Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Film: The Giver (Darul lui Jonas)

Povestea:
În viitor, oamenii au hotărât că dacă vor să obțină o pace durabilă, trebuie să existe egalitatea perfectă. Și singurul mod de a o realiza a fost perfecțioarea unui vaccin care îi face imuni la sentimente. Nu au devenit niște roboței, încă pot simți lucruri, însă nu în mod profund. Ura, gelozia, acestea sunt doar cuvinte care și-au pierdut orice înțeles. La fel sunt și fericirea și iubirea.

În ziua în care tuturor tinerilor de vârsta lui li se repartizează slujbele, Jonas e lăsat la urmă, deoarece el va deveni noul Păstrător al Memoriei (aici mintea s-ar putea să-mi joace feste și traducerea termenului "Receiver of Memories" să fi fost diferită). Sub îndrumarea Păstrătorului dinaintea sa, Jonas o să descopere tot ceea ce umanitatea a pierdut, începând de la sentimente și până la culori. Apoi, va desoperi toate motivele pentru care omenirea a ales să renunțe la sentimente în favoarea unei lumi în care războaiele nu mai există.

Totuși, lumea lui Jonas nu e Paradisul care credea el că e pentru că războaiele au fost înlocuite cu ceva mult mai rău. Și Jonas e cel care trebuie să decidă dacă lumea va rămâne așa cum e sau dacă oamenii au nevoie de sentimente.

Trailer:

Părerea mea:
Încă din trailer, mi s-a părut extrem de ingenios modul în care au ales să îmbine imaginile alb-negru cu cele color. Având în vedere cât accent s-a pus în film pe modul cum descoperă Jonas culorile, presupun că ideea a venit de la materialul sursă, dar inițial credeam că ideea fusese a regizorului și mi s-a părut foarte faină. Interesante au fost și regulile aceste societăți, în special cea legată de precision of language - aici sincer habar n-am cum au tradus asta - și de faptul că la fel ca în 1984, controlând limbajul tuturor încă din copilărie, e extrem de ușor să menții un sistem. Cum să se revolte cineva dacă lumea nu mai cunoaște conceptul de revoltă?

Apropo de comparațiile cu alte distopii... am citit câteva articole în care filmul și/sau cartea sunt comparate cu Hunger Games și Divergent. Și mie mi s-a părut că au extrem de multe lucruri în comun, începând cu faptul că toate trei sunt distopii.... și terminând acolo. Serios. Adică ok, Hunger Games și Divergent au multe în comun, dar The Giver mi s-a părut altceva. Nu am citit încă romanul care a stat la baza filmului, nici ultimul volum din Divergent, dar chiar și așa, nu văd asemănările dintre ele. The Giver e tot o distopie, adevărat, dar aici omenirea a ales să renunțe la ceva definitoriu precum sentimentele în numele păcii. Dincolo, e vorba de societăți postapocaliptice în care oamenii sunt împărțiți în cete după anumite criterii. În primul caz, toată lumea e într-un singur loc și nimeni nu are sentimente, în celălat caz, grupurile sociale nu au niciun contact unele cu altele, însă oamenii sunt tot oameni.

N-am mai văzut de mult o ecranizare a unei cărți fără să o fi citit în prealabil și acum mi-am reamintit toate motivele pentru care evit să fac asta. De cele mai multe ori, filmul e mai puțin decât romanul. Mai puțin din poveste, mai puține explicații, mai puțină dezvoltare a personajelor etc. Citind cartea, poți completa spațiile libere. Nefăcând asta, mi-am alcătuit o listă destul de lungă cu nelămuriri și întrebări cărora sper să le găsesc răspunsul citind materialul sursă. Începând cu finalul (ce amuzant sună) care mi s-a părut grăbit și care mi-a ridicat mari semne de întrebare și terminând cu hinturile unui posibil trecut romantic interzis între conducătoare și The Giver, fimul chiar m-a făcut să vreau să citesc cartea ca să aflu mai multe.

Însă cu excepția finalului, filmul nu pare incomplet și e plăcut de urmărit. Nu mi s-a părut că societatea a fost deosebit de orginală, dar a fost ok, iar realizarea mi-a plăcut enorm. Repet, scenele alb-negru intercalate cu cele color sunt superbe, iar modul în care Jonas capătă amintirile trecutului e redat într-un mod spectaulos și amețitor, așa că am avut senzația că simt și eu ce simte el. Dar per total, cel mai bun lucru pe care l-a făcut filmul a fost faptul că m-a determinat să vreau să citesc romanul cât mai repede. Tocmai de aceea mulțumesc editurii Paladin pentru că mi-au oferit ocaiza de a-l vedea și vă invit și pe voi să vedeți filmul... după ce citiți romanul :)

Un comentariu:

  1. Ți-am dăruit o leapșă. Sper să-ți placă. :)
    http://padeniye.blogspot.com/2014/09/9-leapsa-back-to-school-2014-2015.html

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.