Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

joi, 23 februarie 2017

Recenzie: Tot timpul din lume de Teodora Matei

E a doua carte a Teodorei pe care o citesc și care reușește să mă suprindă prin tușele întunecate la care nu numai că nu mă așteptam, dar care sunt atât de vii și de sumbre încât mi-au dat fiori. Bine, întregul roman mi s-a părut o constantă surpriză: chiar și atunci când intuiam încotro se îndreaptă acțiunea în linii mari, modul în care mi se îndeplineau predicțiile mele a fost întotdeauna complet diferit față de așteptări. Și asta mi-a plăcut foarte, foarte mult!

Povestea:
Marek este un compozitor ale cărui creații se vând ca pâinea caldă. În fiecare dintre ele, încearcă să o surprindă și să o descrie pe Clara, soția lui, și momentele lor petrecute împreună. Totuși, în ciuda iubirii pe care Marek i-o poartă, Clara se simte mereu pe locul al doilea, înțelegând cu fiecare zi că Marek va rămâne veșnic fidel mai întâi muzicii, apoi ei.

Ava este o pianistă care trăiește alături de mama ei și care, întâlnindu-l pe Aiden, începe să spere la un viitor în care nu va mai trebui să trăiască de pe o zi pe alta. Totuși, ultimul contract pe care tânăra îl acceptă îi pune în pericol relația, mai ales pentru că îi cere să trăiască o vreme într-o altă localitate.

Destinul îi va aduce împreună pe Ava și Marek, iar muzica pe care amândoi o iubesc va deveni nu numai legătura de nezdruncinat dintre ei, dar și cheia către un deznodământ neașteptat.

Părerea mea:
Fiind februarie, luna iubirii, mi-am propus să citesc doar romane de dragoste, însă de fiecare dată am descoperit povești mult mai profunde decât mă așteptam. Tot timpul din lume începe destul de abrupt, cu o relație care se degradează înspăimântător de repede, așa că devine evident că e doar un preambul pentru ceea ce urmează. Totuși, deși finalul căsniciei dintre Marek și Clara e previzibil, modul cum acesta se întâmplă m-a surprins profund.

De fapt, întregul roman e suprinzător, dar într-un mod aparte. Încă de la primele capitole, e destul de clar că relația dintre Marek și Clara e condamnată, la fel cum e clar că Ava nu va găsi ce are nevoie în Aiden, la fel cum micile indicii de pe parcursul poveștilor celor două relații nereușite sugerează că Marek și Ava se vor întâlni, așa că nici măcar nu poate fi considerat un spoiler. Dar detaliile, modul cum destinul îi aduce pe cei doi la un loc, toate acestea sunt neașteptate. Ba chiar și relația lor devine o surpriză nu prin existența ei, ci prin motivațiile celor doi, prin modul cum relația funcționează. E fascinant pentru un cititor să vadă cum, deși are dreptate când presupune ceva, romanul reușește să-l surprindă în continuare.

Vorbeam la început și despre scene întunecate, tenebroase... sunt extrem de vii și de marcante. Sunt dovada că forțele oculte, indiferent de cine sau de ce se joacă cu ele, sunt mai mult decât pot oamenii controla și sunt deseori lucruri care ar fi fost mai bine să nu fie trezite. E vechea regulă a magiei: faptul că totul are un preț și fericirea obținută prin astfel de mijloace nu poate fi completă.

Totuși, scenele sumbre nu sunt punctul focal al romanului, însă constituie un detaliu frumos care conturează scenele „gri”, marcate de suferința celor doi protagoniști. Poate n-am fost mereu de acord cu deciziile lor, dar le-am înțeles durerea, am empatizat cu ei și, pe alocuri m-am regăsit în fiecare dintre cei doi. Tocmai de aceea, am ajuns să țin la ei, ceea ce e destul de ciudat ținând cont de relația lor... Dar la final, sunt niște oameni pe care viața i-a pedepsit și deși n-aș dori nimănui un astfel de destin, povestea lor e o poveste foarte bună, care nu are clasicul final fericit. Și oamenii au nevoie și de astfel de povești.

Și muzica, of, muzica...! E atât de prezentă în acest roman, e atât de des în gândurile compozitorului și ale pianistei, e explicată și, simultan, abstractizată atât de frumos, e interpretată pe înțelesul tuturor și în același timp, misterioasă... Muzica devine un personaj la rândul ei și fiecare mențiune a acesteia îți lasă acel sentiment pe care îl ai când simți un cuvânt pe vârful limbii, dar nu ți-l poți aminti... Am citit la un moment dat o poveste scurtă în care unui om i se oferea posibilitatea injectării cu o substanță care să-i permită să vadă sunete, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp și doar o singură dată în viață. Omul respectiv acceptă și, desigur, când efectul substanței trece, lumea i se pare searbădă. Așa m-am simțit și eu, pentru că citind Tot timpul din lume, pentru o scurtă perioadă de timp, am putut să înțeleg și să simt muzica, să văd mesajul ascuns al notelor care până atunci nu-mi spuneau nimic... Practic, deși știu că notele muzicale sunt ca un alfabet, nu am știut niciodată să „citesc” o melodie, dar acest roman mi-a servit, pentru scurt timp, ca translator.

Așadar, recomand această carte celor care iubesc muzica, indiferent dacă o înțeleg cu adevărat sau nu, dar și tuturor celor care vor să citească o poveste de dragoste atipică și suprinzătoare, cu o tușă întunecată și fără clasicul happy end.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.