Citind povești despre cum ar putea arăta o societate post-apocaliptică, am întâlnit personaje care vor să reconstruiască lumea veche sau, din contră, să creeze una mai bună. Am întâlnit și resemnare uneori, dar niciodată atât de multă și de deprimantă ca în Dr. Bloodmoney, un roman în care nu sfârșitul lumii e șocant, ci faptul că e acceptat cu atâta ușurință.
Povestea:
În urma unor calcule greșite, testarea unor bombe nucleare în atmosfera terestră a însemnat și apariția unor mutanți care nu au membre, așa că au nevoie de proteze pentru a putea funcționa normal. Nu toți au apărut din cauza radiațiilor, unii dintre ei, precum Hoppy Harrington, fiind rezultatul unor medicamente nocive. Totuși, lumea a reușit într-un fel sau altul să integreze în societate acești noi cetățeni și, în plus, să-și continue progresul, primul cuplu de oameni urmând să plece în curând spre Marte.
În ziua lansării rachetei, însă, se declanșează adevăratul dezastru, deoarece America este bombardată de inamici. Hoppy reușește să supraviețuiască, la fel și Walt Dangerfield, unul dintre cei doi oameni trimiși pe Marte, care este acum condamnat să orbiteze Terra până când își va fi epuizat rezervele de hrană. El devine catalizatorul renașterii, transmisiunile sale ajutând comunitățile să facă schimb de informații.
Dar Hoppy nu e mulțumit de situația sa actuală, așa că își pune cunoștințele și puterile psihice și telekinetice în slujba propriului plan de a schimba lucrurile.
Părerea mea:
Când termin de citit o carte luminoasă, veselă sau măcar cu happy-end, mi-e în general destul de clar ce vreau să scriu despre ea, dar atunci când întâlnesc o carte sumbră, plină de sentimente din partea neagră a spectrului, mi-e mult mai greu să-mi dau seama cum să transmit faptul că merită citită. Unii dintre voi citesc tocmai ca să scape de negativitate, să evadeze în povești în care, în ciuda dificultăților, totul se termină cu bine. Însă în acest roman, chiar și finalul te lasă confuz, pentru că deși personajul negativ e învins, personajul victorios e suficient de ambiguu cât să te facă să te îndoiești că lucrurile vor deveni mai bune.
Într-un fel, Dr. Bloodmoney mi-a amintit de universul X-Men, dar privit cu adevărat din perspectiva umană. Mutanții din acest roman sunt cu adevărat înfricoșători, iar puterile lor, oricât de greu de crezut par la început, devin rapid un instrument de subjugare a oamenilor. De fapt, cel mai dezarmat aspect al poveștii este că la început, puterile lor nici nu par credibile, ci mai mult un fel de autosugestie generată de propria lor frustrare, așa că sunt ușor de ignorat... până când încep să pară din ce în ce mai reale, iar când pericolul e cu adevărat conștientizat, e prea târziu.
În plus, coperta gri se potrivește perfect, deoarece atmosfera întregului roman e apăsătoare și deprimantă. Nimeni nu pare vesel nici măcar din greșeală, adulții sunt veșnic preocupați de câte o problemă, iar singurul copil e uneori mai matur decât proprii părinți. Nimeni nu are o viață ușoară, toți au probleme externe sau interne, nici măcar cuplul care are o aventură nu e fericit.
Totuși, poate ar fi fost mai bine să fie mai puține personaje sau cele care sunt ar fi trebuit conturate mai bine, cel puțin la început. În debutul romanului, mi s-au părut prea mulți oameni, mi-era greu să rețin cine unde e și ce face. Din fericire, după o vreme m-a prins povestea și încet-încet am început să-i cunosc pe toți, să le înțeleg rolul în poveste și să mă afund în depresia lor.
Nu pot să spun că experiența de a citi Dr. Bloodmoney e una plăcută, dar cred că e un roman care merită citit. Merită să simți pe pielea ta senzația de dezorientare pe care ți-o dă romanul, pentru că limita dintre real și imaginar (în sensul de indus-de-o-minte-bolnavă) e destul de firavă. Și e bine să simți dezolarea prezentă în fiecare rând, pentru că deși nu e o experiență plăcută, e una care n-o să te lase indiferent și asta mi se pare mult mai important. Așadar, recomand cartea tuturor celor care vor să iasă din zona de confort și să accepte provocarea de a descoperi o lume gri în care speranța e doar un concept abstract.
Povestea: În urma unor calcule greșite, testarea unor bombe nucleare în atmosfera terestră a însemnat și apariția unor mutanți care nu au membre, așa că au nevoie de proteze pentru a putea funcționa normal. Nu toți au apărut din cauza radiațiilor, unii dintre ei, precum Hoppy Harrington, fiind rezultatul unor medicamente nocive. Totuși, lumea a reușit într-un fel sau altul să integreze în societate acești noi cetățeni și, în plus, să-și continue progresul, primul cuplu de oameni urmând să plece în curând spre Marte.
În ziua lansării rachetei, însă, se declanșează adevăratul dezastru, deoarece America este bombardată de inamici. Hoppy reușește să supraviețuiască, la fel și Walt Dangerfield, unul dintre cei doi oameni trimiși pe Marte, care este acum condamnat să orbiteze Terra până când își va fi epuizat rezervele de hrană. El devine catalizatorul renașterii, transmisiunile sale ajutând comunitățile să facă schimb de informații.
Dar Hoppy nu e mulțumit de situația sa actuală, așa că își pune cunoștințele și puterile psihice și telekinetice în slujba propriului plan de a schimba lucrurile.
Părerea mea:
Când termin de citit o carte luminoasă, veselă sau măcar cu happy-end, mi-e în general destul de clar ce vreau să scriu despre ea, dar atunci când întâlnesc o carte sumbră, plină de sentimente din partea neagră a spectrului, mi-e mult mai greu să-mi dau seama cum să transmit faptul că merită citită. Unii dintre voi citesc tocmai ca să scape de negativitate, să evadeze în povești în care, în ciuda dificultăților, totul se termină cu bine. Însă în acest roman, chiar și finalul te lasă confuz, pentru că deși personajul negativ e învins, personajul victorios e suficient de ambiguu cât să te facă să te îndoiești că lucrurile vor deveni mai bune.
Într-un fel, Dr. Bloodmoney mi-a amintit de universul X-Men, dar privit cu adevărat din perspectiva umană. Mutanții din acest roman sunt cu adevărat înfricoșători, iar puterile lor, oricât de greu de crezut par la început, devin rapid un instrument de subjugare a oamenilor. De fapt, cel mai dezarmat aspect al poveștii este că la început, puterile lor nici nu par credibile, ci mai mult un fel de autosugestie generată de propria lor frustrare, așa că sunt ușor de ignorat... până când încep să pară din ce în ce mai reale, iar când pericolul e cu adevărat conștientizat, e prea târziu.
În plus, coperta gri se potrivește perfect, deoarece atmosfera întregului roman e apăsătoare și deprimantă. Nimeni nu pare vesel nici măcar din greșeală, adulții sunt veșnic preocupați de câte o problemă, iar singurul copil e uneori mai matur decât proprii părinți. Nimeni nu are o viață ușoară, toți au probleme externe sau interne, nici măcar cuplul care are o aventură nu e fericit.
Totuși, poate ar fi fost mai bine să fie mai puține personaje sau cele care sunt ar fi trebuit conturate mai bine, cel puțin la început. În debutul romanului, mi s-au părut prea mulți oameni, mi-era greu să rețin cine unde e și ce face. Din fericire, după o vreme m-a prins povestea și încet-încet am început să-i cunosc pe toți, să le înțeleg rolul în poveste și să mă afund în depresia lor.
Nu pot să spun că experiența de a citi Dr. Bloodmoney e una plăcută, dar cred că e un roman care merită citit. Merită să simți pe pielea ta senzația de dezorientare pe care ți-o dă romanul, pentru că limita dintre real și imaginar (în sensul de indus-de-o-minte-bolnavă) e destul de firavă. Și e bine să simți dezolarea prezentă în fiecare rând, pentru că deși nu e o experiență plăcută, e una care n-o să te lase indiferent și asta mi se pare mult mai important. Așadar, recomand cartea tuturor celor care vor să iasă din zona de confort și să accepte provocarea de a descoperi o lume gri în care speranța e doar un concept abstract.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.