa mananc.
    Sunt un martor al Apocalipsei,chiar daca nu prea am cui sa ii povestesc.De ce s-a ajuns la asta?De ce a trebuit sa ne dispara familia?De ce?E vina noastra.Dorinta de a cunoaste si setea de a omori...si se pare ca natura nu a ramas neclintita...Ani de-a randul i-am luat tot ce avea mai bun: am taiat copacii,am omorat animalele,dar acum a venit si vremea noastra sa murim,exact ca acei lastari de pomi ce ii smulgeam cu putere din pamant si ii aruncam...
    Un virus s-a raspandit peste tot in lume.Nimeni nu stie de ce si cum.Nimeni nu a putut sa faca nimic.Si eu voi muri in curand,dar vreau mai intai sa scriu asta.
    Am gresit,am gresit enorm.E cea mai mare eroare pe care a facut-o rasa pamanteasca.Se pare ca toti vom muri.Natura va renaste,impodobind Terra cu ceea ce era frumos si a disparut,cu ceea ce noi nu am apreciat.
    Imi pare rau,mai rau ca niciodata!Imi pare rau de mine,de fiinta mea,de sufletul meu ce a ramas prada amintirilor,de faptul ca trebuie sa mor...
    Imi pare rau.....

    RăspundețiȘtergere
  7. Pe ultima suta de metri m-am gandit sa ma bag:))


    Deschid ochii cu greu, imi simt pleoapele de o greutate colosala. Semiobscuritatea din jurul meu ma sperie, ei s-ar putea intoarce, acum, aici..Sunt prinsa intr-o capcana din care nimeni nu ma poate scoate, m-au legat si m-au lasat prada viciilor si amintirilor, de cand Terra era inca plina de oameni, nu de creaturi ale noptii, ce intra in vise si le transforma in cosmaruri, se hranesc din ele si te innebunesc..
    Vreau sa tip, dar nu imi gasesc vocea, este undeva izolata alaturi de muschii care nu vor sa reactioneze. Unde este acea fata, acea razboinica din mine, care lupta sa isi indeplineasca visurile si scopurile? A fost stearsa de pe fata pamantului, alaturi de celelalte fiinte. A fost strapunsa adanc de un cutit adanc care inca mai provoaca rani in interiorul inimii ei inghetate.
    Tacerea e apasatoare. Durerea e mortala. Sunt singura si totusi niciodata nu incetez sa sper ca ma vor elibera, dar stiu ca e imposibil. Astept ca cineva sa ma salveze- dar nici asta nu este mai aproape de realitate. Vreau sa plec, vreau sa mor, as da orice in aceste momente pentru a muri. Nu mai am nimic de pierdut.
    Ruinele in flacari din jurul meu imi fac pana si ochii sa tresara la vederea focului. Focul este durere, nu mai vreau sa doara..Inchid ochii si incerc sa ma folosesc de puterea mintii, cea pe care Jake m-a invatat sa o folosesc pana ca extraterestrii sa puna stapanire pe pamant. Pentru un moment credeam ca nu voi reusi, dar..dorinta mea a izbutit. Am icnit usor cand mi-am simtit mainile si picioarele din nou libere, desprinse din acele catuse ce ma strangeau si imi lasau urme adanci pe piele.
    Acum ce e de facut? Incotro sa fug? Sunt peste tot. Ii vad pretutindeni. Vin spre mine. Sunt din ce in ce mai aproape. M-au inconjurat. Ceva din mine nu ma lasa sa renunt. Acel ceva izbucneste si ma face sa ma simt puternica. O iau la goana si ma strecor printre ei. Inca un pas spre supravietuire. Daca izbutesc acum sa scap din stransoarea lor..sunt salvata. Daca nu..voi fi una de-a lor, si nu voi mai vedea niciodata lumina soarelui..
    Lupta..nu e un inceput. In acest caz, fuga este cea sanatoasa...Iar cele doua picioare stangi nu imi mai sunt acum de folos. Ma impiedic si lovesc la genunchi. Sunt in spatele meu. Trebuie sa ma ridic, trebuie..Dar e prea tarziu, si-a injectat deja veninul infect asupra mea...sfarsitul meu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Concursul s-a incheiat si rezultatele au fost afisate. (Ne cerem scuze pentru intarziere, dar mai bine mai tarziu decat niciodata!)

    Click pentru rezultate Felicitari tuturor participantilor!

    Citind parerile voastre, totusi, nu mi-am putut retine un oftat. Chiar toti credeti ca va veni Apocalipsa?

    Eu nu, si daca ar fi participat la acest concurs, cred ca descrierea mea ar fi fost ceva in genul acesta:

    Lumea si-a continuat dezvoltarea uimitoare. Tehnologia a avansat ametitor.
    Cu ani in urma, specia devenise amenintata cu disparitia din cauza ca natura era in declin, insa omul a actionat la timp. Acum, energia este eco si soarele, vantul si mareele furnizeaza destula cat sa sprijine nevoia actuala care, paradoxal, desi oamenii sunt acum aproape 10 miliarde, este mai mica decat la inceputul mileniului, multumita avansului tehnicii.
    Orasele s-au dezvolata incredibil de mult "in sus", insa si-au atins limita, si atunci omul s-a intors "pe pamant", incepand s-o ia in jos. Mare parte din metropole se gasesc acum sub nivelul solului.

    Aici traieste clasa de mijloc si, desi acum un secol, oamenii ar fi deplans absenta soarelui si a cerului, acum se simt stingheri in afara. Totusi, n-au uitat cum aata suprafata planetei. Exista simulatoare profesioniste, accesibile tuturor, care transforma iemdiat locuinta intr-o padure luxurianta, un oras din vremurile "pre-subterane" sau poate un sat antic.

    Oamenii sunt fericiti. Masinile au inlocuit majoritatea muncilor, oamenii lucrand ca programatori sau intretin sistemele. Majoritatea insa, lucreaza pe Internet, in industria divertismentului, care a explodat in ultimii ani, omul avand prea putine de facut ca sa nu se plictiseasca.

    Oamenii vorbesc engleza, necesara pentru "viata online", insa unii mai cunosc limbile folosite cu ani in urma. Nu mai exista razboaie pentur ca nu mai exista lupta pentru putere. Banii nu mai au valoarea pe care o aveau, pentru ca fiecare isi poate permite accesul la internet si simulatoarele. Saracia a fost eradicata. La fel si hotia. Criminalitatea s-a mutat online.

    Asa vad eu lumea in viitor. Nu mi se pare ideala, insa aici cred ca se va ajunge daca excludem intalnirea cu o rasa exterestra sau expansiunea pe alte planete.

    RăspundețiȘtergere
  9. si eu am citit cartea:X..felicitari castigatoarei!:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce idee buna de concurs! Felicitari castigatoarei!

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumos concurs! Felicitari castigatoarei! Eu nu am participat pentru ca am cele doua volume din serie! Si pot spune ca mi-au placut foarte mult! :*

    RăspundețiȘtergere