Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

duminică, 29 septembrie 2013

Source code (Transfer de identitate)

Povestea:
Capitanul Colter Stevens se trezeste brusc intr-un tren spre Chicago, ultima sa amintire fiind o misiune din Afganistan. Christina, femeia care sta in fata lui pare sa-l cunoasca, desi el n-a mai vazut-o niciodata. In plus, ea insista ca numele lui ar fi Sean Fentress. Stevens incearca sa inteleaga ce i s-a intamplat, insa inainte sa reuseasca sa se dezmeticeasca, trenul explodeaza.
Totusi, capitanul nu moare, ci se trezeste intr-o incinta inchisa, prins in niste hamuri, avand in fata un ecran pe care apare o femeie militar care insista ca el se afla intr-o misiune. Dupa ceva munca de convingere, Stevens reuseste sa afle ca se afla intr-un program care ii ofera posibilitatea sa retraiasca iar si iar ultimele 8 minute din viata lui Sean pentru a descoperi cine a plantat bomba in tren, deoarece aceeasi persoana ameninta sa detoneze o alta bomba, mai mare, in centrul orasului.

Parerea mea:
Povestea filmului scartaie din atat de multe puncte de vedere incat e de mirare ca reuseste sa-si pastreze cat de cat coerenta. Nu-mi dau seama daca lucrurile nu stau in picioare din cauza ca scenaristul a fortat un final fericit sau pentru ca nimeni nu s-a straduit sa lucreze putin la partea teoretica a povestii.

Pe scurt, lui Stevens - si noua - ni se serveste o vrajeala cum ca acele 8 minute reprezinta durata cat memoria pe termen scurt a creierului uman rezista si ca el de fapt retraieste amintirile unui om mort si nu poate schimba nimic. El o tine una si buna ca de fapt ar putea schimba lucrurile daca i s-ar da ocazia si vrea sa incerce sa creeze o alta linie temporala in care trenul nu mai face bum (si Christina scapa intreaga).

Problemele in toata povestea asta sunt urmatoarele:
• Daca acele 8 minute sunt amintirile cuiva, Stevens n-ar putea sa se plimbe prin tren facand ce vrea el. I se spune la un moment dat ca acea "camera" in care se trezeste prins in hamuri e creata doar de imaginatia lui, deoarece mintea sa umple spatiile goale cu lucuri cunoscute ca sa n-o ia razna. Atunci, logic, la fel ar trebui sa fie si cu trenul. O sa va spoiluiesc un pic si o sa va spun ca bomba e ascunsa intr-un compartiment de deasupra toaletei. Dar Sean nu a vazut niciodata compartimentul acela, sau bomba, deci acea amintire nu exista. Atunci ori si-o imagineaza Colter (ceea ce nu e cazul, bomba chiar acolo fusese ascunsa), ori povestea cu cele 8 minute de amintire scartaie.
• Daca totusi are puterea sa se intoarca in timp si sa schimbe ceva si sa creeze cu adevarat o realitate alternativa, atunci pe langa faptul ca a creat un giga-paradox (daca el s-a intors in timp, trenul n-a mai explodat, atunci el nu se mai intoarce, asa ca trenul explodeaza, deci el se intoarce, atunci trenul nu mai explodeaza... etc), atunci de ce nu schimba prezentul si primele dati cand incearca, ci doar la final? Si ce se intampla cu Sean, adevaratul Sean? Si cu Stevens cel-din-experiment?
• Si apropo de incercarile lui de a schimba viitorul... finalul scenei in care Stevens se da jos din tren cu Christina prima data si se incaiera cu un pasager langa sine n-are pic de sens nici daca e vorba de 8 minute de amintiri, nici daca ar calatori cu adevarat in timp.

Totusi, am reusit intr-o mare masura sa fac abstractie de chestiile astea in timpul filmului si sa ma bucur oarecum de el. Nu e rau, ideea e bunicica, are si o poveste extrem de emotionanta (nu ma refer la Stevens si Christina, ci la Stevens si tatal sau, chestie care mi-a smuls cateva lacrimi), asa ca daca ar fi fost mai bine explicata partea de calatorie in timp sau retrairea amintirilor sau orice o fi fost, atunci ar fi iesit un film bun. Pacat...

2 comentarii:

  1. "Transfer de identitate" e unul din filmele pe care ma tenta sa le vad, dar dupa ce am citit recenzia ta incep sa cred ca imi pierd timpul la el :-? Poate cand am timp o sa incerc totusi sa-l urmaresc, macar pentru ideea filmului, care mi s-a parut interesanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E dragut, dar te lasa cu o gramada de intrebari pentru ca e explicat aiurea si explicatiile se cam bat cap in cap. Are si momente simpatice sau emotionante sau bine facute, doar ca premiza scartaie.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.