sâmbătă, 17 iunie 2017

Carte vs Film: Contact

Miercurea trecută, editura Nemira a organizat o seară de film pe iarba verde a celor din Epic Bar, unde am văzut Contact, ecranizarea romanului cu același nume al lui Carl Sagan. Deși văzusem filmul cu ani în urmă, nu am citit niciodată cartea, așa că am decis că acum e momentul și am terminat romanul cu o zi înainte de a vedea filmul. Și pentru că nu m-am putut hotărî dacă să scriu o recenzie a cărții sau un articol despre film, am decis să le combin și să le compar pe cele două.

Povestea:
Ellie Arroway a fost pasionată de științele exacte încă din copilărie, fiind mereu fascinată de lumea înconjurătoare și de regulile după care funcționează aceasta. Tatăl ei i-a fost alături, ajutând-o să înțeleagă fenomenele din jurul ei, însă el a murit când ea era încă un copil. Mai târziu, deși a avut de luptat cu prejudecățile celor care considerau că e nepotrivit sau ciudat să accepte o femeie în cercurile lor, Ellie a reușit să obține un post important în cadrul programului SETI (Search for Extra Terestrial Inteligence - un program care se ocupă de căutare vieții inteligente în spațiu, ascultând diverse frecvențe în căutarea unei transmisiuni radio artificiale).

Totuși, interesul pentru acest domeniu de cercetare scade, până când Contactul se produce și omenirea primește un semnal din stele. Mai întâi, e detectat un șir de semnale care reprezintă șirul numerelor prime, apoi se descoperă că semnalul purta și un mesaj video, care reprezintă discursul lui Hitler de la deschiderea Jocurilor Olimpice din 1936, primul semnal radio suficient de puternic încât să poată fi recepționat din afara atmosferei Pământului. Însă și acest mesaj ascunde un altul, un set secundar de imagini intercalate cu cele ale filmulețului.

Aceste imagini sunt adevăratul Mesaj, constituind planuri foarte exacte pentru construirea unei Mașini, mașină care ar putea face orice, de la a transporta pe cineva către stele la a distruge planeta. Însă indiferent de scopul mașinii, însăși existența unui Contact schimbă complet Pământul și comportamentul tuturor oamenilor. De la oameni care își descoperă credința și donează tot ce au pentru a-și ușura sufletul și a-și asigura un loc în Rai la modul cum noi ramuri ale științei se dezvoltă înfloritor, lucrurile se schimbă.

Părerea mea:
N-am intrat în prea mult detalii pentru că sunt destule mici diferențe între carte și film: în carte, Ellie e pasionată de știință în general, pe când în film, hobby-ul ei din copilărie ține doar de domeniul radio. În carte, mama lui Ellie se recăsătorește după ce tatăl ei moare, pe când în film, mama ei moare înaintea tatălui, lăsând-o singură. În carte, sunt cinci persoane care folosesc Mașina, în film e una singură. Și nu în ultimul rând, în carte Mesajul și Mașina au un impact global, bine explicat, în timp ce în film, totul se concentrează pe America și chiar și aici lucrurile sunt mult mai vagi, accentul căzând pe impactul Contactului asupra lui Ellie. Pe scurt, filmul spune o poveste despre credință, cu toate fațetele ei, de la extremism la convertire, de la scepticism la acceptare, în timp ce cartea spune o poveste despre Contact și impactul lui, cu toate fațetele sale.

Totuși, deși mi-a plăcut mult mai mult romanul, îmi dădeam seama în timp ce citeam că s-ar putea să nu fie pe gustul tuturor. E dens și lent, acțiunea înaintând pas cu pas, presărată de multe pasaje cu un ritm deloc alert. Fie se insistă pe anumite aspecte ale acțiunii, explicate bine, fie sunt disecate anumite filozofii și perspective asupra unei varietăți de subiecte. De la credință la valori la viziunea asupra unei civilizații despre care există mult mai multe întrebări decât răspunsuri, multe pasaje sunt mai degrabă contemplative decât încărcate de acțiune. Ba chiar pe alocuri, pentru că am văzut filmul înainte, așa că știam, în linii mari, ce urmează să se întâmple, mi-aș fi dorit ca lucrurile să se miște mai repede, ca Mașina să fie gata mai devreme, pentru ca mai multe pagini din carte să se poată concentra pe urmările construcției ei, pe acțiunea absolut fascinantă care are loc după ce Mașina e gata. Dar, de asemenea, citind și cufundându-mă în lumea descrisă de Sagan, atât de asemănătoare și totuși atât de profund schimbată, m-am îndrăgostit de stilul lui de a scrie, de acel sense of wonder care m-a atras inițial spre literatura SF. Redescoperindu-l în acest roman, mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit, cât de greu se găsește în literatura prezentului, care se concentrează deseori pe teme mai triste decât simpla bucurie dată de contemplarea Universului.

Atunci când am terminat de citit romanul, mi se părea că filmul i-a făcut cinste. Îmi aminteam prea puține ca să pot să le compar cu adevărat, așa că m-am bucurat de ocazia de a-l revedea. Și e atât de diferit... Are și el propriile momente în care redă acel sense of wonder (serios, când o să găsească cineva un termen care să traducă sintagma asta o să fiu prima care să-l folosească, dar uimire sau fascinație sunt prea puțin), dar totul e la o scară atât de mică, parcă n-a fost suficient timp pentru contemplație. Unde romanul mi s-a părut lent, filmul mi s-a părut rapid. Ah, și povestea de dragoste din film e forțată. Și mi s-a părut incredibil de trist modul în care echipajul Mașinii a fost redus la o singură persoană, e atât de frumos modul cum se desfășoară lucrurile în roman, cum cei cinci trec împreună prin aceeași experiență și fiecare reacționează în felul lui, unii cerebral, alții emoțional... E diferit, e mai bogat, e fascinant. Nu că filmul n-ar fi și el fascinant, dar după ce am citit romanul, ecranizarea mi s-a părut mult mai săracă.

Deja cred că încep să mă repet. Deși a trecut aproape o săptămână, sunt încă sub influența sentimentelor date de roman. Filmul e incredibil de privit chiar și la o revedere, e o meditație profundă despre credință și merită văzut, însă romanul e pur și simplu altceva... E o fereastră spre o lume în care poți crede din nou că oamenii au capacitatea să facă lucruri minunate. E o senzație de unitate și de dorință de mai mult și mai bine pe care, ridicând ochii din carte și privind în jur pur și simplu n-o pot simți. Citind, mi-am regăsit încrederea în umanitate, în acea omenire care poate fi demnă de un mesaj din stele, care poate lucra împreună pentru a ajunge în viitorul pe care ni-l dorim. Acea omenire despre care nu simți că e copleșită de propriul avans, că s-a speriat și că dă înapoi. Acea omenire dominată de curiozitate, nu de teamă. Acea omenire temerară, nu lașă. Acea omenire care își ajută semenii să evolueze, nu se lasă trasă de ei înapoi în trecut. E o lectură de care, din când în când, avem nevoie ca să ne reamintim cine suntem și cine vrem să fim.

În plus, faptul că Sagan a ajutat, de-a lungul carierei, la popularizarea științei e foarte benefic, romanul fiind digerabil, conceptele științifice fiind bine explicate, pe înțelesul tuturor. Da, se simte că militează pentru știință, dar se simte și că are o viziune proprie despre ceea ce unii numesc Dumnezeu și că deși neagă faptul că ne-ar putea influența viețile în modul activ, predicat de preoți, nici nu se află la extrema cealaltă, a unui Univers dominat de Șansă, de Noroc, de Întâmplare, ci că există ordine, că știința relevă acea ordine, că acesta este scopul ei, să descopere și să releve Ordinea lucrurilor. Sau așa am perceput eu romanul.

În concluzie, mi-ar plăcea ca orice persoană de pe glob să citească acest roman măcar o dată în viață, să vadă pentru o clipă tot acel potențial al omenirii, să-și reîncarce rezervele de încredere și de optimism, dar și să-și deschidă mintea în fața Logicii și a Rațiunii. Cred că asta ar face lumea mai bună. Și mai cred că e foarte naiv din partea mea să cred că acest roman ar putea schimba pe toată lumea, așa că dacă asta nu vă determină să-l citiți, atunci ar mai fi de spus că m-a surprins și prin tușele ușoare de feminism, prin modul în care egalitatea sexelor în lumea științifică e promovată, dar nu în modul extremist, absolut, ci este promovată ideea meritocrației, indiferent de sex. Ceea ce mi se pare, din nou, că e ceva la care toți ar trebui să medităm, măcar din când în când, măcar la finalul lecturii acestui roman.

Un comentariu:

  1. dacă recomandarea ta schimbă viața sau concepțiile unei singure persoane, înseamnă că ți-ai atins scopul. Și ăsta e un lucru pe care-l reușești cu fiecare articol. Deci ai multe puncte bonus :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.