Am terminat zilele trecute Navele pamantului, volumul al treilea al seriei Intoarcerea acasa de Orson Scott Card. In Romania, cartea a aparut de cateva luni bune, si mi-am cumparat-o imediat dupa aparitie, dar mi-au placut atat de mult primele doua volume (puteti citi recenzia lor aici) incat m-am cam temut sa-l incep pe acesta ca sa nu termin seria (vreau sa spun, volumele deja traduse din serie pentru ca mai sunt inca doua care trebuie sa apara, Earthfall si Earthborn).
Undeva pe la jumatatea cartii, mi-am urat decizia. Am urat faptul ca am asteptat atat de mult ca s-o citesc, pentru ca e pur si simplu superba si am urat faptul ca m-am apucat deja de ea, pentru ca stiam ca in cateva ore o voi termina. Lucrul pe care nu l-am urat a fost cartea.
Rezumatul ar fi simplu de facut: Nafai si toti ceilalti 15 oameni alesi (sau pe-aproape) de Sufletul Suprem au parasit Basilica si se indreapta spre o destinatie pe care nu o cunosc. Tot ce stiu e ca de acolo vor pleca pe Pamant. Normal, multora nu le convine faptul ca au parasit civilizatia pentru totdeauna si apar numeroase tensiuni si conflicte (care nu lasa loc niciunui moment plictisitor in cadrul cartii). In final, Elemak si Meb in sfarsit primesc ce merita (Eu m-am bucurat cand au incasat-o. Serios) si Nafai primeste (pe buna dreptate) rolul de conducator nu doar al expeditiei, ci si al navelor spatiale, alaturi de accesul neingradit si instantaneu la memoria Sufletului Suprem. Cartea se incheie cu promisiunea ca toti (inclusiv multitudinea de copii care a aparut pe parcursul celor 10 ani ai calatoriei din Basilica pe insula unde au aterizat primii oameni de pe Harmony) vor contribui la reapararea navelor, astfel incat sa poata parasi Basilica si, dupa cum spune si numele seriei, sa se intoarca acasa.
Stiu ca am povestit totul foarte pe scurt, dar parerea mea este ca nu actiunea in sine atrage, cat toate tensiunile, certurile, luptele pentru putere, comploturile ascunse sunt cele care fac deliciul cartii. Si, normal, sentimentul (care inca s-a pastrat, in cazul meu) de la sfarsit, ca am citit o carte buna.
Acum tot ce trebuie sa fac e sa gasesc o metoda sa fac rost de urmatoarele carti (si ceva imi spune ca voi apela cat de curand imi voi permite la site-uri straine, pentru ca nu cred ca am rabdare sa astept traducerile). Pana atunci insa, va incurajez si pe voi sa incepeti seria (chiar daca de obicei nu va plac cartile SF. In cazul seriei Intoarcerea acasa, elementele stiintifice nu sunt abundente, asa ca indoiesc ca ar deranja un fan de fantasy. Si poate v-ar prinde bine tuturor o pauza de la povestile de dragoste intre supranaturali si oameni. Iar ca bonus, erau principal e un tanar care descopera pas cu pas ca e sortit unui destin mai maret decat si-ar fi putut inchipui, asa ca seamana din acest punct de vedere cu multe carti care se publica in acest moment.)
Undeva pe la jumatatea cartii, mi-am urat decizia. Am urat faptul ca am asteptat atat de mult ca s-o citesc, pentru ca e pur si simplu superba si am urat faptul ca m-am apucat deja de ea, pentru ca stiam ca in cateva ore o voi termina. Lucrul pe care nu l-am urat a fost cartea.
Rezumatul ar fi simplu de facut: Nafai si toti ceilalti 15 oameni alesi (sau pe-aproape) de Sufletul Suprem au parasit Basilica si se indreapta spre o destinatie pe care nu o cunosc. Tot ce stiu e ca de acolo vor pleca pe Pamant. Normal, multora nu le convine faptul ca au parasit civilizatia pentru totdeauna si apar numeroase tensiuni si conflicte (care nu lasa loc niciunui moment plictisitor in cadrul cartii). In final, Elemak si Meb in sfarsit primesc ce merita (Eu m-am bucurat cand au incasat-o. Serios) si Nafai primeste (pe buna dreptate) rolul de conducator nu doar al expeditiei, ci si al navelor spatiale, alaturi de accesul neingradit si instantaneu la memoria Sufletului Suprem. Cartea se incheie cu promisiunea ca toti (inclusiv multitudinea de copii care a aparut pe parcursul celor 10 ani ai calatoriei din Basilica pe insula unde au aterizat primii oameni de pe Harmony) vor contribui la reapararea navelor, astfel incat sa poata parasi Basilica si, dupa cum spune si numele seriei, sa se intoarca acasa.
Stiu ca am povestit totul foarte pe scurt, dar parerea mea este ca nu actiunea in sine atrage, cat toate tensiunile, certurile, luptele pentru putere, comploturile ascunse sunt cele care fac deliciul cartii. Si, normal, sentimentul (care inca s-a pastrat, in cazul meu) de la sfarsit, ca am citit o carte buna.
Acum tot ce trebuie sa fac e sa gasesc o metoda sa fac rost de urmatoarele carti (si ceva imi spune ca voi apela cat de curand imi voi permite la site-uri straine, pentru ca nu cred ca am rabdare sa astept traducerile). Pana atunci insa, va incurajez si pe voi sa incepeti seria (chiar daca de obicei nu va plac cartile SF. In cazul seriei Intoarcerea acasa, elementele stiintifice nu sunt abundente, asa ca indoiesc ca ar deranja un fan de fantasy. Si poate v-ar prinde bine tuturor o pauza de la povestile de dragoste intre supranaturali si oameni. Iar ca bonus, erau principal e un tanar care descopera pas cu pas ca e sortit unui destin mai maret decat si-ar fi putut inchipui, asa ca seamana din acest punct de vedere cu multe carti care se publica in acest moment.)
Foarte interesanta cartea. Poate o cumpar si eu in viitorul apropiat.
RăspundețiȘtergereWOW! Recenzia suna bine! Sunt curios cum e! :D
RăspundețiȘtergereMa bucur ca va place, dar aveti grija, este volumul 3 dintr-o serie. Volumul 1 este Amintirea Pamantului si volumul 2 se numeste Chemarea Pamantului.
RăspundețiȘtergereGasiti recenzia mea la cele doua volume aici
Da, am mai auzit de serie (scrie pe coperta). Acum sa vedem primele doua volume! :D
RăspundețiȘtergeresf-ul mi-a placut mult in vremea liceului,...cartea pare buna, dar acum prefer alt gen de carti
RăspundețiȘtergerenu ma dau in vant dupa sf-uri si fantasy dar unele chiar ma atrag...
RăspundețiȘtergere