Joi seara, după ce am aflat că mi s-a anulat un curs, am reușit să ajung la Terapie pentru crimă, evenimentul organizat de editura Tritonic la The Coffee Factory și am luat-o și pe soră-mea cu mine. În plus, pentru că se anunța o seară plină de discuții pe teme care mai de care mai diverse legate de universul lecturii, mi-am luat și carnețelul cu mine ca să notez ideile interesante. Totuși, n-am fost singura care a profitat de el, pentru că și Kitty-deocamdată-fără-blog mi l-a luat din când în când ca să „doodle-ească” (drepturile de autor asupra acestui cuvând îi aparțin în totalitate).
Evenimentul a început atunci când Anamaria Ionescu a preluat inițiativa și ni s-a adresat, propunându-ne să încercăm să găsim răspunsul la întrebarea „De ce nu se cumpără autorii români?”. Replica mea preferată a venit din public, unul dintre cei prezenți spunând că răspunsul n-o să-l poată afla niciodată de la noi, oamenii care chiar cumpără autori români. Totuși, s-au punctat câteva din posibilele motive:
• Numele străine sunt garanția calității. Sunt de acord că, în general, dacă o editură a investit ceva ca să traducă o carte, înseamnă că ar trebui să fie bună, dar am văzut teoria asta infirmată nu o dată, așa că nu mai cred asta de mult. Bine, eu chiar citesc români, așa că nu știu ce sens are să comentez afirmațiile astea, dar până la urmă blogurile există ca să zicem și noi, bloggerii, câte ceva:
Eu sunt tipa care spune „CEVA”, cea din spate e soră-mea, care e tăcută pentru că nu are blog :))
• Autorii români nu au vizibilitate, cu exemple de la festivalurile de la Râșnov de vara trecută, unde atunci când un autor era prezent la stand, vindea pe rupte, pe când în zilele în care respectivul nu se afla acolo, vânzările cărților sale erau practic inexistente. La capitolul ăsta sunt de acord: dacă tu în calitate de cititor nu dai din coate să participi la evenimente, să cauți prin librării, să iei la puricat pagini de internet obscure, foarte greu descoperi autorii români. Însă o dată ce ai auzit un nume, o să vezi cum îți sare în ochi peste tot... Deci într-adevăr, e complicat până când autorul învinge morile de vânt și își aduce numele în proximitatea ochilor/urechilor cititorilor.
• În librării, autorii români au mult mai puțină vizibilitate față de străini. Adevărat, romanele considerate bestseller sunt în 20 de exemplare la intrare, pe când românii sunt undeva în spate, izolați, cu maxim un exemplar din fiecare volum expus. Aici mi-a plăcut că s-a menționat o soluție: scrieți, fraților, mult, că daca ai 20 de volume diferite, chiar cu un exemplar din fiecare umpli un raft și ești vizibil.
Apoi discuția a migrat spre partea financiară a lumii cărților, cu remarcile cu care din păcate deja m-am obișnuit, că nimeni nu scrie ca să trăiască din asta, însă ce mi s-a părut interesant a fost o întrebare din public despre biblioteci și dacă ele fac rău sau bine pieții și răspunsul m-a suprins: bibliotecile cel puțin plătesc volumele respective, pe când în cazul librăriilor există șansa ca banii pe cărțile de acolo să fie obținuți de edituri în 5 ani, 10 ani, sau chiar niciodată. Bineînțeles, s-au menționat site-urile editurilor și posibilitatea de a cumpăra direct de acolo, însă din nou se pune aceeași problemă: știu cititorii că editura are site de unde se pot cumpăra cărțile lor? (Apropo, Tritonic are: [link]. E adevărat, titlurile noi apar mai greu în librăria online, dar apar până la urmă)
Dacă tot s-a menționat mediul online, s-a discutat puțin și despre cartea electronică și despre faptul că formatul tipărit va dispărea...
...sau nu. Mie mi-e greu să-mi dau seama ce se va întâmpla... Văd destui cititori care laudă formatul electronic, dar chiar și dintre ei, mulți încă vor să poată ține o carte în mâini, s-o poată răsfoi sau mirosi... Da, ebook-urile prind din ce în ce mai mult avânt, dar personal, nu cred că sfârșitul cărților tipărite e aproape.
Și bineînțeles, nu se poate vorbi de o seară de dezbateri despre cărți fără să se ajungă inevitabil la problema timpului... sau, mai bine zis, la problema lipsei timpului. De la Internet, care te fură cu zeci de articole interesante până la drumul cu metroul care e prea scurt ca să citești ceva mai mult decât o poveste scurtă, lucruri care să te distragă sunt incredibil de multe. Desigur, rezolvările la problema găsirii timpului pentru lectură diferă de la cititor la cititor, însă ceea ce ne diferențiază de ceilalți oameni este că noi găsim în mod activ rezolvări la această problemă. Cei care citesc de plăcere își fac timp, la fel cum orice persoană care are un hobby își va găsi timpul necesar ca să-l practice.
De fapt, cred că una din problemele trioului cititori-autori-edituri, sau, ca să nu generalizez, o problemă a unor autori prezenți și chiar a întregului eveniment a fost faptul că nu înțeleg cititorii. Au fost voci care au spus că societatea se schimbă și că și cititorii s-au schimbat, dar ascultându-i vorbind, văzând cum pun problema, senzația mea a fost că le scapă esențialul: azi, cititul e un hobby. Nu mai e vorba despre citit ca să te dezvolți, ca să ai un statut social, ca să înveți pur și simplu... Cititorii cărora li se adresează cei prezenți la eveniment, oamenii care scot bani din portofel ca să cumpere cărți Mistery&Thriller o fac de plăcere, o fac pentru că e un hobby.
Societatea modernă ne ocupă tot timpul? Nu-i nimic, citim de plăcere, deci ne facem timp. Cum? E treaba noastră. Cărțile sunt scumpe? Nu-i nimic, găsim noi bani pentru pasiunea noastră. Cum? E treaba noastră.
Ceea ce e, în schimb, problema lor, ceea ce trebuie ei, autorii, să facă este să coboare din turnul lor de fildeș, cum bine spunea cineva joi seara. Pe piața actuală există extrem de multe cărți bune, așa că fiecare cititor e forțat să facă alegeri. Criteriile diferă de la om la om, dar în momentul în care ceva sună familiar, atunci e mai probabil să fie ales. Așadar, treaba autorului e să se promoveze. Da, editura poate ajuta... sau nu. Dar dacă vrei să fii citit, atunci trebuie să ajungi la public. Cum? Ei, aici e treaba ta. Vino la evenimente dacă ești bun la vorbit în public. Citește din cărțile tale cât de des poți, dacă ești bun la asta. Fă-ți filmulețe de promovare și răspândește-le, dacă te pricepi la editat filme (sau dacă știi pe cineva care te poate ajuta). Fii un maestru în social media, dacă ai ceva timp ca să umpli facebook-ul cu numele tău. Asociază-te cu autori care au mai mult public decât tine pentru că lumea vine la ei, aude de tine și deja ai ajuns cumva la ei. Vorbește cu bloggeri, dacă vezi că romanul tău ar merge pentru publicul lor. Vorbește cu prieteni de la ziar sau de la televiziuni, ca să se scrie despre tine. Fă tot posibilul să fii cât mai vizibil.
Și, desigur, scrie bine. Scrie atât de bine încât să n-ai nevoie de niciun truc. Scrie atât de bine încât dacă un cititor dă peste cartea ta (și unul o să dea, la un moment dat), să vrea să le spună tuturor despre ea. Scrie atât de bine încât să-ți convingi citiorii să facă toată treaba pentru tine: să scrie ei pe tot Internetul numele tău, să vorbească despre tine în 90% din conversațiile lor, să devină ei PR-ul tău. Un cititor care te laudă e mai valoros decât multe din metodele tale de promovare.
Nu pot să vorbesc despre cum să scrii bine, dar pot vorbi despre cum să-ți cucerești publicul: respectă-l. Vii la un eveniment? Atunci nu mai contează dacă ai un om care te ascultă sau 100. Vorbește cu ei. Nu-ți pun ei întrebări? Foarte bine, povestește-le tu. Despre scris, despre cărți, despre ce vrei tu. Vorbește cu ei. Bagă-i în seamă. Asta le-a scăpat celor prezenți. Complet.
Un cititor e un om care investește timp și bani în cărți. Nu suntem mulți. Dintre noi, cei care participă la evenimente sunt și mai puțini. Dar în momentul în care eu am aflat de tine, ți-am citit cărțile și vreau să te ascult vorbind, vorbește cu mine. Sau dacă eu nu te-am citit, dar mi-am rupt din timpul meu ca să vin să văd dacă ești destul de interesant ca să merite să-mi pierd timpul și banii cu cartea ta, atunci convinge-mă. Sau nu veni. Nu poți să îmi întorci spatele și să vorbești cu amicii tăi autori. Nu poți să tratezi un eveniment ca pe o ieșire la bere și să discuți pe un ton scăzut numai cu cei din jurul tău. Sunteți 10 autori și aveți un singur om prezent? Vorbiți, fraților, cu el! Poate vă ascultă și ăia care au venit să bea o cafea și să stea pe facebook. Omul ăla care a venit pentru voi e timid și nu vă întreabă nimic? Păi cititul e o treabă solitară și autorii sunt eroii noștrii. Vă așteptați să ne tragem de șireturi cu voi din prima? Atunci așteptați până ne facem noi curaj să vorbim cu voi în public. Așteptați, fraților, până nu mai puteți!
În cele peste două ore cât am stat acolo, m-am simțit cititor maxim jumătate de oră, doar pentru că o parte din autori și-au dat silința să facă totuși acel eveniment să aibă loc. S-au resemnat și ei repede. În rest, norocul meu a fost că stăteam aproape de ei, așa că am reușit să aud mare parte din conversația dintre autori și să notez destule idei cât să iasă un articol. De obicei, tratez fiecare eveniment cu o doză mare de smerenie (n-am găsit un cuvânt mai potrivit pentru că acesta exprimă perfect faptul că eu una consider fiecare scriitor ca fiind ceva mai presus de un om obișnuit, ceva care merită nu doar respectat, ci puțin divinizat), dar deși consider că oamenii ăștia sunt ceva mai mult decât simpli oameni, asta nu înseamnă că noi, cititorii, nu le merităm respectul. Noi vă citim, înțelegeți oare?! Noi, ăștia puțini care suntem prezenți acolo vă citim. Dacă nu vă pasă de noi, măcar nu mai veniți la evenimente, ca să nu-i distrageți cu berile voastre pe cei câțiva autori care chiar voiau să ne bage în seamă. Altfel, o să vă treziți turme de autori care vă citiți fix între voi până când toată lumea asta minunată a cărților o să moară. Sau pur și simplu o să vă dea afară din rândurile ei.
Notă: Recitind articolul ca să mai corectez scăpările, mi-am dat seama că a ieșit mai dur decât intenționasem. Chiar și după ce am stat acolo, privind autorii invitați la eveniment cum își distrug evenimentul, nu aveam de gând să fiu excesiv de dură. Totuși, nu m-am simțit bine și scriind, asta a ieșit la iveală, așa că aticolul e așa cum e. Dar, ca să fiu corectă, nu toți autorii prezenți trebuie băgați în aceeași oală, unii chiar au încercat. De asemenea, deși am tot zis eu că „dacă aveți un singur om prezent, băgați-l în seamă”, nu vreau să se înțeleagă că a fost un singur om. Cafeneaua era plină. Bine, nu toți cei prezenți erau acolo ca să asculte, din ce am văzut eu, cei interesați erau mai puțini decât autorii prezenți, dar erau, ba chiar unii au venit cu păreri și întrebări, cum am menționat în prima parte a articolului! Plus că vorbind cu noi, ăia puțini, invitații ar fi putut să-i atragă în discuție și pe cei prezenți acolo din alte motive. Iar cei prezenți în cafenea din alte motive au dat dovadă de respect și n-au deranjat cu nimic buna desfățurare a evenimentului. Nu, cei care au făcut-o au fost invitații.
Evenimentul a început atunci când Anamaria Ionescu a preluat inițiativa și ni s-a adresat, propunându-ne să încercăm să găsim răspunsul la întrebarea „De ce nu se cumpără autorii români?”. Replica mea preferată a venit din public, unul dintre cei prezenți spunând că răspunsul n-o să-l poată afla niciodată de la noi, oamenii care chiar cumpără autori români. Totuși, s-au punctat câteva din posibilele motive:
• Numele străine sunt garanția calității. Sunt de acord că, în general, dacă o editură a investit ceva ca să traducă o carte, înseamnă că ar trebui să fie bună, dar am văzut teoria asta infirmată nu o dată, așa că nu mai cred asta de mult. Bine, eu chiar citesc români, așa că nu știu ce sens are să comentez afirmațiile astea, dar până la urmă blogurile există ca să zicem și noi, bloggerii, câte ceva:
Eu sunt tipa care spune „CEVA”, cea din spate e soră-mea, care e tăcută pentru că nu are blog :))
• Autorii români nu au vizibilitate, cu exemple de la festivalurile de la Râșnov de vara trecută, unde atunci când un autor era prezent la stand, vindea pe rupte, pe când în zilele în care respectivul nu se afla acolo, vânzările cărților sale erau practic inexistente. La capitolul ăsta sunt de acord: dacă tu în calitate de cititor nu dai din coate să participi la evenimente, să cauți prin librării, să iei la puricat pagini de internet obscure, foarte greu descoperi autorii români. Însă o dată ce ai auzit un nume, o să vezi cum îți sare în ochi peste tot... Deci într-adevăr, e complicat până când autorul învinge morile de vânt și își aduce numele în proximitatea ochilor/urechilor cititorilor.
• În librării, autorii români au mult mai puțină vizibilitate față de străini. Adevărat, romanele considerate bestseller sunt în 20 de exemplare la intrare, pe când românii sunt undeva în spate, izolați, cu maxim un exemplar din fiecare volum expus. Aici mi-a plăcut că s-a menționat o soluție: scrieți, fraților, mult, că daca ai 20 de volume diferite, chiar cu un exemplar din fiecare umpli un raft și ești vizibil.
Apoi discuția a migrat spre partea financiară a lumii cărților, cu remarcile cu care din păcate deja m-am obișnuit, că nimeni nu scrie ca să trăiască din asta, însă ce mi s-a părut interesant a fost o întrebare din public despre biblioteci și dacă ele fac rău sau bine pieții și răspunsul m-a suprins: bibliotecile cel puțin plătesc volumele respective, pe când în cazul librăriilor există șansa ca banii pe cărțile de acolo să fie obținuți de edituri în 5 ani, 10 ani, sau chiar niciodată. Bineînțeles, s-au menționat site-urile editurilor și posibilitatea de a cumpăra direct de acolo, însă din nou se pune aceeași problemă: știu cititorii că editura are site de unde se pot cumpăra cărțile lor? (Apropo, Tritonic are: [link]. E adevărat, titlurile noi apar mai greu în librăria online, dar apar până la urmă)
Dacă tot s-a menționat mediul online, s-a discutat puțin și despre cartea electronică și despre faptul că formatul tipărit va dispărea...
...sau nu. Mie mi-e greu să-mi dau seama ce se va întâmpla... Văd destui cititori care laudă formatul electronic, dar chiar și dintre ei, mulți încă vor să poată ține o carte în mâini, s-o poată răsfoi sau mirosi... Da, ebook-urile prind din ce în ce mai mult avânt, dar personal, nu cred că sfârșitul cărților tipărite e aproape.
Și bineînțeles, nu se poate vorbi de o seară de dezbateri despre cărți fără să se ajungă inevitabil la problema timpului... sau, mai bine zis, la problema lipsei timpului. De la Internet, care te fură cu zeci de articole interesante până la drumul cu metroul care e prea scurt ca să citești ceva mai mult decât o poveste scurtă, lucruri care să te distragă sunt incredibil de multe. Desigur, rezolvările la problema găsirii timpului pentru lectură diferă de la cititor la cititor, însă ceea ce ne diferențiază de ceilalți oameni este că noi găsim în mod activ rezolvări la această problemă. Cei care citesc de plăcere își fac timp, la fel cum orice persoană care are un hobby își va găsi timpul necesar ca să-l practice.
De fapt, cred că una din problemele trioului cititori-autori-edituri, sau, ca să nu generalizez, o problemă a unor autori prezenți și chiar a întregului eveniment a fost faptul că nu înțeleg cititorii. Au fost voci care au spus că societatea se schimbă și că și cititorii s-au schimbat, dar ascultându-i vorbind, văzând cum pun problema, senzația mea a fost că le scapă esențialul: azi, cititul e un hobby. Nu mai e vorba despre citit ca să te dezvolți, ca să ai un statut social, ca să înveți pur și simplu... Cititorii cărora li se adresează cei prezenți la eveniment, oamenii care scot bani din portofel ca să cumpere cărți Mistery&Thriller o fac de plăcere, o fac pentru că e un hobby.
Societatea modernă ne ocupă tot timpul? Nu-i nimic, citim de plăcere, deci ne facem timp. Cum? E treaba noastră. Cărțile sunt scumpe? Nu-i nimic, găsim noi bani pentru pasiunea noastră. Cum? E treaba noastră.
Ceea ce e, în schimb, problema lor, ceea ce trebuie ei, autorii, să facă este să coboare din turnul lor de fildeș, cum bine spunea cineva joi seara. Pe piața actuală există extrem de multe cărți bune, așa că fiecare cititor e forțat să facă alegeri. Criteriile diferă de la om la om, dar în momentul în care ceva sună familiar, atunci e mai probabil să fie ales. Așadar, treaba autorului e să se promoveze. Da, editura poate ajuta... sau nu. Dar dacă vrei să fii citit, atunci trebuie să ajungi la public. Cum? Ei, aici e treaba ta. Vino la evenimente dacă ești bun la vorbit în public. Citește din cărțile tale cât de des poți, dacă ești bun la asta. Fă-ți filmulețe de promovare și răspândește-le, dacă te pricepi la editat filme (sau dacă știi pe cineva care te poate ajuta). Fii un maestru în social media, dacă ai ceva timp ca să umpli facebook-ul cu numele tău. Asociază-te cu autori care au mai mult public decât tine pentru că lumea vine la ei, aude de tine și deja ai ajuns cumva la ei. Vorbește cu bloggeri, dacă vezi că romanul tău ar merge pentru publicul lor. Vorbește cu prieteni de la ziar sau de la televiziuni, ca să se scrie despre tine. Fă tot posibilul să fii cât mai vizibil.
Și, desigur, scrie bine. Scrie atât de bine încât să n-ai nevoie de niciun truc. Scrie atât de bine încât dacă un cititor dă peste cartea ta (și unul o să dea, la un moment dat), să vrea să le spună tuturor despre ea. Scrie atât de bine încât să-ți convingi citiorii să facă toată treaba pentru tine: să scrie ei pe tot Internetul numele tău, să vorbească despre tine în 90% din conversațiile lor, să devină ei PR-ul tău. Un cititor care te laudă e mai valoros decât multe din metodele tale de promovare.
Nu pot să vorbesc despre cum să scrii bine, dar pot vorbi despre cum să-ți cucerești publicul: respectă-l. Vii la un eveniment? Atunci nu mai contează dacă ai un om care te ascultă sau 100. Vorbește cu ei. Nu-ți pun ei întrebări? Foarte bine, povestește-le tu. Despre scris, despre cărți, despre ce vrei tu. Vorbește cu ei. Bagă-i în seamă. Asta le-a scăpat celor prezenți. Complet.
Un cititor e un om care investește timp și bani în cărți. Nu suntem mulți. Dintre noi, cei care participă la evenimente sunt și mai puțini. Dar în momentul în care eu am aflat de tine, ți-am citit cărțile și vreau să te ascult vorbind, vorbește cu mine. Sau dacă eu nu te-am citit, dar mi-am rupt din timpul meu ca să vin să văd dacă ești destul de interesant ca să merite să-mi pierd timpul și banii cu cartea ta, atunci convinge-mă. Sau nu veni. Nu poți să îmi întorci spatele și să vorbești cu amicii tăi autori. Nu poți să tratezi un eveniment ca pe o ieșire la bere și să discuți pe un ton scăzut numai cu cei din jurul tău. Sunteți 10 autori și aveți un singur om prezent? Vorbiți, fraților, cu el! Poate vă ascultă și ăia care au venit să bea o cafea și să stea pe facebook. Omul ăla care a venit pentru voi e timid și nu vă întreabă nimic? Păi cititul e o treabă solitară și autorii sunt eroii noștrii. Vă așteptați să ne tragem de șireturi cu voi din prima? Atunci așteptați până ne facem noi curaj să vorbim cu voi în public. Așteptați, fraților, până nu mai puteți!
În cele peste două ore cât am stat acolo, m-am simțit cititor maxim jumătate de oră, doar pentru că o parte din autori și-au dat silința să facă totuși acel eveniment să aibă loc. S-au resemnat și ei repede. În rest, norocul meu a fost că stăteam aproape de ei, așa că am reușit să aud mare parte din conversația dintre autori și să notez destule idei cât să iasă un articol. De obicei, tratez fiecare eveniment cu o doză mare de smerenie (n-am găsit un cuvânt mai potrivit pentru că acesta exprimă perfect faptul că eu una consider fiecare scriitor ca fiind ceva mai presus de un om obișnuit, ceva care merită nu doar respectat, ci puțin divinizat), dar deși consider că oamenii ăștia sunt ceva mai mult decât simpli oameni, asta nu înseamnă că noi, cititorii, nu le merităm respectul. Noi vă citim, înțelegeți oare?! Noi, ăștia puțini care suntem prezenți acolo vă citim. Dacă nu vă pasă de noi, măcar nu mai veniți la evenimente, ca să nu-i distrageți cu berile voastre pe cei câțiva autori care chiar voiau să ne bage în seamă. Altfel, o să vă treziți turme de autori care vă citiți fix între voi până când toată lumea asta minunată a cărților o să moară. Sau pur și simplu o să vă dea afară din rândurile ei.
Notă: Recitind articolul ca să mai corectez scăpările, mi-am dat seama că a ieșit mai dur decât intenționasem. Chiar și după ce am stat acolo, privind autorii invitați la eveniment cum își distrug evenimentul, nu aveam de gând să fiu excesiv de dură. Totuși, nu m-am simțit bine și scriind, asta a ieșit la iveală, așa că aticolul e așa cum e. Dar, ca să fiu corectă, nu toți autorii prezenți trebuie băgați în aceeași oală, unii chiar au încercat. De asemenea, deși am tot zis eu că „dacă aveți un singur om prezent, băgați-l în seamă”, nu vreau să se înțeleagă că a fost un singur om. Cafeneaua era plină. Bine, nu toți cei prezenți erau acolo ca să asculte, din ce am văzut eu, cei interesați erau mai puțini decât autorii prezenți, dar erau, ba chiar unii au venit cu păreri și întrebări, cum am menționat în prima parte a articolului! Plus că vorbind cu noi, ăia puțini, invitații ar fi putut să-i atragă în discuție și pe cei prezenți acolo din alte motive. Iar cei prezenți în cafenea din alte motive au dat dovadă de respect și n-au deranjat cu nimic buna desfățurare a evenimentului. Nu, cei care au făcut-o au fost invitații.
Părerea mea e că nu ți-a ieșit chiar așa dur, adică în mare mi s-a părut chiar frumos prezentat totul, nici măcar la partea cu "ieșitul la bere" nu mi s-a părut chiar dur.
RăspundețiȘtergerePunctele de care ai zis, care s-au discutat, au fost interesante, cel puțin unele dintre ele. Sunt de acord mai ales la partea cu scrisul, că cel mai important e ca autorul să scrie bine. Cred că toată promovarea pe care o poate face cineva unei cărți nu se compară cu reclama pe care i-o poate face un cititor impresionat de acea carte și, respectiv, autor.
Chiar mă întrebam dacă vei scrie despre eveniment, că eu am renunțat la idee, că mi-ar fi ieșit un mare rant, și mai bine nu :))
Mersi :)
ȘtergereDa, și eu cred că e mult mai impotrant să scrii bine, dar cel puțin la început, e important și tu, ca autor, să te promovezi, măcar până te descoperă viitorii tpi PR-iști :))
De asta nici n-am menționat că ai venit, ca nu cumva să creez așteptări cum că vei scrie și tu, nu eram sigură că o s-o faci. Sincer, nici nu eram sigură dacă eu voi povesti ceva sau nu, dar mi-am dat seama că o pot face într-un mod coerent, chiar dacă era puțin mai negativ, așa că... a ieșit asta :))
Sa stii ca exact asta banuiam ca se va intampla, ca va fi o iesire la bere si de aceea nu am ajuns acolo. Urasc chestia asta: daca e eveniment, atunci eveniment sa fie! daca e iesire la bere, atunci poate prefer sa ies cu altcineva.... Insa, articolul tau nu mi se pare deloc dur, ci REAl, iar, dupa cum bine ai spus, romanii trebuie sa coboare la noi, la cei care ii citim. Am intalnit fix aceeasi chestie la trupele romanesti de muzica si am ramas tablou cand trupele straine dupa concert raman in public ca simpli spectatori, sunt fericiti (trupetii) daca sunt bagati in seama, daca vrei sa le faci poze te respecta mai mult daca le spui ca sunt pentru arhiva ta personala, decat daca le spui ca esti de la presa.... si de la straini am invatat ca si ei, cei de pe scena, cei pentru care dam bani si ne rupem din timpul liber sunt oameni din carne si sange ca noi toti si odata ce am prins gustul asta.... ma trezesc ca-l pretind si de la romani, care in continuare se cred buricul pamantului, ceea ce le dauneaza grav. Pacat.. mare pacat... eu sper ca totusi, ai nostri sa realizeze in cele din urma ca nu-s nici ingeri, nici dumnezei, ci simpli oameni, mai talentati decat noi, cititorii (ca altfel am scrie si noi carti), dar totusi, oameni.
RăspundețiȘtergereȘi eu sper să realizeze asta, dar sper s-o realizeze înainte ca publicul să renunțe pur și simplu să mai ia parte la astfel de întâlniri...
ȘtergereMulţumesc pentru acest articol din care am avut multe de învăţat.
RăspundețiȘtergereMă bucur că a fost de folos :)
ȘtergereNu toți autorii sunt buni oratori, motiv pentru care, la un asemenea eveniment ar fi de preferat să se aleagă dintre autori sau din fandom un maestru de ceremonii (adică... o persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii sau gazda unui eveniment scenic sau al unui spectacol similar. De obicei, maestrul de ceremonii prezintă interpreții, vorbește către audiență și întreține atmosfera, frecvent prin utilizarea de glume sau anecdote). Părerea mea...
RăspundețiȘtergereDa, probabil că un moderator ar fi ajutat mult... De obicei, la evenimentele Tritonic există unul și de obicei evenimentele lor ies bine și poate tocmai pentru că știam cum e la ei de obicei și deci aveam un set de aștptări am fost dezamăgită... Oricum, sper că a fost doar o excepție de la regula evenimentelor lor reușite :)
ȘtergereIntai de toate, multumesc celor care ati venit. Sigur,ne-am fi dorit sa fim mai multi. De fapt, sa fiti mai multi cititori, dar cei care au facut efortul si si-au rapit cateva ore din seara ca sa fie acolo, merita respectul si multumirile noastre. Doi: imi pare rau si imi cer scuze ca n-a iesit asa cum ne-am dorit. Cand am decis sa ajut la organizare atat cat am putut, am avut in minte o discutie prieteneasca cu cititorii care sa fie pentru voi un fel de "vizita" laboratorul nasterii unei carti, iar pentru noi un prilej de a intelege punctul de vedere al cititorului. Din pacate dispozitia generala a fost una negativa, iar eu am avut senzatia ca de fapt nu prea e nimeni dispus sa participe la demersul asta alaturi de mine. Si da, ai dreptate, am abandonat cam repede. Bucuria de a fi scriitor vine si cu multa frustrare tinand de lipsa de vizibilitate despre care s-a vorbit si joi seara, dar nu e o scuza. Sunt mandra de cititorii mei, atatia cat sunt, multi sau putini. Iar lipsa de notorietate este, cel putin in parte si vina noastra. Sunt realizator de emisiuni radio si, sper eu, scriitor, recunosc, marketingul nu este punctul meu forte, dar... Inca odata, multumiri celor care au venit si scuze ca a iesit asa...
RăspundețiȘtergereȘi noi, cititorii tăi, suntem mândrii de tine și de toți românii care scriu și care ne respectă. Tocmai de aia, de citit o să mai citim, de venit o să mai venim și sper eu că evenimentul ăsta a fost doar excepția de la regula serilor literare foarte faine :)
ȘtergereAş fi vrut să pot să dau like la articolul asta, blogspot ar trebui să facă un buton şi pentru aşa ceva. Mai vreau doar să adaug că, dacă autorii români vor să fie citiţi ar trebui să coboare din lumea lor în care cărţiile întortocheate sunt ideale pentru că... mă rog, pentru că şi să scrie şi pentru cititorul de rând. Ştiu că nu e cazul celor de la Tritonic, dar din păcate este cazul altora, destul de mulţi, care se cred şi filosofi, iar asta se răsfrânge asupra tuturor pentru că imaginea negativă e mai uşor de creat ca aia pozitivă.
RăspundețiȘtergereAsta cu filozofia, nu știu... cred că fiecare carte are cititorul ei, eu deocamdată mi-am găsit nișa mea în care mă simt confortabil și din care mai scot nasul doar ocazional, de curiozitate... Până la urmă, deja aici intrăm în chestii de gust...
ȘtergereOricum, la final ai spus un mare adevăr: parea negativă a lucrurilor e întotdeauna mai vizibilă și mai ușor de creat... Tocmai de aia eu cred sincer în lucruri preacum dialogul și feedback-ul. Dar pentru asta e nevoie ca toate părțile implicate să se prezinte cu atitudinea potrivită... ceea ce de obicei se întâmplă! Repet ce spuneam mai sus, eu chiar cred că asta a fost doar o excepție și că lucrurile vor reveni la binele cu care eram obișnuită :)
Îți mulțumesc pentru că ai venit și pentru că vii de la început, de la prima lansare. Și probabil o să-ți tot mulțumesc multă vreme, pentru că mi-ai fost de mare ajutor de la început. Pentru că citești tot ce aberez eu prin cărți, vorbești despre ele pe blog și vii la prezentări. Nu știu ce m-aș fi făcut fără sprijinul tău. :D
RăspundețiȘtergereE plăcerea mea să vorbesc despre lucruri frumoase, cărțile tale fiind unele dintre aceste lucruri. Și de fapt eu ar trebui să-ți mulțumesc pentru că prin intermediul tău am cunoscut niște oameni faini, am descoperit niște autori minunați și am învățat niște chestii extrem de folositoare :)
ȘtergereShall we call it even? :))
De acord :))
Ștergere