Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

vineri, 30 decembrie 2016

Leapșa: 2016 review

A venit momentul pentru tradiționala leapșă de final de an, în care provoc bloggerii să facă o „recenzie” a anului care tocmai s-a încheiat. Și pentru că am renunțat la ideea cum că leapșa trebuie să aibă număr de întrebări egal cu ultimele două cifre ale anului, am redus întrebările la 10, care sper să devină și ele tradiționale.

1) Câte cărţi ai citit în 2016?
50 fix, așa că pot să sper ca 2015 să rămână singurul an în care n-am reușit să-mi îndeplinesc obiectivul de 50 de cărți pe an.

2) Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?
Devine din ce în ce mai greu să aleg câte o carte în fiecare an, dar uitând-mă peste titlurile citite anul acesta, mi se pare de-a dreptul imposibl, am zeci de titluri care m-au impresionat. Voi alege, așadar, Hoțul de moarte al lui Miloș Dumbraci, pentru că pe lângă faptul că e un volum excepțional, este și prima carte din proiectul Blogosfera SF&F, care mi-e extrem de drag.

3) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2016?

„- Dar poți iubi tu doi oameni deodată ? - E numai unul, Marisa. Mereu doar unul. Se plimbă singur prin lume și ți se oprește în prag, te uiți la el, el la tine, e numai unul - unul a fost și unul rămâne. Îi ceri să intre, să treacă pragul, dar el n-o face și tu știi că te iubește, și tu-l iubești pe acel om. E numai unul. Același, mereu.”
© Flavius Ardelean - Miasma - Editura Herg Benet

4) Care carte citită în 2016 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
Pilda semănătorului de Octavia E. Butler, un roman care se chinuie prea mult să facă morală cititorului și pierde din vedere povestea.

5) Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?
Am participat la o mulțime de evenimente, de la Clubul de Lectură Nemira, care împlinește curând 4 ani, la lansări de carte fără număr, la ședințele ProspectArt, la RomCon, la târgurile mari de carte (Final Frontier, Bookfest, Gaudeamus)... preferatul meu, însă, a fost chiar evenimentul organizat de mine (supriză surpriză, cine s-ar fi așteptat?), prima întâlnire B3 - Book Bloggers of Bucharest.

6) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2016?
Arrival, clar. Cu multe multe inimioare pentru că ecranizarea face cinste materialului sursă și pentru că e un film SF bun în general.

7) Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2016 pentru tine?
Nerăbdare. Mi se pare că anul acesta a trecut ca vântul, pentru că mi l-am petrecut așteptând cu nerăbdare următorul lucru, fără să mă concentrez aproape deloc pe prezent. Voiam doar să treacă o dată zilele până la x, apoi până la y și tot așa, din una în alta, până când am rămas fără zile în 2016.

8) E vreun moment de anul acesta pe care nu vrei să-l uiţi?
N-am să menționez din nou propriul eveniment (ups, tocmai am făcut-o. #reclamăăă!), ci o vacanță de câteva zile la mare în iulie, în care am prins primul meu răsărit de soare și am trăit niște clipe faine.

9) Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2016?
Am călătorit în afara țării! Am fost câteva zile în Londra, în vizită la sora mea de ziua ei și a fost pur și simplu incredibil. Am zburat pentru prima dată cu avionul, am călcat pentru prima dată pe pământ străin, am decorat pentru prima dată un tort și am descoperit că sunt pur și simplu incapabilă să trec strada :))

10) Scrie o dorinţă pentru anul 2017.
Să termin facultatea. Serios, încă de vara asta, când am început să gust din ceea ce înseamnă viața unui angajat, pur și simplu ard de nerăbdare să închei o dată pentru totdeauna cu viața de student și să încep să-mi construiesc o viață proprie. E un sentiment destul de fain când îți dai seama că „te-ai făcut mare”, de care a început să-mi fie dor de cum au reînceput cursurile.

Invit pe toată lumea să preia această listă de întrebări, dar în mod deosebit voi nominaliza câțiva bloggeri: Leontina (Everything and anything), Silviu (Assassin CG), Liviu (FanSF), Ileana (Nantan Lupan), Silvia (Cu mintea la... SF), Veronica (Goldypedia), Mihaela (Ce citește Miss Shady), Andreea (Padeniye), Ștefan (Catharsis Writing) și Răzvan (Gazeta de film). Și, nu în ultimul rând:
La mulți ani tuturor!

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Evenimente: Prima întâlnire B3

Luna trecută vă anunțam că am creat un grup de facebook prin intermediul căruia vreau să adun o comunitate de bloggeri de carte care să se întâlnească și offline. Luna asta am avut prima întâlnire și deși n-a fost așa cum mă așteptam eu, mi-a încărcat bateriile suficient cât să vreau să continui să organizez astfel de întâlniri tot anul viitor.

După cum am stabilit împreună, ne-am întâlnit duminica trecută la ceainăria La un Ceai, unde am invadat subsolul. În total, am fost 10 oameni, nu toți bloggeri de carte, dar toți dornici să ne cunoaștem. Figura nouă pentru mine a fost Miss Shady, o bloggeriță plină de viață, gata să facă parte din comunitatea noastră deși blogul ei avea, la vremea respectivă, doar o săptămână. La polul opus, ni s-a alăturat o parte din seară Assassinul, care are peste 6 ani de când a devenit blogger. Într-o ordine complet aleatoare, au mai fost prezenți Leontina, Halona Keane, Silvia și Răzvan.


© Andreea/Kitty, un fotograf care a venit din Londra pentru eveniment ;)

Pe parcursul orelor împreună, am discutat despre... de toate! De la cum ne-am apucat de blogging la statistici și ce facem cu ele. De la problemele cu diferitele lanțuri de librării online la cum ne facem de cap la târguri. De la evenimente organizate de alții la proiectele noastre. De la genurile literare care ne plac până la formatul cărților. De la ultimul film văzut și până la stilurile de scriere din limba japoneză. De la orice ne-a trecut prin cap și până la orice am fi vrut să știm de la alți bloggeri.

De fapt, după ce ne-am dat drumul, toată seara a părut mai puțin un eveniment și mai mult o ieșire între prieteni, așa că, din acest punct de vedere eu cred că mi-am atins scopul. Oamenii există, au chef să se cunoască, potențialul unei comunități există. Check, check & check. Și m-am simțit bine, deși inițial am avut un munte de emoții și deși mă prinsese începutul unei răceli care și-a făcut de cap cu mine săptămâna asta.

Dar aș minți să spun că sunt mulțumită. Mi-aș fi dorit să văd mai mulți oameni acolo (înainte să pornesc grupul, când totul era doar o idee, ținta mea pentru prima întâlnire era de minimum 15 oameni, dintre care măcar 10 să fie bloggeri de carte). Mi-aș fi dorit să văd o parte din oamenii care mi-au spus că vor veni și n-au făcut-o (dar, spre suprinderea mea, două persoane m-au anunțat în acea zi că nu pot ajunge, nu mă așteptam să simtă cineva că ar trebui să-mi spună, eu credeam că în astfel de situații, oamenii doar nu apar... A fost o supriză plăcută). Din fericire, am câteva idei despre cum să adun mai mulți oameni data viitoare, sper să și funcționeze, ținem degetele încrucișate.

Totuși, trăgând linie, a fost bine. Din punctul meu de vedere, a fost un pas înainte. Mic. Minuscul. Cu o destinație foarte neclară. Dar totuși un pas înainte, deci o mică victorie personală. Am organizat un evenimeeeeent! Mami, mami, sunt la teveee am scos niște oameni din casă! Și n-am tremurat de emoțieeee.... prea tareeee! :))

Vă mulțumesc tuturor celor care ați venit, mulțumesc surorii mele pentru că ne-a făcut poze, mulțumesc La un Ceai că ne-ați primit și sper să ne revedem în ianuarie. Și mulțumesc anticipat tuturor blogerilor care o să mai intre în grup, ca să putem să organizăm următoarea întâlnire. Între timp, lecturi plăcute!

miercuri, 7 decembrie 2016

Blogosfera SF&F: Hoțul de moarte - Miloș Dumbraci

Întotdeauna mi s-a părut mai ușor să scriu recenzia unui roman, comparativ cu a vorbi despre un volum de povestiri. Motivul e destul de simplu: în cazul unui roman, e mai ușor să spui ce se întâmplă în cateva cuvinte și să vorbești apoi despre cum te-a impresionat povestea pe care ai citit-o. Volumele de povestiri, în schimb, sunt mai greu de rezumat (pentru că referindu-te la o singură povestire, e greu să nu dau spoilere, iar de cele mai multe ori, a le rezuma pe toate durează prea mult), personajele sunt deseori prea multe și prea schițate, atmosfera și impactul ei diferă de la povestire la povestire... Riști să te pierzi în detalii sau să fii prea vag. Totuși, în timp ce citeam Hoțul de moarte, mi s-a părut mai simplu, mi-am dat seama pe parcursul lecturii că știu ceea ce vreau să spun.

Deși fiecare povestire în parte are farmecul ei, cel mai mult mi-a plăcut faptul că întregul volum este extrem de imersiv. Fiecare povestire te aruncă pur și simplu în mijlocul unei alte lumi, cu alte reguli și e foarte ușor să lași în urmă orice fel de gând despre realitatea înconjurătoare și să te abandonezi misunii de a descoperi ce este acea nouă lume și cum funcționează ea.

Iar ideile sunt pur și simplu fascinante: un viitor în care oamenii au dispărut, lumea fiind divizată între două instanțe ale aceluiași IA (oare?)... care au secrete una față de celalată! Sau o istorie alternativă punctată de călătorii în timp care explică într-un mod original epidemiile care au afectat umanitatea de-a lungul istoriei... și nu numai umanitatea! Sau o nouă versiune a unei apocalipse zombi, unde de data asta, supraviețuitorii se află în Rusia... Și, desigur, preferata mea, un Pământ văzut ca o grădină în care niște dragoni asemănători celor din cultura chineză sunt cultivatorii, iar oamenii sunt un fel de răsad mai aparte.

Interesant e că fiecare povestire debutează cu o frază scurtă, explicativă, procedeu pe care nu l-am mai găsit la un alt autor. Deși inițial acea descriere mi s-a părut cumva nelalocul ei, parcă răpindu-mi din plăcerea descoperirii pe cont propriu, am ajuns să o consider un factor în plus în crearea unui suspans care se regăsește în fiecare povestire. De fapt, dacă ar fi să încerc să găsesc o trăsătură a tuturor povestirilor care să le lege și să dea unitate volumului, aș alege clar acest suspans atent construit. Parcă niciodată n-am putut ghici ce urmează să se întâmple, uneori am avut senzația că nici măcar nu pot lansa ipoteze, cu atât mai puțin să intuiesc care urma să fie deznodământul.

Și dacă tot am adus vorba la început despre personaje... deseori, o povestire poate doar să creeze un șablon al unei persoane pe care, dacă ai putea-o cunoaște mai în detaliu, ar putea să-ți fie dragă. Totuși, aici avem parte de două personaje recurente, dintre care preferatul meu a fost Șamanul. Întotdeauna astfel de oameni sunt înveliți într-un aer de altceva, misticismul lor, oricât de rizibil ar putea să pară, capătă altă formă atunci când lumea din jur nu se mai supune normelor. Tocmai aici e farmecul, în ideea că nu am ajuns să cunoaștem toate misterele acestei lumi, așa că misticismul încă își are locul lui. Cine știe, poate peste secole știința va ajunge din urmă intuiția și fantomele, spiritele, demonii și alte lucruri pe care acum le considerăm închipuiri vor putea fi explicat rațional unor oameni ai viitorului. Dar chiar și așa, exită un anume farmec naiv în a privi fără să înțelegi și a vedea doar magia, nu și motivele din spatele ei.

Am divagat... și de asta mi-a plăcut volumul acesta! Fiecare povestire e mai mult decât o evadare, e mai mult decât un joc cu autorul în care scopul tău e să ghicești deznodământul și scopul lui e să te pună pe o pistă falsă. Fiecare povestire te provoacă să gândești, să-ți pui rotițele în mișcare, să te întrebi „cum ar fi dacă...?”. De fapt, fiecare povestire a fost ca o readucere aminte a motivelor pentru care m-am îndrăgostit inițial de genul SF&F: pentru că dincolo de fuga de realitate, dincolo de suspans, te provoacă să-ți pui întrebări, să-ți schimbi perspectiva, să gândești altfel pentru o vreme... sau poate, pentru totdeauna.

Totuși, nu e totul lapte și miere. M-a dezamăgit puțin ultima povestire, intriga a fost parcă prea de tot, nivelul tehnologic părea parcă prea mare ca să mai permită astfel de erori de judecată parcă prea... naive? Poate și ștacheta mea a fost ridicată prea sus de restul volumului, poate cu ceva explicații suplimentare aș putea fi convinsă că n-a fost o greșeală copilărească, dar textul în sine nu m-a convins că lucrurile se puteau desfășura altfel. Totuși, deznodământul a compensat puțin, pentru că e foarte emoționant (cum îi place fetiței plângăcioase din mine) și e o „pedeapsă” pe măsura erorii, ba poate puțin prea dură, prea tristă... Oricum, indiferent ce senzație vă lasă, la final recitiți Poveste amară, de foc și pară. E absolut superbă!

De fapt, recitiți orice v-a plăcut, pentru că dacă vă plac poveștile în care lumea nu e chiar așa cum o știm noi și dacă vă place să fiți provocați să descoperiți dedesubturile acestor lumi, atunci sigur măcar una dintre povestirile din cuprinsul Hoțului de moarte o să vă depășească așteptările!

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Hoțul de moarte, le găsiți pe blogurile: Assasin CG, Cu mintea la... SF, FanSF și Nantan Lupan.
Pentru luna ianuarie, am ales să citim Colți-lungi de Alex Cuc. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

joi, 1 decembrie 2016

Recenzie: Maya (Omul-fluture #2)

Povestea:
După ce Sandra a fost arestată, unicitatea ei a ajutat-o să schimbe un prizonierat pe altul, iar acceptul ei de a deveni cobaiul unei echipe de cercetători îi oferă în plus și promisiunea că toate visele ei se vor împlini. Totuși, poliția nu a dispărut complet din viața ei, Alex devenind parte principală din echipa care o studiază pe Sandra, în timp ce Dana și Oliver se întâlnesc ocazional cu ea deoarece ei continuă să lucreze la ancheta lor despre Lucas.

Însă viața îi poartă pe toți în alte direcții. Dana este chemată înapoi la Secția Zece pentru a investiga un caz suspect în care este implicat un fost coleg. Alex este forțat de contractul său să păstreze confidențialitatea asupra unor aspecte ale experimentelor, îndepărtându-se de colegii săi. Oliver se simte abandonat de toată lumea. Iar Sandra primește tot ceea ce și-a dorit, dar lucrurile bune nu durează, mai ales că o parte din visele ei pătrund cu adevărat în realitate.

Între timp, și Antonia Spaletti încearcă să-și găsească un loc pe străzi, dar se trezește alături de Randall, copilul autist care pare a ști mai multe lucruri decât trebuie. Și Kwanza, un personaj nou, vine să ne demonstreze că supriza de la începutul primului volum a fost doar începutul dintr-un lung șir.

Părerea mea:
Întotdeauna la finalul unei cărți bune, îți vei dori o continuare. Nu neapărat pentru că ar mai fi ceva de spus, nu pentru că finalul a fost prea deschis, personajele secundare prea neglijate sau povestea prea scurtă. O carte bună e exact așa cum trebuie... dar tot ai mai vrea să petreci câteva ore în lumea pe care ai ajuns s-o îndrăgești, în universul în care ai vrea să te muți mâine, dacă s-ar putea.

Totuși, deși mi-am dorit o continuare imediat după ce am terminat de citit Omul-fluture, reacția mea sinceră atunci când am aflat că va apărea Maya a fost să mă întreb de ce? Finalul primului volum mi se păruse suficient de... final, răspunsese la suficiente întrebări cât să-mi dea sentimentul de încheiere și lăsase suficiente lucruri nespuse cât să rămână interesant, cel puțin pentru mine. Am observat că îmi plac finalurile mai deschise, nu vreau întotdeauna răspuns la absolut tot, așa că m-am temut că o continuare va veni să răspundă unor întrebări cărora deja le găsisem un răspuns propriu.

Din fericire, am aflat de ce? citind cartea și e exact răspunsul pe care l-ar da un cititor îndrăgostit de un roman: pentru că universul din această serie e prea bogat și prea cuprinzător ca să fie explorat într-un singur volum. Spre deosebire de primul volum, această explorare se petrece mai subtil, accentul tinde să cadă pe personaje, însă în fundal se întâmplă lucruri incredibile care, puse cap la cap destramă și reconstruiesc impresiile despre granița dintre real și virtual.

Apropo de personaje, poveștile lor personale pe care eu le-am crezut încheiate nici măcar nu începuseră. Sandra, cu care empatizasem într-un mod ciudat în primul volum face un pact cu diavolul care m-a făcut să-mi pară și mai rău de ea, pentru că sunt convinsă că sub toate straturile de frustrare, chiar e un om bun. Însă marile vedete ale volumului au fost, din punctul meu de vedere, Oliver și Dana. Dacă în primul volum, ea mă irita și el mi se părea simpatic, am reușit să-mi schimb complet părerea despre amândoi... pentru că acum ea mi-e simpatică, în timp ce pe el am ajuns să-l antipatizez. Și o mențiune onorabilă merită și Kwanza, care e un personaj foarte ingenios creat, iar descoperirile sale din finalul volumului, care îl implică și pe Randall (e așa greu să nu dai spoilere, acțiunea e prea faină ca să nu vrei s-o discuți cu toată lumea!!) sunt nu doar suprinzătoare, dar și fascinante!

Mai mult, mi s-a părut excelent modul în care ideea de om-fluture e doar sugerată în primul volum și explorată pe îndelete în al doilea, în timp ce ideea de „maya” e doar sugerată în acest volum, cu promisiunea unor explicații în ultimul roman al trilogiei. În plus, am descoperit și o inadvertență din Omul-fluture la care nu mă gândisem și care acum și-a găsit motivația, care o să vă lase cel puțin la fel de impresionați ca deznodământul primului volum.

Așadar, dacă nu v-ați apucat de această serie încă, e momentul, pentru că deși volumul al treilea va apărea anul viitor, e genul de serie care cere o pauză între volume, pentru că merită să încerci să-ți creezi propriile ipoteze... pentru ca apoi Lucian și Teodora să ți le spulbere. Și cum eu nu mă pot abține să nu citesc volum după volum dacă le am în casă, pauza impusă de distanța dintre apariții e exact ce aveam nevoie. Așa că iarna asta evadați din realitatea noastră în realitatea virtuală a celor doi autori, e cea mai bună destinație de vacanță pentru cei care au poftă de o aventură... ca la carte!