In curand!

Am gasit metoda ideala ca sa scapati de canicula: o carte care sa va dea fiori reci pe sira spinarii!

Despre:
Ashley White, scriitoare de romane de dragoste, istorice ori contemporane, de spionaj, ori cu iz fantasy, se instalează in noua ei cabana din oraselul Spearmint Lake, statul Michigan, cu intentia de-a termina la timp romanul la care lucreaza. Dar noptile îi sunt tulburate de un misterios sunet al apei, ce provine dintr-o sursa invizibila, iar cimitirul din apropiere este bantuit de fantoma lui Frank Stanton, un politist local ucis in urma cu douazeci si cinci de ani. O crimă ramasa inca neelucidata. Misterele se inmultesc cu rapiditate, la fel si secretele intunecate si prietenii noi care spun adevarul doar pe jumatate. Urmarita de o fantoma care cere tot mai insistent să i se facă dreptate si un criminal a cărui mască incepe să alunece, Ashley are toate motivele sa se teama ca nu va reusi sa supravietuiasca pana la sfarsitul verii. - Sursa

Fantoma de pe lac va aparea in curand la editura Tritonic (cand o sa se comunice o data exacta, o sa va anunt), dar pana atunci puteti sa va racoriti cu un fragment, pe care il gasiti aici.
Excited? I know I am! :D


Update: Fantoma de pe lac se lanseaza pe 18 iulie la prima editie a Science & Fiction Festival de la Rasnov.

E nevoie si de tristete...

Uneori, avem nevoie sa fim tristi. Nu ma refer la situatiile in care vrei doar sa te faci covrig in pat si sa plangi, ci doar la acele momente in care nu esti fericit. In care viata nu e roz, in care pasarelele nu canta si in care unicornii nu zboara peste curcubeie. Cred ca doar asa poti aprecia momentele in care esti cu adevarat fericit. Pana la urma, majoritatea calificativelor "bine/rau" pe care le acordam vietii, le acordam prin comparatie.

Unde vreau sa ajung cu asta? La cativa britanici, care impreuna se numesc Passenger si canta folk rock. Am dat de ei pe VH1 si la cat de frumos canta, mi s-a pus pata. Melodia pe care o promoveaza ei acum se numeste Let Her Go si nu, nu este despre nevoia de tristete. Nu ma credeti pe cuvant, ascultati-o:

N-are dreptate omuletul in refren? "You only miss the sun when it's starts to snow". Pai acum, cati dintre voi nu blesteama soarele? Dar la iarna, cand o sa ne inghete respiratia in nas, n-o sa ne dorim sute de grade in termometru? "Only now you've been high when you're feeling low". La asta ma refeream eu la inceput, la faptul ca e nevoie sa fim tristi ca sa stim cand suntem cu adevarat fericiti. Ying si Yang. Pana la urma, despre asta e viata. Despre suisuri si coborasuri.

Daca v-a placut, mai au destule melodii dragute, Holes fiind primul exemplu care imi vine in minte. Enjoy :D

Recenzie: Oceanul de la capatul aleii

Inca din clipa in care am inchis romanul lui Neil Gaiman, mi-am amintit un pasaj dintr-o carte citita recent si, dupa cateva minute de cautari, am regasit cartea ca sa il pot transcrie:

"In Evul Mediu, se zicea ca a te intalni in padure cu zane sau spiridusi era un lucru destul de comun. Dar, treptat, am evoluat, am devenit tot mai materialisti, mai pragmatici. Cei ce nu vedeau zanele le-au spus celorlalti: nu exista zane. Stiinta nu le poate admite, atat timp cat evenimentul aparitiei lor nu e repetabil la dorinta si masurabil. Copiii au invatat de la parinti ca zanele sunt doar o poveste, iar daca vedeau ceva neobisnuit, capatau convingerea ca li s-a parut. Treptat, nimeni n-a mai vazut nimic."

© Mircea Liviu Goga - Poporul pierdut - antologia Calatorii in timp - editura Nemira

Ca o paranteza, va recomand antologia Calatorii in timp, in special povestea lui Mircea Liviu Goga, care a fost una dintre preferatele mele. Revenind la Gaiman... Am ales acest citat ca sa incep discutia despre roman din simplul motiv ca rezuma destul de bine ideea de baza: lumea e un loc mult mai complicat decat credem noi si, uneori, pentru a vedea adevarul e nevoie de ochii unui copil.

Tocmai de aceea, povestea este narata la persoana I de catre un baietel care descopera in vecini o familie care a venit din alta lume, o batrana care a asistat la crearea Universului, un iaz care e de fapt un ocean, o creatura care se infiltreaza in viata familiei lui, incercand sa o destrame, pasari care se pot hrani cu materia din care e facuta lumea si o fetita care ii devine prietena si il face sa ia parte la o gramada de aventuri.

Romanul Oceanul de la capatul aleii e scris cu inocenta si cu naturalete, o combinatie superba care te convinge repede sa abandonezi lumea reala in favoarea universului cartii si care te poarta inapoi in perioada copilariei, amintindu-ti sa judeci cu certitudinea instinctiva pe care adultii o numesc naivitate. Dar pana la urma...

"Uite, o sa-ti spun ceva important. Nici adultii nu arata ca niste adulti pe dinauntru. Pe dinafara, sunt mari si nepasatori si intotdeauna stiu de fac. Pe dinauntru arata la fel ca intotdeuna; la fel cum aratau cand erau de varsta ta. Adevarul e ca nu exista adulti. Nici macar unul in intreaga lume."

© Neil Gaiman - Oceanul de la capatul aleii - editura Paladin

Se spune ca doi oameni pot citi aceeasi carte, dar fiecare va fi citit alta poveste. Pentru mine, Oceanul de la capatul aleii a fost un roman despre prietenie, despre incredere si despre magia latenta din viata fiecaruia, insa pentru voi, povestea s-ar putea sa fie diferita... Asadar, nu pot decat sa va urez spor la citit!

Enchanted (Magie in Manhattan)

Uneori, cu totii avem nevoie de o farama de optimism, de senzatia ca povestile pot deveni realitate si ca, mai devreme sau mai tarziu, vom avea si noi happy-end-ul pe care il meritam. Tocmai de aceea, aseara m-am hotarat sa revad Enchanted.

Filmul spunea povestea lui Giselle, o tanara care locuieste in padure alaturi de prietenii ei, animalele si pasarelele, asteptand sosirea Lui, her one true love, care sa-i ofere mult-doritul true love's kiss. Intr-un final, printul Edward vine sa-i indeplineasca visele si o duce la palat pentru a se casatori. Insa Edward are o mama vitrega rea (care e si vrajitoare), care o trimite pe Giselle in lumea unde nu exista happily ever after. (am pastrat sintagmele in engleza pentru ca nu-mi place cum suna traducerea)

Ati ghicit, lumea aceea e lumea noastra. Numai pana in acest moment al povestii am gasit elemente din vreo 3 basme, dintre care predominant e Alba ca Zapada, care va ramane cel mai frecvent pana la sfarsit. Captivant la Enchanted, insa, sunt rezultatele neasteptate pe care actiunile comune in lumea povestilor le au in lumea noastra. Spre exemplu, atunci cand Giselle cheama animalele in ajutor si in loc de adorabilele vrabiute, caprioare si iepurasi se trezeste cu sobolani, gandaci si porumbei e mai mult decat amuzant. Asa ca filmul imbina basmele cu destula originalitate cat sa fie simpatic. Nici muzica nu lipseste, pe Giselle apucand-o cantatul mai mereu. Totusi, melodiile sunt dragute, chiar isi pot gasi locul intr-un playlist independent de film.

Tragand linie si adunand, filmul mi-a placut mult. Pe langa motivul evident (Patrick Dempsey!!), Enchanted iti da exact senzatia de optimism de care vorbeam la inceput, mai ales ca toata lumea isi capata finalul fericit, nu doar protagonistii. E un film usurel, "de vara", numai bun de vizionat oricand aveti chef de ceva vesel!

Recenzie: Mostenirea de Katherine Webb

Prima mea carte calatoare! E un sentiment placut sa citesti o astfel de carte si e o senzatie putin diferita fata de o carte de la biblioteca din simplul motiv ca stii ca romanul din mana ta n-a stat nicio clipa locului pe un raft, ci a mers din mana in mana continuu, pana cand intr-un final a ajuns la tine pentru un ragaz de cateva clipe, inainte sa porneasca din nou...

Rezumat:
La inceputul secolului XX, Caroline Calcott paraseste un copil in padure, sperand sa nu-l mai vada niciodata. Apoi, autoarea ne poarta cativa ani inapoi in timp pana la momentul in care Caroline se casatoreste cu un proprietar de ferma si alege sa paraseasca viata aristocrata din New York pentru a se muta alaturi de noul ei sot.
In zilele noastre, stranepoatele lui Caroline, Beth si Erica se intorc la conacul familiei, deoarece cea din urma incearca sa-si aminteasca ziua in care verisorul lor, Henry, a disparut fara urma. Intamplator, insa, Erica descopera o poza care o infatiseaza pe strabunica ei impreuna cu un misterios baietel...

My view:
Alegerile intotdeuna au fascinat oamenii. Pana la urma, si povestea Omului din Biblie incepe tot cu o alegere, nu? Cartea lui Katherine Webb e interesanta tocmai pentru ca poti urmari modul in care o alegere in necunostinta de cauza se propaga de-a lungul a cateva generatii si modeleaza vietile oamenilor care traiesc o suta de ani mai tarziu.

Marturisesc ca dintre cele doua povesti (cea a lui Caroline si cea a Ericai si a lui Beth), mi-a placut mai mult cea de la inceputul secolului. Nu cred ca alegerea mea se datoreaza doar aerului de "vechi" care in acest caz e si fascinant, ci faptului ca povestea lui Caroline e mai emotionanta, mai "inchegata", transmite niste lectii de viata... Personal, nu prea inteleg rolul celei de-a doua povesti. Erica si Beth isi avea rolul in roman doar ca sa descopere cine e baietelul si ce s-a intamplat cu el, dar povestea lor paralela despre disparitia lui Henry mi s-a paurt inserata putin mai "cu forta" in carte. Totusi, si povestea lor e frumoasa in felul ei, mai ales pentru ca grija pe care o au surorile una fata de alta e atat de evidenta.

Per total, romanul Mostenirea e o carte buna mai ales datorita povestii lui Caroline, o poveste dureroasa despre iubire, sub toate forumele ei: iubirea unei sotii si a unei mame, iubirea neimpartasita si iubirea excesiva, iubirea neinteleseasa si absenta iubirii... O poveste cu adevarat frumoasa!

Recenzia face parte din campania "Citeste si castiga carti pe viata din colectia Strada Fictiunii", initiata de Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL

Lansare Oceanul de la capatul aleii

Ieri seara, in mansarda librariei Bastilia s-a lansat romanul Oceanul de la capatul aleii de Neil Gaiman. Pe langa faptul ca editia romaneasca a aparut in aceeasi zi cu cea straina, lansarea noastra a avut loc chiar mai devreme, deoarece ora 19:00 in Romania e ceva mai devreme decat in Anglia sau in State.

Intr-o atmosfera relaxata si, mai ales, racoroasa (era mult mult mai bine decat in cuptorul care era afara!) Michael Haulica, Simona Kessler si Bogdan Alexandru Stanescu ne-au vorbit despre roman si despre omul din spatele lui. Marturisesc faptul ca nu stiam mai nimic despre autor, decat ca a scris Stardust (pe care n-am citit-o... inca!) care a stat la baza filmului (pe care l-am vazut), asa ca am fost fascinata sa aflu ca la varsta de 15 ani si-a facut o lista cu ceea ce vrea sa faca in timpul vietii... si asa a ajuns unde e, doar facand "the next thing on my list".

Cat despre carte in sine... N-as stii cu ce sa incep. Inainte de lansare, am citit cateva fragmente aici si mi-am dat seama ca vreau sa citesc mai departe, ca sunt curioasa sa vad mai mult din lume prin ochii unui copil. Si fiind o carte scoasa de Paladin, stiam ca nu voi fi dezamagita. Intotdeuna mi-au placut oamenii pasionati, si in cazul lor, cu fiecare lansare, e din ce in ce mai evident cat de mult le place ceea ce fac. Chiar daca nu publica decat autori straini (deocamdata), o fac cu multa placere si dedicare. Spre exemplu, cu fiecare ocazie, Michael Haulica ne reaminteste faptul ca in spatele fiecarei carti e o intreaga echipa, si ii mentioneaza (si lauda) pe toti.

O sa va spun mai multe dupa ce citesc romanul, insa daca v-au atras fragmentele publicate de Galileo online la fel de mult ca pe mine, atunci trebuie sa aveti Oceanul de la capatul aleii in biblioteca!

Clubul de lectura Nemira (4)

Te simti prost? Avem solutia pentru tine! Participa la intalnirile Clubului de lectura Nemira ca sa-ti iei doza lunara de cultura. Perfect sigur daca nu este depasita doza recomandata.

"Reclama" de mai sus ar putea sa sune familiar pentru cei care au citi romanul Ubik al lui Phillip K. Dick, roman despre care s-a discutat in cadrul celei de-a 4-a intalniri a Clubului care a avut loc luni. De data asta, a fost ceva mai "aglomerat", printre invitati strecurandu-se si figuri noi (Welcome to the club... literally!)

Deoarece a fost cel mai straniu roman pe care l-am discutat pana acum (si are mari sanse sa-si pastreze definitiv acest titlu), am luat la disecat tot, incepand de la usile care cereau bani ca sa iesi din apartament pana la justificarea canibalismului. S-a lasat si cu amenintari cu moartea (doar in conditii de Apocalipsa, totusi), asa ca a fost o intalnire destul de animata!

In cadrul discutiilor, am incercat sa facem impreuna putina lumina in lumea incalcita a romanului, lume in care nici macar nu stiam care personaje erau vii si care erau moarte. In final, insa, concluzia a fost ca Dick e un autor extrem de dificil de inteles si ca majoritatea povestilor lui se bazeaza foarte mult pe simboluri si semnificatii ascunse, extrem de interpretabile. Singura diferenta intre concluzia asta si orele mele de romana e ca macar aici chiar pare intr-adevar un roman greu de inteles, spre deosebire de cele studiate in scoala, unde actiunea era cat se poate de clara :))

Totusi, Clubul a inceput sa-si atinga si scopurile secundare, cel putin in privinta mea. Adica, pe langa motivul evident, si anume aducerea la un loc a oamenilor pasionati de citit, mi se pare ca orice Club de lectura vrea ca membrii sai sa si descopere titluri si autori noi. Si eu, cu ocazia acestei intalniri, l-am descoperit pe Dick si lumea lui de neinteles. Si ma indoiesc ca Ubik va fi ultimul roman semnat de el pe care il voi citi.

Asadar, imi reiau invitatia cu care deja v-am obisnuit si sper sa veniti luna viitoare, pe 22 iulie, cand discutam (in sfarsit!) despre 2001: Odiseea spatiala a lui Sir Arthur C Clarke!

Carti la firul ierbii (2)

Am participat ieri la a doua discutie organizata de Editura Trionic la Roaba de cultura, tema aleasa de data asta fiind cartile "Mystery & Thriller". Astfel, alaturi de Bogdan Hrib, Adina Speteanu si Lucia Verona, am incercat sa ne lamurim daca romanele politiste se pot citi inainte de culcare, daca e vreo diferenta intre scriitorii straini si romani si daca alegerea unui copil ii poate convinge pe parintii lui sa isi schimbe parerea.

Dar sa le luam pe rand. Se poate citi un roman politist inainte de culcare? Raspunsul e un hotarat nu, cu singura mentiune ca daca totusi riscati, o sa va prinda zorile cu cartea inca in mana. Si pana la urma, pare destul de logic deoarece dupa parerea mea, o carte politista e un pariu intre cititor si autor. Scriitorul incearca sa pastreze misterul pana aproape de final, iar cititorul incearca sa spulbere acest mister si sa descopere criminalul inainte de deznodamant. Placerea citirii unui roman politist sta tocmai in acest joc de-a soarecele si pisica dintre cei doi, joc care nu poate fi intrerupt pentru ceva atat de banal cum e somnul :))

Cat despre diferenta dintre romani si straini... Calitative, din experienta mea (limitata!), nu exista. Ca stil, da, ca sa-l citez pe Bogdan Hrib, "noi scriem despre ce vedem in jurul nostru", si vedem lucruri destul de diferite fata de ceea ce vad americanii sau francezii, spre exemplu. Normal ca subiectele si modul de abordare vor fi diferite. Insa eu cred ca diferenta principala este limba. Niciodata un text tradus nu va putea fi la fel de frumos ca unul scris direct in acea limba. Textul scris in romana de catre un roman o sa fie mai frumos si mai natural decat orice traducere, oricat de buna ar fi.

Sper ca v-am facut curiosi si cu privire la copilul mentionat la inceput, pentru ca a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale intalnirii. Un tanar de 7 ani avea o mitraliera (stati, nu va speriati, era de jucarie!), asa ca Bogdan i-a oferit microfonul si pentru ca pustiul nu era in postura de a deveni (deocamdata) cititor de Mistery & Thriller romanesc, l-a rugat sa aleaga o carte la intamplare si sa-si convinga parintii s-o citeasca. Eu sper sa le placa.

Si daca tot am ajuns la sperantele mele, sper si ca voi, cititorii pasionati de lectura, sa participati mai des la astfel de evenimente. Sper sa veniti saptamanile viitoare pe iarba din Herastrau si sa ne implicam impreuna in discutii. Pana la urma, toate "iesirile" acestea ale autorilor sunt pentru noi, pentru a ne incuraja sa consumam cel mai bun tip de hrana: cea pentru minte. Nici nu ingrasa, credeti-ma pe cuvant!

Ne vedem ieri!

Recenzie: CPSF #5

Cum ar fi daca am putea calatori in timp? Am putea schimba ceva sau totul e deja scris? Ne-am putea ucide bunicii fara sa distrugem Universul? Faptul ca nu avem vizitatori din viitor inseamna ca omenirea nu va reusi niciodata sa calatoreasca in timp sau doar ca nu ne vom putea intoarce in trecut? Numarul 5 din revista CPSF nu-si propune sa raspunda la aceste intrebari. Doar le ridica si ne lasa pe noi sa ne gasim propriile raspunsuri.

Rezumat - Negutatorul si Poarta alchimistului de Ted Chiang:
Bashaarat e un alchimist care nu cauta nici secretul nemuririi, nici modalitati de a transforma alte metale in aur. El si-a folosit cunostintele pentru a crea altceva: porti temporale. Si desi s-ar putea imbogati peste masura vanzand oamenilor posibilitatea de a calatori in timp, el ofera aceasta sansa cui crede de cuviinta. Pentru unii calatori, experienta a fost benefica, pentru altii nu, dar fiecare a invatat pe propria piele faptul ca trecutul nu poate fi schimbat.

My view:
Scrisa in stilul celor O mie si una de nopti, cu povestiri inserate in poveste, Negutatorul si Poarta alchimistului este de fapt o suma de intamplari traite de clientii lui Bashaarat, care, puse impreuna, contureaza legile unei lumi in care calatoria in timp este posibila. Si desi nimic nu poate fi schimbat, trecutul si viitorul se amesteca, efectul precedand uneori cauza (cronologic vorbind), determinad aparitia a nenumarate bucle temporale.

Totusi, textul meu preferat din revista a fost, de data aceasta, unul de non-fictiune. Articolul Cum sa construiesti o masina a timpului scris de Stephen Hawking are rolul de a oferi suportul teoretic necesar pentru ca fiecare sa-si gaseasca raspunsuri plauzibile la intrebarile pe care le-am insirat la inceput. Nu cred ca se putea alege vreun text bun, deoarece Hawking explica niste concepte complexe si abstracte intr-un mod care e nu doar placut, dar si usor de inteles de oricine. Auzisem despre faptul ca textele sale de popularizare a stiintei sunt scrise pe intelesul tuturor, dar n-am crezut ca sunt atat de frumoase sau ca vreun text de non-fictiune poate fi altfel decat rece.

Si totusi, subiectul calatoriilor in timp este atat de fascinant, incat unii pot sa simta nevoia de mai mult. Pentru ei, Cristian Tamas realizeaza un istoric al calatoriilor temporale in literatura, oferind oricarui pasionat o bibliografie mai mult decat cuprinzatoare. Si daca inca nu v-ati convins ca romanii pot sa scrie superb, in numarul 5 din revista veti gasi si un fragment din La galop prin piramida, un roman de Liviu Radu ce va fi publicat in curand.

Spor la citit!

Recenzie: Transfer de Michael Haulica

Exista carti pe care le citesti ca sa-ti umplii timpul cu ceva si eventual sa razi putin. Exista carti pe care le citesti pentru ca ti le-a recomandat cineva la a carui parere tii. Exista carti pe care le citesti pentru ca ti-a placut coperta, descrierea sau pentru ca ai recunoscut numele autorului. Exista nenumarate motive pentru a citi carti. Insa cel mai de pret motiv este pentru ca o carte este cu adevarat bine scrisa.

Transfer contine 4 povestiri legate intre ele care se petrec in Inand. Cu fiecare poveste, aflii mai multe despre acest loc, incepi sa-i cunosti oamenii si modul lor de viata. Inchizi cartea convins ca acest Inand e un loc tare ciudat. Insa nu ti-l poti scoate din minte, asa ca te gandesti la el, incepi sa-i compari "ciudateniile" cu lucruri din viata de zi cu zi, lucruri care ti se intample tie, lucruri pe care le vezi pe strada... Si Inand incepe sa semene din ce in ce mai mult cu lumea ta.

Sa luam ca exemplu chiar fenomenul care da numele romanului: Transferul. In Inand, ai posibilitatea sa te "muti" pentru o perioada de timp in corpul altei persoane. O persoana care vrea, desigur. Si care e si platita pentru asta. Pare scandalos, pare o intruziune nemapomenita, pare de neacceptat? Dar tu, cititorul acestui blog, ai incerca Transferul daca ar fi posibil? Ai vrea sa traiesti in pielea altcuiva, in viata altcuiva? Ai folosi acel corp ca sa-ti spionezi prietenii, sa aflii cum vorbesc ei despre tine? Ai incerca sa spargi o banca? Ai trai pur si simplu in rolul persoanei pe care o inlocuiesti? Ai incerca sa fii o persoana de sex opus? Indiferent ce ai face, n-ai vrea sa incerci oricum, doar ca sa vezi cum e sa fii literalmente in pielea altcuiva?

Si pana la urma, nu facem cu totii asta, zilnic? La o scara mai mica, dar tot aia e. De fiecare data cand ma asez la computer si scriu, eu devin Ghanda. E ea la fel ca mine? Nu cred. Uite o diferenta clara: ea sigur nu gesticuleaza cand vorbeste :)). Si voi faceti acelasi lucru. Nu vi s-a parut niciodata ca sunteti mai indrazneti pe net? Mai vorbareti? Mai haiosi? Mai... altfel? Cu un nickname potrivit, chiar puteti sa vorbiti cu prietenii vostri fara ca ei sa stie ca sunteti altcineva decat niste straini prietenosi. Partea cu jefuitul bancii e mai grea, totusi... Dar facand aceasta paralela destul de simpla, brusc ideea din Transfer nu mai e asa revoltatoare. Poate chiar incepe sa devina atractiva...

Dar Transferul are consecintele sale... pe care le puteti descoperi singuri, citind cartea :D

Si v-o recomand nu doar pentru idee, dar si pentru ca este una din cartile despre care vorbeam la inceput, este o carte cu adevarat bine scrisa. De obicei, atunci cand citesti ceva, te astepti ca frazele sa contina cate o idee transpusa in cuvinte, cuvinte pe care la randul tau le transformi in ganduri. Insa in Transfer, veti intalni pur si simplu ganduri. Sunt fraze lungi, care duc de la o idee la alta exact asa cum noi insine facem salturi in gandire. Cuvintele curg intr-un mod pe care nu l-am mai intalnit in niciun alt roman si care m-a captivat inca de la primele pagini. N-am mai putut lasa cartea din mana, si sper ca nici voi nu veti putea. Asadar, nu-mi ramane decat sa va urez spor la citit :).

100% romanesc

"Romania e nasoala". Dati drumul la televizor la intamplare, cititi un ziar la intamplare, ascultati un post de radio la intamplare si exact asta o sa auziti. Politicienii sunt corupti, drumurile au gropi, sistemul medical e la pamant, educatia nu educa pe nimeni... Prin urmare, Romania, in deplinatatea ei, e nasoala? Mie nu mi se pare.

Da, o gramada de lucruri merg prost, dar accentuandu-le iar si iar numai pe acestea, mass-media ne determina sa credem ca in tara asta, nimic nu poate sa fie facut bine. Ceea ce nu e nici pe departe adevarat. Stiati, spre exemplu, cat de bine pot romanii sa scrie? Si nu, nu ma refer la literatura care ni se baga pe gat la scoala, ma refer la scriitori contemporani, pe care nu numai ca avem privilegiul sa-i citim, dar avem si oportunitatea unica de a-i vedea "pe viu", de a discuta cu ei, de a putea sa le "furam" autografe...

Nu e chiar asa greu sa afli despre lucrurile astea. Un "like" pe facebook la editura care iti place e de-ajuns. Te anunta ei cand si unde poti sa-i intalnesti pe oamenii care scriu pentru tine. Te anunta ei unde poti sa le gasesti cartile, cand e oferta. N-ai facebook? Nu-i nimic, te anunta si pe mail. Pentru ca la editurile din Romania cu care am avut eu de-aface, exista oameni pasionati care realizeaza evenimente peste evenimente ca sa-ti aduca la doi pasi scriitorii extraordinari pe care ii avem.

Nemira este una dintre aceste edituri si ieri, in Boheme Cafe & Bistro – Cultural Club, intr-un cadru relaxat, au lansat numarul 6 din revista CPSF. Invitati au fost Ana Antonescu (redactorul-sef al revistei), Alexandru Mironov, scriitorii Oliviu Craznic, Marian Truta, Cristian M. Teodorescu si Octavian Sava (autorul primei povesti din primul numar din CPSF). Revista asta are o istorie lunga, primul numar fiind lansat in 1955. A fost intrerupta de cateva ori, a avut tot felul de coordonatori pana cand, iarna trecuta, Nemira a hotarat s-o relanseze. Si de atunci, luna de luna, cititorii interesati pot sa cumpere o revista superb realizata, incepand de la coperta (care de la numarul 3 incoace e desenata de Tudor Popa) si pana la ultima virgula. Totul e 100% romanesc (da, sunt publicati si autori straini, "greii" genului, insa traducatorii sunt romani).

Luati un numar, la intamplare (puteti incepe cu primul, sau, avand in vedere ca fiecare numar are o tema, puteti sa-l alegeti pe cel care va place mai mult). O sa gasiti inauntru o serie de bijuterii literare si nu numai. Fiecare numar contine, printre altele, o poveste a unui autor strain si una a unui autor roman. Comparati-le. Vedeti vreo diferenta calitativa? Sau e evident ca romanii scriu la nivelul oricarui autor "din afara"?

Haide sa nu fim patrioti doar de 1 decembrie. Haide sa ne descoperim valorile si sa le promovam. Pana la urma, e tara noastra, cu bune si cu rele. Haide sa ne asiguram ca cele bune raman bune si devin si mai bune. Haide sa le incurajam. Atata lucru poate face oricare dintre noi.

Jurnal: Ubicuitate

... sau clonare. Oricare dintre cele doua procedee mi-ar fi de mare folos maine deoarece la ora 19:00 au loc doua evenimente la care chiar mi-ar placea sa fiu prezenta. Problema e ca se desfasoara in doua puncte diferite ale Bucurestiului.

Primul (in ordinea in care am aflat eu de ele) este lansarea numarului 6 al CPSF:
"Evenimentul marchează reinventarea localului Boheme Cafe & Bistro – Cultural Club, transformarea acestuia într-un spaţiu cultural, ce adună sub acelaşi acoperiş o diversitate de evenimente artistice şi culturale: expoziţii foto, piese de teatru, concerte în aer liber, proiecţii de documentare, întâlniri şi discuţii cu artişti. Toate aceste activităţi vor fi întotdeauna acompaniate de produse culinare desăvârşite, create în bucătăria proprie Boheme Cafe & Bistro – Cultural Club.
Editura Nemira va fi prezentă la eveniment cu Revista SF & Fantasy, Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, numărul 6. Despre cel mai recent număr al revistei vor vorbi invitaţii speciali: Alexandru Mironov, scriitor şi jurnalist român în domeniul ştiinţei, Oliviu Crâznic, scriitor, Cristian Tamaş, coordonatorul cenaclului ProspectArt din cadrul SRSFF şi scriitorul român Marian Truţă. Invitaţii vor vorbi despre Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, despre tradiţie şi inovaţie, trecut, prezent şi viitor, despre fenomenul Anticipaţia şi rezistenţa prin cultura SF." - Sursa

Al doilea este o discutie despre literatura politista:
"La un ceai si Editura Tritonic vă invită la evenimentul Pipa şi ADN-ul, de la clasic la modern în literatura mystery&thriller.
Va fi o discuţie despre literatura poliţistă cu Monica Ramirez, Adina Speteanu şi Lucia Verona. Întâlnirea va fi moderată de Bogdan Hrib, editor Tritonic. Dacă veţi vedea şi arme prin preajmă, nu vă speriaţi, nu sunt periculoase.
La un ceai se află pe Str. Luigi Cazzavillan, nr. 25, Bucureşti." - Sursa

Recenzie: Fantomele ne stiu toate secretele

Rezumat:
Din ziua in care sora lui Cassie s-a inecat, viata ei nu a mai fost niciodata la fel. Si nu pentru ca sora ei a iesit definitiv din ea, ci tocmai pentru ca din acea clipa a inceput sa-i vada fantoma. Si nu doar pe a ei...
In momentul in care si-a pierdut cea mai buna prietena, pe Danielle, intreaga scoala s-a intors impotriva lui Cassie. Nu si stafiile, care au ajutat-o sa afle secretele tuturor si sa le poata folosi pentru a-i determina s-o lase in pace. Insa in clipa in care Tim - vicepresedintele consiliului de elevi si unul dintre baietii populari - descopera secretul ei, lucrurile se schimba.

My view:
Cel mai usor ar fi sa spun despre carte ca e pur si simplu o poveste cu fantome. Si nu doar cele pe care le vede Cassie, pentru ca adevaratele fantome din aceasta poveste sunt persoane vii, care lasa viata sa treaca pe langa ele.

Insa cred ca totusi nu e o carte despre fantome sau necromanti, nici despre impacarea cu moartea unei persoane iubite si cu atat mai putin despre viata intr-o scoala americana. E un roman despre egoism. Tocmai de asta mi se pare atat de potrivit faptul ca e relatat la persoana I: Cassie e, pana la urma, un monument de egoism. Si nu e singura. Cred ca singurele personaje altruiste din roman au fost fantomele, si asta doar pentru ca nu prea mai aveau altceva de facut decat sa-i ajute pe altii.

Revenind totusi la personajele "vii", chiar si din perspectiva marginita a lui Cassie e usor de inteles ca fiecare personaj e prizonier intr-o cusca formata din egoism si autocompatimire. Fiecare simte ca orice cuvant al altora e categoric un atac la propria persoana si ca scopul in viata al celorlalti e ori sa-i faca pe plac, ori sa-i puna bete in roate. Am intalnit pe parcursul romanului un refuz generalizat de a privi si din perspectiva celuilalt, refuz care se pastreaza pana aproape de finalul romanului, cand explozii bruste de furie si ura duc la discutii care duc la intelegere care duc, in final, la empatie.

Cred ca asta mi-a placut intotdeauna la filmele si serialele americane, aceste "rabufniri" in urma carora adevarul-adevarat iese la iveala si apoi, ca dupa o furtuna, iese si soarele. Numai mie mi se pare ca in viata reala (sau poate doar in Romania?) asa ceva nu se intampla? Voua vi s-a intamplat vreodata sa rabufniti sau sa asistati la o astfel de eliberare?

Cuvinte #5

De obicei, in timp ce citesc o carte sau dupa ce o termin, nu remarc citate deosebite. Imi raman in minte idei, actiuni, evenimente, dar nu citate propriu zis. Cartea Transfer scrisa de Michael Haulica e diferita. Abia am trecut de jumatate si deja mi s-a intamplat de cateva ori sa ma opresc si sa recitesc o fraza pentru ca mi se pare extraordinar de frumos scrisa. Am ajuns chiar sa-mi notez paginile la care am gasit asemenea pasaje, pentru ca o sa vreau sa le mai recitesc din cand in cand.

Am aruncat o privire peste selectiile de pana acum si am ales una pe care am recitit-o de vreo 10 ori pana sa trec mai departe, atat de mult mi-a placut:

-Da, ne vedem mîine.
"Dacă vom mai trăi. Dacă lumea va mai fi", continuă sidirromul în gînd, convins fiind că lucrurile astea cu "pe mîine", "ne vedem la ora ţ" sînt niste aiureli care încearca să ascundă fragilitatea vieţii, insecuritatea, teama de necunoscut. "Cum adică ne vedem mîine? Păi, ştim noi ce va fi mîine? Stim noi dacă vom mai fi mîine? Dacă lumea va mai fi?" Nu, nu ştim dacă lumea va mai fi mîine, dar noi existăm tocmai pentru că ne facem planuri de care ne ţinem, pe care le urmărim pînă la capăt, pînă la împlinirea lor şi întotdeauna mai lăsăm şi pe "mîine" cîte ceva.

© Michael Haulică - Transfer - Millenium Books

Voua cum vi se pare? :D

De ce iubesc targurile de carte

Am reusit sa ajung la Bookfest in doua zile: miercuri si sambata. Amandoua au fost exact pe gustul meu.

Miercuri, fiind si in timpul saptamanii, dar si prima zi de targ, batea putin vantul, asa ca am putut sa ma plimb printre standuri, admirand nestinghetica cartile, razand in sinea mea pe masura ce lista de "want" se facea din ce in ce mai mare. M-am intors acasa cu o gramada de romane si un chef nebun sa revin.

Sambata, am mers pentru lansari. Am incercat sa ajung cu mama la standul ALL pentru lansarea cartii Intre acte de Radu Beligan, insa oboseala din ziua precedenta si RATB-ul au conspirat impotriva mea. Totusi, am citit cateva impresii de pe net despre eveniment, suficient cat sa-mi para rau ca am ratat vorbele frumoase ale maestrului.
Apoi, lucrurile au inceput sa mearga in favoarea mea si m-am mutat la standul Nemira pentru lansarea seriei Maestrii SF-ului romanesc si a cartii Lumea-dupa-Google de Alexandru Mironov. Am plecat de-acolo cu doua carti semnate in plasuta (Iarba cerului si Lumea-dupa-Google), dar mai presus de asta, am plecat mai mandra de tara mea si mai convinsa de faptul ca si noi, romanii, putem! In final, am ajuns si la standul celor de la Paladin, unde Horia Nicola Ursu si Michael Haulica au lansat volumele Postasul de David Brin si Regele Sobolan de China Mieville.

Cele doua zile au fost, dupa parerea mea, reteta ideala a unui targ de carte. Nu e nimic mai frumos decat sa te plimbi printre sute si sute de carti, citind cateva descrieri, rasfoind cateva pagini, deja rearanjand mental biblioteca de acasa pentru ca noile carti sa aiba loc. Si apoi, sunt lansarile de carte... Daca n-ati fost niciodata la vreuna, informati-va si luati parte urgent la un astfel de eveniment! Indiferent daca e vorba chiar de cartea autorului sau de o carte straina, nu e nimic mai placut decat un loc unde scriitori, cititori, editori si traducatori se aduna la un loc si vorbesc cu daruire si caldura despre pasiunea loc comuna: cartile. Nu mai e vorba de marketing, nu cand vezi stralucirea din ochii oamenilor si intelegi ca tin in maini o carte care chiar merita. Iar daca e chiar autorul cel care vorbeste... Sa stii ca persoana care iti vorbeste e aceeasi a carei voce o auzeai cand stateai in coltisorul tau confortabil citind... Sa-ti vezi numele scris pe prima pagina, alaturi de o dedicatie de la cel sau cea care a stat zile, saptamani, luni, poate chiar ani desavarsind cartea cu care vei pleca acasa... nu exista cuvinte care sa descrie senzatia!

Versatile Blogger Award

Principiul acordarii acestui premiu e destul de simplu: il primesti de la unul dintre cititorii care fie te-au gasit recent si le-a placut ce au descoperit, fie te urmaresc constant, si il acorzi bloggerilor conform acelorasi criterii. Nu pot decat sa-i multumesc Leontinei pentru ca ii place blogul meu :D

Insa exista si reguli:
1. Multumeste-i persoanei care te-a nominalizat.
2. Include link-ul catre blogul respectiv.
3. Selectează 15 bloggeri pe care i-ai descoperit recent sau pe care ii urmaresti constant.
4. Lasa un link la ultima lor postare pentru a le anunta.
5. Spune-i persoanei care te-a nominalizat 7 lucruri despre tine.

O sa incerc sa aleg 7 lucuri despre mine pe care sa nu le fi repetat pe blog, pentru ca banuiesc ca scopul e ca cititorii sa ne cunoasca mai bine, si deci sa afle lucuri noi.

• I'm a cat person. Nu mi se pare nimic mai adorabil decat un ghemotoc de blana pe care sa-l mangai cu orele, pana cand torsul lui te adoarme. Unul dintre cele mai relaxante momente din viata mea a fost atunci cand stateam pe un sezlong la tara, cu pisica in brate, citind. Si cand mi-am ridicat privirea la un moment dat, pisoiul dormea dus. Era pur si simplu adorabil. Asta iubesc de fapt la pisici, lenea asta frumoasa a lor. Probabil pentru ca ma caracterizeaza si pe mine.

• Sunt incapabila sa tastez cuvantul "pentru". Nu stu de ce, dar in 90% dintre cazuri, imi iese "pentur". Norocul meu ca niciodata nu public un articol pana cand nu-l recitesc "vanand" greselile de tastare.

• Nu imi place sa ma uit la filme la calculator. Pur si simplu ma gandesc ca urmeaza sa treaca 2 ore din viata mea in care zac pe un scaun holbandu-ma la un ecran si de cele mai multe ori ma hotarasc ca nu merita. Totusi, n-am nicio problema sa vad acelasi film la TV, desi e intrerupt de reclame si pierd vreo 3 ore din viata in loc de doua.

• Imi este imposibil sa merg la o lansare de carte fara sa cumpar cartea respectiva. Chiar daca nu era in plan, chiar daca nu prea am fonduri, o data ce aud niste oameni vorbind cu pasiune despre o carte - si la lansarile la care am fost, mereu vorbeau doar oameni pasionati - o sa o cumpar. Atunci, in clipa aceea.

• De obicei, cand sunt furioasa sau trista, cea ma buna metoda ca sa-mi treaca e sa scriu despre asta. Sau, daca n-am pix si hartie la indemana, sa imi imaginez ca scriu despre asta. Simpla actiune de a-mi organiza gandurile in fraze coerente ma relaxeaza. Si deseori, imi place sa privesc la propria mana in timp ce scriu - suna narcisist, dar de fapt chiar e relaxant sa vezi cum din miscari scurte si precise, o mare de ganduri devine un rau de cuvinte.

• Ascult muzica doar pentru versuri. Da, sunt atenta si la linia melodica, dar doar ca sa ma asigur ca e in concordanta cu ceea ce se canta. Insa ceea ce ma impresioneaza sau ma emotioneaza la o melodie sunt versurile. Totusi, nu prea citesc poezie.

• Nu cred deloc in horoscop, insa ma regasesc enorm in caracteristicile zodiei. De asta, mai mereu cand a trebuit sa ma prezint, am inceput cu mentionarea faptului ca sunt berbec.

Si eventual, ca bonus, al 8-lea lucru despre mine este faptul ca mi se pare al naibii de greu sa scrii despre tine la modul general :)) Oricum, intr-un final am reusit, asa ca pot sa trec mai departe la nominalizarea blogurilor care imi plac:

http://recenziibeletristica.blogspot.com/
http://cuvintedesprecuvinte.blogspot.com/
http://corisbookfrenzy.wordpress.com/
http://vis-saurealitate.blogspot.com/
http://some-books-are-to-be-tasted.blogspot.ro/
http://furelise-oriceoriundeoricand.blogspot.com/
http://rose-books.blogspot.com/
http://booktownlover.blogspot.com/
http://bibliophilemystery.blogspot.com/
http://mythicalbooks.blogspot.com/
http://walking-on-letters.blogspot.com/
http://love-for-books.blogspot.com/
http://loveismusic09.blogspot.com/
http://altfel-de-carti.blogspot.com/
http://rominagianina.blogspot.com/