Zmeucica + Făt-Frumos de la ANAF = Atelier Crux #8

Duminica trecută am ieșit cu Atelierul la soare, pentru că ediția aceasta s-a desfășurat pe terasa La un ceai. De data asta, am încercat să scriem un basm, dar nu unul oarecare, ci unul trăznit, cum ies toate poveștile pe care le scriem împreună.


© Alexandru Max Orbescu
Am început cu partea teoretică, în care Dan Rădoiu ne-a vorbit despre Vladimir Propp și despre etapele pe care le-a identificat acesta într-un basm. Deși, conform Wikipedia, sunt 31 de etape structurale, noi am discutat doar despre 5, Dan sfătuindu-ne să nu încercăm să trecem prin toate etapele într-o poveste, dându-ne exemplul personal: atunci când a încercat, rezultatul a fost cel mai slab text pe care l-a scris vreodată.

Revenind la etapele discutate, ele au fost: absența (cineva sau ceva lipsește, echilibrul fiind astfel rupt), interdicția (eroul nu are voie/este sfătuit ferm să nu întreprindă o anumită acțiune), încălcarea interdicției (desigur, eroul face exact acel lucru interzis), iscodirea (răufăcătorul încearcă să obțină o informație de la erou), divulgarea (eroul, deseori naiv sau prea bine intenționat divulgă acea informație, fără să realizeze neapărat gravitatea faptei). După aceste explicații, am decis că dacă reușim să încorporăm aceste 5 părți în poveștile noastre, ne declarăm mulțumiți.

Și am trecut la partea noastră preferată: creionatul personajelor. Am decis că protagonista noastră va fi o femeie, Mirabela Dafin, prințesa zmeilor (pe care am poreclit-o repede Zmeucica). Având trei frați mai mari, a fost mereu răsfățata familiei Dafin, paznicii muntelui unde creștea dafinul, un puternic halucinogen pentru pământeni.

În urma discuției punctată cu comentarii despre cum sunt basmele cu adevărat, câteva dintre revelații distrugând niște copilării, am decis ca aproape-antagonistul să fie Făt-Frumos de la ANAF, un băiat de bani-gata care vrea să se căpătuiască. Prin urmare, atunci când l-a întâlnit pe Fane, calul năzdrăvan evadat din tărâmul zmeilor, Făt-Frumos l-a pus repede la muncă la grătar, profitând de răceala/alergia calului, care strănută flăcări pe nări. Singurul lucru care îl ajută pe Fane să-și țină boala sub control este Bixtonimul, de care a devenit dependent (și cu care îl mituiește FF).

Având în minte personajele, am început să spunem pe rând câte o parte a poveștii, fiecare încercând să creeze o scenă corespunzătoare unei etape dintre cele 5 discutate. Am vrut să notez rezultatul, dar nu pot să scriu atât de repede și am renuțat de tot la notițe când am luat cuvântul. Totuși, în linii mari, ideea era că Zmeucica se trezește într-un castel pustiu, singurul „indiciu” fiind penele albe de pe podele, care duc spre subsolul unei îi era interzis să intre. Știind unde ascundeau frații ei cheia, Mirabela încalcă interdicția și intră în camera unde se afla portalul interdimensional, prin care trece... și ajunge în curtea lui Făt-Frumos, unde acesta făcea un grătar cu ajutorul lui Fane.


© Alexandru Max Orbescu
A urmat un moment de teatru de improvizație, cu prietenul meu întruchipându-l pe Făt-Frumos, o tânără din grup devenind Zmeucica, iar Șerban Andrei Mazilu jucând rolul calului. După, am mai lucrat în grup la idee, luând decizia să transformăm cheia în talismanul cu care se putea călători între lumi, talisman pe care FF i-l subtilizează Zmeucicăi. De asemenea, Fane a căpătat și el ceva backstory, devenind un tânăr rătăcit pe care fratele său, Pegasul (responsabilul pentru palatul plin de pene) îl caută. Apoi, unii dintre noi au încercat să scrie aventurile fetei-de-zmeu în lumea noastră, iar ceilalți au scris despre Făt-Frumos și întâmplările prin care trece el pe lumea celalaltă.

Rezultatele au fost care mai de care mai diferite, provocarea cea mai mare fiind ca, de data asta, să aibă și final. Dacă nu mă înșel, am fost singura care n-a reușit să și încheie, daaar nu e timpul pierdut, o să încerc să mai lucrez puțin la text săptămâna asta, să vedem dacă reușesc s-o aduc pe Zmeucica înapoi acasă. Și să mai tai din cuvinte, nu mi-am dat seama cât de mult am supra-abuzat de cuvântul „tânara” până n-am citit textul cu voce tare (exercițiu foarte util, pe care îl recomand oricui scrie).

Între timp, însă, vă propun să ne vedem în număr cât mai mare la Atelierul din mai, pentru că atunci când mulți oameni creativi se strâng la un loc, rezultatul e o după-amiază plină de râsete. În plus, atelierele acestea fac bine și la îmbunătățirea imaginii despre propria persoană: eu nu mi-aș fi imaginat despre mine nici că sunt creativă, nici că pot scrie ceva coerent în mai puțin de jumătate de oră, nici că voi citi vreodată în public ceva scris de mine, cu atât mai puțin să încerc să spun un fragment de poveste pe loc... pe scurt, acest Atelier e locul ideal unde să vă dezvoltați aptidunile legate de scris, dar și de vorbit în public, pentru că veți fi înconjurați de cruxieni, care sunt nu numai foarte prietenoși, dar și de mare ajutor. Ne vedem în mai!