Recenzie: ...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul de Oliviu Craznic

Niciodata nu m-a atras genul horror. N-am inteles vreodata de ce as vrea sa ma sperii citind o carte. Nu m-am prins ce e fascinant ca niste imagini grotesti sa-ti bantuie visele nopti la rand cand puteam sa umplu acele nopti cu societati ale viitorului sau lumi fantastice. Asa ca am evitat cu gratie si cartile si filmele de acest gen.

Totusi, cand mi s-a oferit ocazia sa citesc o carte horror scrisa de un roman "de-al nostru", acelasi simt care ma opreste de la a pleca sa studiez "afara" m-a facut sa vreau sa incerc sa vad cum "sta treaba".

Asa am ajuns sa citesc ...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul si am inteles ca, la fel cum in cartile SF nu e vorba numai despre stiinta, in cartile horror nu e vorba numai despre frica si ca amandoua genurile te pun pe ganduri, fiecare in felul lui.

Rezumat:
Cavalerul Arthur de Seragens primeste o invitatie la o nunta si in final decide sa accepte invitatia. Ajuns acolo, alaturi de prietenul sau, vicontele de Vincennes, simte ca invitatii au fost alesi cu mare grija si niciunul nu poate scapa de senzatia ca sunt de fapt pioni, papusi pe sfoara care deja si-au scapat destinul din mana.
Si in Castelul Ultimelor Turnuri, Raul isi face simtita prezenta. Deoarece papusarul nu e un om. Si unul cate unul, oamenii incep sa moara si pe masura ce lucrurile devin din ce in ce mai anormale, teama si banuiele se intensifica si ele.
O sa ma opresc aici cu povestea deoarece nu vreau sa stric nimic din atmosfera de mister si de necunoscut din carti.

My view:
Destul de multa lume se plange ca, in ultimii ani, vampirii, varcolacii si toate celelate creaturi mitice rele au fost transformate in eroi, pirezandu-se esenta lor: faptul ca sunt rele. Oliviu Craznic a luat problema in maini si a scris o carte in care a respectat izvoarele medievale si in care fiecare creatura a noptii e cu adevarat un produs al Raului. La polul opus, respectand in continuare atmosfera medievala, se afla Religia, Biserica, Dumnezeu, care insa are putine sanse de izbanda.

Si asta e fascinant, mai ales pentru ca fiecaruia dintre noi i s-a intamplat ca, citind o carte, sa se simta mai apropiat de personajele negative care prin insasi defectele lor, par mai umane, mai realiste decat cele absolut bune. Primul exemplu la care ma pot gandi e Damon din Jurnalele Vampirilor si nebunia pe care a starnit-o. Sa fim seriosi, ne place tocmai pentru ca e rau. Asa ca n-ar trebui sa ne mire ca, intr-o lume in care Raul se scrie cu majuscula si in care acceptarea lui inseamna pierderea umanitatii, Binele are putine sanse de izbanda. Omul e si va fi mereu fascinat de putere, de animalic, de instinctiv, de lucrurile interzise. Omul e predispus sa cedeze in fata ispitei. Si poate ar trebuie sa ne intrebam din cand in cand daca asta e bine sau nu.

...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul e o carte care te pune pe ganduri, care te face sa-ti revizuiesti principiile si valorile si sa te intrebi daca sunt totusi corecte, daca nu cumva te-ai indepartat de niste principii morale de baza. De asemenea, cartea e o reintoarcere la originile miturilor si nu in ultimul rand, o oportunitate de a te intreba daca sunt intr-adevar doar simple mituri sau toate aceste legende nu au, cumva, un sambure de adevar.

...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul e un roman care iti ofera alt punct de vedere si te provoaca sa gandesti altfel. Si macar de asta, ar trebui incercat de oricine a citit o carte cu vampiri "moderni" (si nu numai).