Jurnal: O balanță... amețită

Am schimbat titlul articolului de vreo 3 ori în ultimele 5 minute, celalte variante fiind variațiuni pe tema „în sfârșit, libertate!”. Ideea e că am scăpat de sesiune și, ca de obicei, o să bat câmpii despre cum mi s-a părut semestrul ăsta, dar a fost cel mai stupid final de „stresiune” de până acum pentru că deși sesiunea s-a încheiat în mod oficial marți, când am dat și ultimul examen, stresul s-a terminat abia acum câteva ore, când am primit rezultatele acelui ultim examen. Nu știu alții cum sunt, dar la noi rezultatele se primesc în ziua examenului sau cel târziu a doua zi dimineața, nu peste o sută de ani. Și dacă examenul e unul la care n-ai habar dacă ai făcut de 10 sau de 4 pentru că nu știi cum se corectează... 2 zile sunt o problemă. Mă rog, s-a rezolvat cu bine, deci se poate spune că a meritat. Și mai am 10 zile de vacanță, așa că n-ar trebui să mă plâng, nu?

Totuși cred că exact asta o să fac, pentru că semestrul ăsta nu mi-a plăcut absolut deloc. Fără glumă, au fost dimineți în care mă întrebam de ce naiba mă mai duc. Nu mă așteptam și nu mă aștept să-mi placă tot ce facem, nu plec de la premiza că fiecare om care îmi predă ceva va emana prin toți porii plăcere pentru ceea ce face, pasiune cu atât mai puțin, nici măcar nu mă aștept ca toți să fie făcuți pentru meseria de profesor... dar nici măcar unu' care să-mi placă nu s-a putut? Am avut un singur prof căruia nu pot să-i critic modul de predare, ceea ce e foarte puțin nu neapărat ca număr, cât ca lucru pe care poți să-l spui. Adică „nu pot să-l critic” nu e nici pe departe „a fost un curs ok”, care din nou e departe de „băi, cursul ăla chiar a fost super”... Și în afară de proful cu pricina, restul... nope. N-am să dau nume sau materii, am zis ce am avut de zis în formularele de feedback (unde chiar am fost mai diplomată decât mă credeam în stare), dar o să fiu fair play până la capăt: după primele săptămâni, n-am mai dat pe la majoritatea cursurilor. Am decis că decât să dorm 3 ore la un curs pe care nu că nu vreau, dar nici măcar nu pot să-l urmăresc, mai bine fac ceva productiv sau măcar dorm la mine în pat, că e mai comod și mai politicos. Am mai fost pe la fiecare curs cel puțin o dată pe parcursul semestrului și mi-am confirmat singură faptul că n-am motive să-mi regret absențele. Totuși, poate am nimerit eu prost și poate profii chiar erau ok la cursurile la care eu am lipsit. Mă îndoiesc, dar e posibil... De asemenea, e fair play să menționez și că am avut și niște asistenți buni și foarte buni pe la unele materii, chiar dacă profii nu s-au ridicat la nivelul minimal la care speram.

Partea bună? Am înțeles că problema e la mine: omul de la catedră contează enorm pentru mine. Dacă mi se pare că lui nu-i pasă, clar nu poate să-mi pese mie. Ceea ce nu e bine... pentru mine, că lor nu le pasă :)) În rest, singura parte faină la facultate au fost chestiile extracuriculare pe care le-am făcut. Pe lângă faptul că m-am distrat enorm, am avut ocazia să învăț by doing chestii foarte utile, printre care și lucruri legate de interacțiuni umane. Eu mă consider cam praf la partea socială a vieții în general, așa că oportunitatea de a lucra cu oameni a fost mai mult decât valoroasă. În plus, în toate activitățile extra au fost implicați oamenii ăia care emană pasiune la care mă refeream mai sus și nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru că am avut norocul să-i găsesc. Oamenii ăștia erau răspunsul pe care mi-l dădeam când mă întrebam ce rost are să mă mai deplasez până la facultate.

Bine, acum că am scăpat (temporar) de toate lucrurile neplăcute, mi-e ușor să găsesc momentele reușite, lucrurile faine învățate și faptul că baza motivației mele de a continua facultatea nu sunt doar niște oameni cu care, acum că îi cunosc, aș putea să-mi petrec timpul și în afara facultății, ci faptul că mie încă îmi plac calculatoarele și ceea ce poți face cu ele și încă mai am destule de învățat. Plus că-mi păstrez speranța ca pe viitor să am în față oameni de la care să-mi facă plăcere să învăț.

În absența lor, însă, pe lângă faptul că a trebuit să mă chinui să mă motivez să-mi pese de ceva semestrul ăsta, mi-a fost mai greu ca de obicei să împac facultatea cu cititul. Dacă e să-mi fac o radiografie interioară grosolană, exact astea sunt cele două laturi principale ale mele: sunt studentă și sunt cititoare. În ordinea asta, deși semestrul ăsta a trebuit să lupt cu mine însămi să-mi păstrez prioritățile în ordinea corectă. De asta am menționat balanța amețită în titlu, pentru că mi-a fost foarte greu să-mi păstrez echilibrul. Când lumea reală nu-ți convine, a atât de ușor să-i întorci spatele în favoarea unei cărți, e aproape înfricoșător de ușor să nu-ți pese. Problema e că nu funcționează, capul vârât în nisip nu rezolvă nimic, problemele sunt tot acolo, doar că timpul în care poți să le rezolvi e mai mic. Și de parcă nu e de-ajuns, e obositor să te lupți cu propriul tău sictir mai ales când cei din jur se chinuie să ți-l alimenteze. De asta a fost un semestru obositor și solicitant, nu pentru că materiile erau deosebit de grele/abstracte/inutile (deși unele au fost), ci pentru că mi-a fost greu să mă motivez doar eu, fără sprijin exterior. Am reușit în final, și sunt chiar mândră de mine, mai ales pentru că se pare că nu am atins vreun grad nemaipomenit de „miserupism” pentru că am depășit semestrul și mai ales sesiunea destul de onorabil. N-a fost chiar frumos, pentru că nefiind sigură pe anumite lucruri mi-a fost greu să mă autoevaluez și am așteptat majoritatea rezultatelor destul de stresată (totuși, comparativ cu alți colegi, chiar eram un munte de calm, ceea ce a fost drăguț, e interesant să vezi cum reacționează oamenii la stres, plus că a transforma experiența într-un moment de studiu social m-a ajutat să mai uit de propriul meu stres), dar în final a fost un capitol destul de ok din studenție... Până la urmă, m-am plâns doar în 5 paragrafe, se putea mult mai rău :))

Random thought #1: E ciudat că deși n-am avut niciun profesor extraordinar semestrul ăsta, n-am avut nici vreunul oribil. În schimb, atunci când am cunoscut cel mai fain Prof-cu-majusculă, am cunoscut și cea mai abjectă ființă de pe fața pâmântului... O exista vreo balanță care asigură echilibrul profilor....

Random thought #2: Am aflat rezultatele ultimului examen prin telefon de la o colegă, pentru că nu eram acasă... ci în Cărturești Carusel (impresii mâine... azi... whatever, vineri!), pentru că am vrut să văd noua librărie încă din prima zi... Se poate spune, prin urmare, că vacanța mea a început literalmente în clipa în care am pășit într-o librărie...